Salvaţi Copiii îşi propune să sprijine 800,000 de haitieni afectaţi de cutremur

Obiectivul organizaţiei internaţionale Salvaţi Copiii este să acorde sprijin pentru 800,000 de persoane afectate de cutremurul din Haiti, dintre care 470,000 de copii. Până acum peste 490,000 de persoane au beneficiat de sprijinul Salvaţi Copiii, care a constat în apă, hrană, adăpost, medicamente, articole igienico-sanitare şi de uz casnic, dar şi servicii medicale, educaţionale şi de protecţie a copiilor.
Naţiunile Unite raportează că 1,23 milioane persoane trăiesc la momentul actual în adăposturi temporare şi peste 467,701 de persoane au părăsit Port-au-Prince.  Mii de persoane au mers în satele de la graniţa cu republica Dominicană, zonă în care existau deja probleme cu hrana. Salvaţi Copiii monitorizează situaţia îndeaproape pentru identificarea celor mai oportune intervenţii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Au fost identificate trei categorii de persoane cu domiciliu provizoriu: cele care au rămas în zona de provenienţă, dar nu locuiesc in casele proprii, cele care locuiesc la familii-gazdă şi cele care locuiesc în adăposturi. Nu s-a decis încă asupra locaţiilor unde guvernul ar intenţiona să ridice adăposturi permanente sau noi comunităţi, ceea ce constituie un subiect de îngrijorare în condiţiile în care sezonul ploios se apropie. Unele adăposturi, în special tabăra din Petionville, unde se estimează a fi 75-80,000 persoane, sunt în risc de inundaţie şi epidemii.

Ministerul Sănătăţii şi OMS au raportat că bolile în risc de apariţie sunt 1) infecţiile respiratorii acute, 2) malaria and 3) diareea. Deşi bolile infecţioase rămân un subiect de îngrijorare, nu s-au înregistrat încă semne de apariţie.

Salvaţi Copiii Internaţional continuă aprovizionarea zilnică cu apă potabilă, 62,400 de persoane beneficiind zilnic de 312 metri cubi de apă. De asemenea, se continuă distribuţia de hrană, peste 248,300 de persoane, dintre care 148,984 copii, fiind beneficiari. Problemele legate de adăpost, sanitaţie şi igienă rămân, şi ele, pe lista priorităţilor. Numărul de vătămări corporale este în uşoară scădere, însă continuă să reprezinte peste 10% din cazuri.

Adăpost şi produse de primă necesitate
Salvaţi Copiii Internaţional a acordat astfel de servicii unui număr de 6,825 gospodării (34,125 persoane) până în prezent. De la ultima raportare, 1,550 de familii (750 în Carrefour şi 800 în Leogane) au primit pături, truse igienice, plase de ţânţari, articole de uz casnic etc. 

Apă, sanitaţie şi igienă
Salvaţi Copiii Internaţional continuă aprovizionarea zilnică cu apă potabilă, mărind capacitatea la 312 m3 de apă pentru 62,400 de persoane zilnic. Până în prezent, au fost construite 179 de toalete de urgenţă de care beneficiază 8,950 persoane, 115 băi publice de care beneficiază 11,500 persoane şi au fost instalate dozatoare de apă cu rezerve de 195 m3 apă. În total, peste 120,000 persoane beneficiază de acest tip de servicii.

Sănătate şi nutriţie
Echipele medicale mobile ale Salvaţi Copiii Internaţional au consultat până acum 16,870 pacienţi, dintre care  5,321 în Port-au-Prince, 2,468 în Leogane şi 9,081 în Jacmel. S-a deschis o clinică în Petionville Club, una din cele mai mari tabere din Port-au-Prince, cu o populaţie estimată de 80,000 persoane. În Jacmel, Salvaţi Copiii continuă să fie la conducerea comisiei care se ocupă de aspectele legate de sănătate şi a colaborat cu Ministerul Sănătăţii pentru derularea unei campanii împotriva poojarului , în cadrul căreia au fost vaccinaţi 1,260 de copii. În cadrul activităţilor de acordare de hrană pentru copiii foarte mici rămaşi orfani sau ale căror mame nu pot alăpta, a fost distribuită hrană specială pentru 320 bebeluşi.

Protecţia copiilor
Până în prezent, peste 15,400 de copii ai beneficiat de programele de protecţie ale Salvaţi Copiii prin intermediul celor 18 spaţii speciale mobile pentru copii din Port-au-Prince şi Jacmel. La program au participat şi 110 voluntari din comunitate. 3,179 copii participă zilnic, în medie, la activităţile din centrele speciale.

În Jacmel au fost identificate locaţii pentru 8 noi spaţii speciale pentru copii, care urmează a fi create în cel mai scurt timp.  Se preconizează crearea a 75 de astfel de spaţii speciale până la sfârşitul lunii, în colaborare cu alţi parteneri ai Salvaţi Copiii

Un call center şi un centru de înregistrare pentru identificarea şi reunirea familiei a fost creat la baza UN, administrat de Salvaţi Copiii în colaborare cu UNICEF, Comitetul Internaţional de Salvare şi ICRC. 27 de lucrători din comunitate au fost pregătiţi şi au început înregistrarea copiilor din spitalele şi taberele din Port-Au-Prince.

Până în prezent, 97 de copii au fost identificaţi drept separaţi sau neacompaniaţi şi vor beneficia de serviciile programului de identificare şi reunire a familiei.

Adopţii
În urma acţiunilor de advocacy desfăşurate de Salvaţi Copiii Internaţional, Parlamentul European a emis o rezoluţie care instituie un moratoriu pe adopţiile din Haiti pe o perioadă de până la doi ani de la începerea acţiunilor de găsire a familiei. Rezoluţia poate fi vizualizată aici: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2010-0015&language=EN&ring=P7-RC-2010-0072

Hrană
Până în prezent, Salvaţi Copiii a distribuit hrană pentru 248,308persoane, dintre care 148,984 copii  iar umărul creşte pe măsură ce distribuţia de hrană continuă.

Educaţie
Printre priorităţile identificate împreună cu profesorii şi directorii de şcoli în timpul evaluărilor se numără: acordarea de sprijin şcolilor neafectate, care vor primi copii din şcolile distruse; evaluări profesioniste pentru a determina gradul de siguranţă al şcolilor; asistenţă psihosocială pentru copii, părinţi şi profesori; sprijin specific pentru copiii rămaţi cu sechele fizice sau dizabilităţi  în urma cutremurului.

Donaţi on-line pe www.salvaticopiii.ro sau prin transfer bancar în contul RO15RNCB0071011434790005, deschis la Banca BCR - Sucursala Plevnei.


Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului, în acord cu Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 27 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 ţări. Anual  peste 30.000 de copii sunt implicaţi în programele organizaţiei. Salvaţi Copiii îşi utilizează experienţa globală pentru a obţine din partea organismelor guvernamentale decizii şi iniţiative de pe urma cărora să beneficieze toţi copiii. Pentru mai multe informaţii despre programele Salvaţi Copiii România vizitaţi www.salvaticopiii.ro