Oxygen devine agenția Huawei Mobile România pentru comunicarea de brand și corporate PR, social media și digital

Agenția independentă de comunicare Oxygen a fost desemnată, în urma unui proces de selecție, de către Huawei Consumer Business Group – lider în tehnologie și inovație la nivel global, să susțină echipa de marcom a Huawei Mobile prin servicii de consultanță în corporate și brand PR, social media și digital.

“Suntem mai mult decât încântați să extindem acest parteneriat cu Huawei, un jucător extrem de important și uprising pe o piață competitivă, cu care vom lucra pe mai multe arii de comunicare. Oxygen are experiență vastă în dezvoltarea strategiilor omnichannel care au ca scop crearea de engagement cu audiențele vizate și atingerea obiectivelor de marketing și comunicare”, a declarat Andreea Filip, Group Business Director al agenției Oxygen.

„Rezultatele obținute până acum și faptul că facem parte din regiunea cu cea mai impresionantă creștere la nivel mondial ne ambiționează să ne propunem obiective cât mai ambițioase. Perioada următoare este una cu multe proiecte și lansări importante, care au nevoie de abordări inedite și de impact. Am găsit în Oxygen un partener cu viziune strategică și creativitate, care ne poate ajuta în dezvoltarea strategiei pe termen lung”, a declarat Alexandra Răuț, Brand Manager Huawei Technologies.

Colaborarea dintre Huawei și Oxygen nu este una nouă, agenția implementând campanii de comunicare în social media și digital și în 2016-2017. Una dintre campaniile dezvoltate de Oxygen pentru brand, Huawei Academy for Smartphone Photography, a câștigat locul 2 la categoria Best Influencers Campaigns în cadrul galei Webstock 2017.



Oxygen este o agenție integrată de comunicare, cu birouri la București și Cluj-Napoca. Premiată încă de la începutul activității pentru campaniile sale, agenția deține un portofoliu vast de clienți, precum: Olympus Dairy, TotalSoft, Nestlé, Moncler, Luxoft, AD Pharma, Heineken, Banca Transilvania, Betano, Skoda, Garanti Bank, FOREVER 21, Volvo, Huawei, World Class, Intesa Sanpaolo Bank, Grand Entertainment, PPD Romania, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, Asirom VIG, SPLAT Professional, Batiste, Dr. Hart, DELL și mulți alții.
Pentru mai multe detalii despre Oxygen, accesați: http://www.oxygencomms.ro.