13122017

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Trei studenţi români vor să aducă inteligenţa artificială în industria cosmetică pentru bărbaţi

Trei studenţi români vor să aducă inteligenţa artificială în industria cosmetică pentru bărbaţi

castigatori brandstorm

Trei studenţi români vor să revoluţioneze ritualul de îngrijire al bărbaţilor cu o aplicaţie ce foloseşte inteligenţa artificială. Martina Orlea, Vlad Nicoară şi Sergiu Ropota, studenţi în anul I şi II la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, vor reprezenta România la Finala Internaţională a Competiţiei Brandstorm, organizată de L’Oréal la Paris. Echipa formată din cei trei, intitulată Digistorm, este una dintre cele 6 care au fost selectate în etapa regională pe Europa de Sud Est, dintr-un total de 11 ţări participante, pentru a-şi prezenta ideea inovatoare în faţa juriului internaţional format din executivi L’Oréal.

Brandstorm, una dintre cel mai mari competiţii pentru studenţi la nivel mondial şi un incubator de inovare pentru talente şi proiecte, şi-a provocat concurenţii anul acesta să revoluţioneze ritualul de îngrijire al bărbaţilor, dezvoltând o soluţie potrivită brandului L'Oréal Paris Men Expert.  Martina, Vlad şi Sergiu au creat-o pe “Lori”, o aplicaţie care are rolul unui asistent personal de îngrijire şi ajută consumatorii bărbaţi să aleagă cele mai potrivite produse în funcţie de nevoile lor specifice.

“Participarea la Brandstorm a fost o adevărată provocare, dar şi o ocazie să intrăm în contact cu o mulţime de oameni interesanţi şi de idei inovatoare. Sperăm ca ideea noastră să convingă juriul internaţional şi să avem ocazia chiar să o implementăm”, au declarat membrii echipei Digistorm. Ei recomandă tuturor studenţilor să se înscrie la Brandstorm şi au şi câteva sfaturi pentru viitorii participanţi: “Să se asigure încă de la început că au ideile şi strategia cât mai clare în minte, să facă o cercetare cât mai amănunţită şi să nu uite să se simtă bine.”

Cu peste 95.000 de participanţi din peste 58 de ţări în 25 de ani, Brandstorm este o competiţie ce se adresează studenţilor din orice universitate, an sau profil şi le permite să meargă un pas mai departe şi să experimenteze viaţa unui angajat L'Oréal, răspunzând unei provocări lansate de unul dintre brandurile companiei. Din 2017, Brandstorm presupune o competiţie de brand, adresată studenţilor din facultăţi cu profile de business şi o competiţie tehnică, pentru ingineri şi profiluri tehnice. Un premiu suplimentar- Trofeul CSR- va fi acordat pentru echipa care vine cu ideea cu cel mai sustenabil impact.

Deoarece competiţia este strâns legată de inovaţie, anul acesta, L’Oréal a schimbat modul în care proiectele studenţilor participanţi sunt jurizate. Tocmai de aceea Finala Internaţională de la Paris ce va avea avea loc în data de 15 Iunie 2017 va fi organizată sub forma unui târg de inovaţie, unde finaliştii vor deveni expozanţi.

Premiile pentru care studenţii din întreaga lume vor concura sunt de câte 10.000 euro pentru competiţia de brand şi cea tehnică şi 5000 euro premiul CSR, pentru cea mai sustenabilă idee.

De asemenea, echipa câştigătoare are şansa să îşi vadă ideea implementată de către companie.


Despre Brandstorm:
Una dintre marile competiţii internaţionale pentru studenţi, Brandstorm a câştigat mai multe premii în sectorul resurselor umane. Concursul a atras mai mult de 95.000 de participanţi din 58 de ţări în 25 de ani. Competiţia susţine reputaţia de angajator a grupului L’Oréal, permiţând tinerelor talente să descopere compania, provocările şi cultura acesteia ”din interior” şi crescându-le şansele de angajare prin resursele de dezvoltare puse la dispoziţie. În fiecare an, Brandstorm duce la recrutarea a 150 până la 200 de tineri pentru programele destinate începătorilor.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site