The Practice intra oficial in reteaua globala MSLGROUP, cel mai mare jucator in relatii publice din EMEA

Poza grup MSLGROUP PracticeTHE PRACTICE, cea mai premiată agenție de PR din România, devine, începând de astăzi, membru al MSLGROUP, reţeaua de PR şi comunicare a Publicis Groupe. Totodată, agenția va opera sub un nou nume: MSLGROUP The Practice.

MSLGROUP este cea mai mare rețea de PR din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) și se situează între cele mai mari patru rețele din lume. Având experiență în toate domeniile de comunicare strategică – de la consumer PR la comunicare financiară, de la public affairs la managementul reputației și de la managementul situațiilor de criză la marketing experiențial și evenimente - MSLGROUP numără mai mult de 3.500 de specialiști în peste 100 de filiale, la nivel global. Pe lângă prezența sa puternică în Europa, MSLGROUP este și cea mai mare rețea de relații publice în China, una dintre țările cu expansiune rapidă în domeniul comunicării, și în India.

Integrarea THE PRACTICE în operațiunile globale ale rețelei reprezintă un nou pas în colaborarea dintre cele două entități, după ce în ianuarie 2008 agenția a devenit afiliat al MSLGROUP.

“MSLGROUP este rețeaua de talie globală care s-a impus datorită standardelor sale ridicate și experienței vaste, fiind capabilă să răspundă celor mai sofisticate provocări din peisajul actual al comunicării. La rândul său, THE PRACTICE se bucură de recunoaștere internațională, fiind apreciată în special pentru campaniile creative pe care le realizează. Echipa THE PRACTICE are un entuziasm contagios și o puternică pasiune pentru tot ce înseamnă performanță în PR. Ne cunoaștem și colaborăm strâns de peste 6 ani și suntem încântați că astăzi THE PRACTICE devine oficial membru al familiei MSLGROUP.”, declară Anders Kempe, President EMEA, MSLGROUP.  

“Încă de la începutul colaborării noastre, în 2008, împărtășim aceleași principii și, cel mai important, aceleași valori față de munca noastră: ambiție, pasiune și tenacitate. Este o zi mare, atât pentru THE PRACTICE, cât și pentru MSLGROUP.”, adaugă Kempe.

“Ca agenție locală, în cei 8 ani de activitate, THE PRACTICE a dovedit constant gândire creativă și strategică valoroasă, a oferit consultanță de cea mai înaltă calitate și a obținut rezultate impresionante. Suntem foarte mândri de tot ceea ce am realizat până acum. Începând de azi, ascensiunea agenției va continua în cadrul unuia dintre cele mai puternice grupuri de comunicare din lume. Acest lucru asigură acces la resurse suplimentare și instrumente valoroase, atât pentru echipa noastră cât și pentru clienții noștri, dar și la un nou nivel de competențe.”, spune Oana Bulexa, Co-managing director MSLGROUP The Practice.

“Faptul că azi devenim membru al MSLGROUP este primul pas dintr-un proces de transformare profundă prin care va trece agenția noastră în următoarea perioadă. Schimbarea este unul dintre cele mai discutate subiecte în industria de PR și nevoia de schimbare este general acceptată, însă puțini au curajul și viziunea să facă pasul până la capăt. MSLGROUP The Practice este pregătită să facă și va face această diferență.”, completează Monica Jitariuc, Co-managing director MSLGROUP The Practice.

Palmaresul THE PRACTICE include recunoaștere locală, regională și internațională, cu peste 160 de premii și nominalizări obținute în competiții precum Cannes Lions, Global Sabre Awards, EMEA Sabre Awards, IPRA Golden World Awards, European Excellence Awards sau Romanian PR Awards.

În 2012, agenția s-a clasat pe locul 13 în lume în topul celor mai creative agenții de PR din lume (Holmes Report Global Creative Index), iar în 2013 a fost desemnată drept cea mai bună agenție din Europa de Est la EMEA Sabre Awards.

Anul trecut, THE PRACTICE a înregistrat o creștere de două cifre, obținută atât organic, cât și prin câștigarea de noi clienți. Portofoliul agenției include branduri internaționale precum AVON, Billa, Eurocopter, Grolsch, GSK, Harley-Davidson, Hochland, IKEA, McDonald’s, PayPoint, Peroni Nastro Azzurro, Saint-Gobain Rigips®, Renault, Samsung și multe branduri locale valoroase.