29032024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Ericsson România comunică prin GMP PR

Ericsson România comunică prin GMP PR

Pin It
Ericsson România, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie şi servicii pentru operatorii de telecomunicaţii, a ales GMP PR pentru gestionarea comunicării corporate. Agenţia de relaţii publice a fost selectată în urma unui proces complex de licitaţie, la care au participat 7 agenţii.

GMP PR va oferi servicii de consultanţă, media relations, reputation management şi organizare de evenimente.

"Agenţia care lucrează pentru Ericsson trebuie să cunoască foarte bine domeniul, să-i înţeleagă complexitatea şi să fie ancorată în realităţile pieţei. Am căutat oameni cu experienţă şi cu pasiune pentru o industrie greu de descifrat. La GMP PR am găsit oamenii potriviţi", a declarat Elena Constantinescu, Director Comunicare Ericsson România şi Moldova.

"Domeniul IT&C este unul extrem de incitant. De-a lungul anilor, am cunoscut îndeaproape diferitele segmente ale acestei industrii, de la semiconductori la televiziune digitală sau telecom. Astăzi echipa noastră de IT&C îşi completează portofoliul cu unul dintre cei mai importanţi jucători mondiali în telecomunicaţii" a declarat Ioana Mănoiu, Managing Partner GMP PR.

Lider de piaţă în domeniul tehnologiilor mobile 2G şi 3G, Ericsson oferă soluţii şi servicii de comunicaţii şi administrează reţele care servesc peste 250 de milioane de abonaţi. Portofoliul companiei cuprinde infrastructură pentru telefonie mobilă şi fixă, precum şi soluţii broadband şi multimedia pentru operatori, companii şi dezvoltatori. Compania în joint-venture Sony Ericsson oferă consumatorilor dispozitive mobile personale cu funcţii dintre cele mai complexe.


Ericsson îşi materializează viziunea de a oferi „comunicaţii pentru toţi” prin intermediul inovaţiei, tehnologiei şi soluţiilor sustenabile de afaceri. Activi în 175 de ţări, cei peste 70.000 de angajaţi au generat, în 2008, venituri de 27 miliarde USD (209 miliarde coroane suedeze). Fondată în 1876 şi având sediul la Stockolm, în Suedia, Ericsson este listată la Bursa Nordică OMX din Stockolm şi pe NASDAQ. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.ericsson.com şi www.ericsson.mobi.

GMP PR este una dintre cele mai importante agenţii de relaţii publice din  România. Cu o echipă de 21 de specialişti în comunicare, agenţia oferă servicii de consultanţă în PR pentru companii precum Toyota, Apa Nova, Romtelecom, A&D Pharma, Henkel, Alexandrion, Bayer Schering Pharma, Müller, Lufthansa, Stihl, Interex. Activitatea agenţiei a fost recunoscută local şi internaţional, în competiţii precum Sabre Awards, European Excellence Awards sau Romanian PR Awards, printre distincţiile primite numărându-se “Newcomer European Agency of the year'' sau ''Romanian PR Agency of the year''.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP