19122018

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa La aniversarea de 10 ani Rogalski Damaschin Public Relations este PR Agency of the Year

La aniversarea de 10 ani Rogalski Damaschin Public Relations este PR Agency of the Year

PR-Agency-of-the-year-2018

Rogalski Damaschin Public Relations este “PR Agency of the Year”, distincția fiind oferită săptămâna trecută în cadrul galei Romanian PR Award, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a șaisprezecea ediție, și care s-a bucurat de susținerea unui juriu internațional de top. Este pentru a treia oară în cei zece ani de existență ai agenției când aceasta primește cea mai importantă recunoaștere a muncii sale din partea profesionștilor de relații publice din România și din străinătate. Tot în cadrul galei, Rogalski Damaschin Public Relations a obținut singurele două premii în categoria “Best Measurement and Evaluation”. În total agenția a obținut 18 nominalizări în cadrul a 12 categorii de concurs, șase premii Gold, șapte Silver și o Diplomă de Excelență.

Distincțiile Gold Award for Excellence au fost obținute de agenție pentru campania #ÎmpreunăPentruMagicHome (categoriile Digital PR, Media Relations, ONG/Societate Civilă, Comunicare în domeniul public și Buget-/Creativitate+) și “Protejează-i aripile” (categoria Public Affairs/Lobby/Advocacy), ambele având o puternică miză socială. Campania #ÎmpreunăPentruMagicHome, implementată alături de Jazz Communication pentru Asociația MagicCamp, a reușit să strângă fonduri de la peste 100,000 de persoane pentru a construi refugiul MagicHome, un spațiu dedicat părinților care au copii bolnavi de cancer. “Protejează-i aripile”, cealaltă campanie de Gold a agenției, a repus pe agenda publică a României un subiect tabu care necesită o atenție urgentă: cancerul de col uterin și vaccinarea anti-HPV.

Premiile Silver Award for Excellence s-au acordat agenției pentru campaniile „E timpul să punem responsabilitatea în lumină” pentru Raiffeisen Bank (categoriile Brand PR – Existing Products and Services, Comunicare Internă, Comunicarea produselor și serviciilor financiare), „Protejează-i aripile” pentru MSD România (categoriile Media Relations și Comunicarea produselor și serviciilor medicale), „Atingerea care ajută” pentru Asociația Casiopeea (categoria Sports & Entertainment) și „Gena de maratonist” pentru Grupul CEZ în România (categoria Sports & Entertainment).

Este a treia oară în cariera noastră când juriul Romanian PR Award ne desemnează “Agenția Anului”, adăugând încă un motiv de bucurie pentru a marca 10 ani de la înființarea agenției. Se împlinesc în această toamnă 10 ani în care ne-am propus să creăm impact economic și social pozitiv și cred că nu ne-am abătut niciodată de la această promisiune. Pentru al treilea titlu de “Agenția Anului” nu a trebuit să reinventăm nimic față de acum 10 ani: de fiecare dată am adus la jurizare campanii cu substanță, construite în jurul interesului legitim al oamenilor de a trăi o viață mai bună. Ne-am ținut și ne vom ține mai departe de această promisiune, care pentru noi este un element fundamental de identitate. Le mulțumesc colegilor, clienților, partenerilor, dar și criticilor noștri că ne-au ajutat să rămânem “good advocates”, a declarat Eliza Rogalski, Strategy Leader & Managing Partner

Cel mai greu în comunicare este, poate, să rămai relevant pe termen lung, să ai substantă, curaj, o doză mare de realism și un dram de idealism. În fiecare an și cu fiecare proiect, căutăm să deschidem noi perspective și să creăm idei care aduc o valoare reală businessului clienților noștri. Reușim să facem asta pentru că avem alături o echipă extraordinară, colegii noștri, oameni cu pasiune și energia de muta munții. Le mulțumesc lor și le mulțumesc clienților, familia noastră extinsă, partenerilor și colegilor din industrie, pentru tot ce reusim #împreună!, a declarat Alina Damaschin, Creative Leader & Managing Partner.

10 ani de campanii multi-premiate
“Good advocates”, filosofia din spatele Rogalski Damaschin Public Relations, este o comunicare militantă, onestă și creativă, de natură să genereze conținut valoros și rezultate pozitive atât pentru companii, cât şi pentru oameni. În cei 10 ani de existență ai agenției, aceasta a demonstrat prin proiecte și campanii recunoscute la festivaluri naționale și internaționale precum Cannes Lions, SABRE, European Excellence Awards, Eurobest, Effie, IAA ExcellenceAwards, Romanian PR Award, ADC*RO Awards dar și multe altele, că practica corectă a relațiilor publice este valoroasă pentru oameni, pentru afaceri și pentru societate în ansamblul ei. Agenția a fost fondată în 2008 de către Dragoș Grigoriu și Eliza Rogalski sub numele de Rogalski Grigoriu Public Relations și a devenit în 2013 Rogalski Damaschin Public Relations ca urmare a începerii unui proces de management buyout finalizat în 2015.

Amintim doar câteva dintre campaniile agenției care au contribuit în ultimii 10 ani la schimbarea unor percepții, mentalități, atitudini și uneori chiar legi:
•    “Proprietar de Pensie” pentru Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR)
•    “Biblioteca de Energie” pentru Grupul CEZ în România
•    “Cartea Curajului” pentru Piraeus Bank
•    “Culture of Health” pentru Therme Romania
•    “Oprește barbaria, salvează ciocârlia!” împreună cu Jazz Communication pentru Societatea Ornitologică Română și Federația Coaliția Natura 2000 România
•     “Coaliția pentru o Nouă Prevenție 2013” pentru Fundația Prețuiește Viața
•    “Un contabil pentru fiecare familie” pentru KRUK România
•    “Casa 3Play” pentru Romtelecom
•    “Eu cum ajung la școala?” pentru World Vision România

Mai multe informații despre agenție pe www.rogalskidamaschin.ro

Parteneri

 RZB nou    Lidl-Logo 4C   Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black          banca transilvania logo 2