28032024

Back Eşti aici:Home Interviuri Experti romani PR-ul: între teorie şi practică. Un interviu cu Adela Rogojinaru, şef al Catedrei de Comunicare şi Relaţii Publice

PR-ul: între teorie şi practică. Un interviu cu Adela Rogojinaru, şef al Catedrei de Comunicare şi Relaţii Publice

Pin It
adela_rogojinaruDepartamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Facultăţii de Litere a fost înfiinţat în anul 1993. Cum au evoluat de atunci şi până în prezent interesul şi gradul de pregătire al studenţilor pentru aceasta disciplină?

Interesul candidaţilor a crescut constant în ce priveşte profesionalizarea în ştiinţele comunicării, iar domeniul relaţiilor publice pare să se fi maturizat în ultimii ani, atât în privinţa diversificării tematice, cât şi a formelor de management. În ultimul deceniu, am actualizat planurile de învăţământ şi am adăugat noi forme de specializare, prin cele două masterate ale noastre, anume „Modele de comunicare şi relaţii publice” şi „Consultanţă şi expertiză în publicitate”. Deşi numărul facultăţilor şi departamentelor care includ discipline de comunicare a crescut în ultimii ani, numărul candidaţilor care optează pentru programele noastre de studii nu s-a diminuat, de aceea continuăm să operăm cu examene riguroase de admitere, atât pentru studiile de licenţă, cât şi pentru cele de masterat.

Din experienţa d-voastră, care sunt motivele care îi determină pe tineri să se specializeze în comunicare şi relaţii publice?
Aş spune că nu doar tinerii absolvenţi de liceu, ci şi persoane adulte, ajunse la maturitate profesională, optează pentru specializare sau respecializare în acest domeniu. Fiind extrem de deschis şi dinamic, domeniul este optim pentru conversia profesională a unor persoane care vor să-şi modifice proiectul de carieră. În ce priveşte motivaţia, ne putem referi, pe de o parte, la motive intrinseci, care ţin de vocaţia unor tineri de a opera în profesii sociale interdisciplinare şi de a se realiza prin cariere extrem de mobile, dar şi motive extrinseci, determinate de oportunitatea găsirii unor locuri de muncă bine plătite şi prestigioase din punctul de vedere al statului public. Mărturisesc că am întâlnit şi candidaţi, în special printre cei înscrişi la învăţământ la distanţă, care consideră că ar fi un domeniu facil, mai uşor de asimilat în comparaţie cu alte discipline. Odată ajunşi în postura de studenţi, îşi modifică impresia, deoarece condiţiile de studiu sunt la fel de exigente, indiferent de forma de învăţământ. Noi încercăm să încurajăm studenţii cu vocaţie, dar oricât de selectivi ne-am dovedi în universităţi, proba de vocaţie şi competenţă se susţine la recrutarea absolvenţilor pe piaţa profesională.

Cât de interesati sunt absolvenţii Specializării de Comunicare şi Relaţii Publice să facă cercetare şi să rămână în învăţământ?

Pentru moment, studenţii acestui domeniu sunt mai puţin interesaţi de cercetare teoretică, iar de învăţământ, foarte puţin, accidental. Abia în ultimii doi ani, poate ca urmare a reducerii ofertelor de locuri de muncă în mediul privat, am constatat un anume interes pentru înscrierea studenţilor la modulul de pregătire psiho-pedagogică, destinat formării personalului didactic. În general, orientarea absolvenţilor noştri este spre integrarea imediată pe piaţa muncii. De aici şi efortul nostru de a oferi un curriculum larg, interdisciplinar, dar şi aplicat şi relevant din punct de vedere profesional. Ne-am dori însă mai mulţi candidaţi la programele de doctorat şi de cercetare, şi nu ne explicăm întotdeauna lipsa de entuziasm a studenţilor faţă de carierele ştiinţifice. Probabil că tradiţia cercetării în domeniu reprezintă un alt aspect care limitează preocupările studenţilor noştri pentru ocupaţia de cercetător. Normele şi practicile de cercetare fiind deja stabilite de discipline formale precum sociologia sau psihologia socială, una din problemele unei ştiinţe noi ca relaţiile publice este legitimarea sa în cadrul comunităţii mai largi de cercetători ai ştiinţelor sociale. Este adevărat şi că resursele sunt modeste în cercetare, iar recunoaşterea publică, sporadică. In ce priveşte anul în curs, „îngheţarea” fondurilor de cercetare a creat probleme serioase pentru toate centrele universitare.

PR-ul devine tot mai mult PR 2.0. In ce măsură reuşeşte curriculumul universitar să acopere această nouă arie?

Subiectele asociate cu comunicarea web 2.0 au fost incluse în programele cursurilor de metodologie a relaţiilor publice şi se regăsesc în tematica conferinţelor noastre ştiinţifice, ca şi în cadrul temelor dezvoltate prin lucrări de diplomă sau disertaţii. Cât despre roadele învăţăturii, ele se vădesc mai cu seamă în concursurile profesionale, acolo unde studenţii lucrează pe un brief dat de un client real, cu care interacţionează pentru realizarea unei campanii. Rezultatele noastre nu sunt neglijabile. Anul acesta, la ediţia 2009 a Olimpiadelor comunicării, s-au calificat în etapa finală, pentru secţiunea Relaţii Publice, trei echipe formate din studenţi ai departamentului nostru, echipele 5 O’Clock TeaM, Juniors şi GrupaMICA. Dintre acestea, echipa 5 O’clock TeaM a luat două premii: premiul I la secţiunea Relaţii Publice şi un premiu special al secţiunii de Blogguri, categoria A1. Credem că efortul şi talentul studenţilor au fost stimulate şi de discuţiile din cadrul cursurilor şi seminarelor din facultate. .

Cum plănuiţi să dezvoltaţi pe viitor Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice al Facultăţii de Litere?


Cu acordul colegilor mei, mi-am propus să acord prioritate dezvoltării programelor de cooperare ştiinţifică la nivel european şi internaţional. Din acest punct de vedere, un eveniment important al acestui an a fost organizarea unui prestigios Congres european de relaţii publice, urmat de un seminar doctoral european, în perioada 23-29 septembrie 2009, în numele Asociaţiei Europene de Educaţie şi Cercetare în Relaţii Publice (EUPRERA), în care departamentul este inclus ca membru instituţional. Cu acest prilej, reputatului profesor de relaţii publice Dennis L. Wilcox, cu care departamentul a colaborat mai bine de un deceniu, i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

In şcoala generală aţi studiat muzica, după care, în facultate, v-aţi îndreptat către franceză şi română. Aţi fost profesor de limba română şi aţi scris cărti de limba şi literatura română. Totuşi, la un moment dat aţi optat pentru un nou domeniu, şi anume relaţiile publice. Ce v-a determinat să faceţi această schimbare majoră în cariera d-voastră?

Nu este atât de neaşteptat dacă ţinem cont că opţiunea mea iniţială pentru studii universitare se îndrepta către ştiinţe sociale (mai cu seamă psihologie), opţiune pe care mi-am schimbat-o înainte de admitere, în condiţiile în care disciplinele sociale dobândiseră o poziţie fragilă în anii ‘80, iar psihologia se studia la Facultatea de Filosofie, fără o specializare veritabilă. N-aş vrea să intru în amănunte cu privire la epocă. Am absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română, cea mai puţin dogmatică facultate a anilor 80, şi nu regret niciun minut petrecut în această facultate (astăzi, ca şi odinioară, numită „de Litere”), în care sunt astăzi profesor. De altminteri, puteţi vedea în biografia mea că am revenit în Bucureşti în aprilie 1990 printr-un concurs la Institutul de Ştiinţe Pedagogice (azi, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei). Aş vorbi despre o revenire a mea la ştiinţele sociale (printre care şi relaţiile publice), care s-ar explica prin interesul meu constant pentru fenomenul social. Dacă aş fi avut talent epic, probabil că mi-aş fi consumat această vocaţie prin literatură.

Practicienii de relaţii publice din România susţin adesea că experienta este esenţială şi că pregătirea universitară nu este suficientă pentru a angaja un tânăr în relaţii publice. Cum comentaţi această afirmaţie?

Declaraţiile practicienilor trebuie explicate contextual, în funcţie de tipul de pregătire la care au fost expuşi practicienii înşişi, de modelul profesional la care aderă şi de interesele imediate ale acestora. Este evident că un practician dispune de mai puţină răbdare pedagogică în comparaţie cu un profesor, iar scopurile acestuia sunt economice, legate de succesul şi reputaţia campaniilor desfăşurate, în timp ce ale profesorului vizează dezvoltarea globală a studentului (cognitivă, morală şi a abilităţilor de operare practică). Supus presiunii pieţei, un practician nu are timp să dezvolte programe de iniţiere pentru noii angajaţi. Este de înţeles. De aceea, noi am încurajat orice formă de cooperare timpurie cu agenţiile de profil, prin stagii de practică, care să expună studenţii la mediul profesional real încă din timpul şcolii. Facultăţile nu pot reproduce cu fidelitate, în cadrul unor seminare sau ateliere pedagogice, mediul organizaţional real al clienţilor firmelor de consultanţă. Este adevărat că această capacitate de a lucra cu clienţii, pentru soluţii individualizate, se dezvoltă abia în primii ani de experienţă. Noi lucrăm în general cu soluţii confirmate prin bune practici şi studii de caz, de o relativă actualitate, în orice caz mai vechi faţă de momentul în care le discutăm cu studenţii, întrucât majoritatea informaţiilor din campanii sunt supuse unor clauze stricte de confidenţialitate impuse de clienţi. Dar aş preciza că pregătirea universitară rămâne esenţială şi că relaţiile publice sunt o ştiinţă complexă, nu o meserie care se poate deprinde prin ucenicie la locul de muncă

Dacă aţi avea posibilitatea de a readuce pe băncile facultăţii profesioniştii de relaţii publice din România, care ar fi primul curs pe care a¬ţi simţi nevoia să îl predaţi acestora?



Probabil că disciplina pe care o predau în anul I, în semestrul al doilea, „Fundamente interdisciplinare ale relaţiilor publice”.



ADELA-LUMINIŢA ROGOJINARU
este conferenţiar universitar doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, deţine funcţiile de şef al Catedrei de Comunicare şi Relaţii Publice, de director al Centrului de Cercetări Interdisciplinare în Ştiinţele Comunicării şi Relaţii Publice, şi de director al Centrului de Învăţământ la Distanţă. Coordonează cele două masterate în ştiinţele comunicării propuse de Facultatea de Litere, anume „Modele de Comunicare şi Relaţii Publice” şi „Consultanţă şi Expertiză în Publicitate”. Este membru al Consiliul ştiinţific al Facultăţii şi al Senatului Universităţii. 
În ce priveşte portofoliul didactic, este titular al disciplinelor de relaţii publice, de publicitate instituţională şi de comunicare integrată prevăzute în programele de studiu pentru licenţă şi masterat.
Este membră a numeroase asociaţii profesionale din domeniul Ştiinţelor Comunicării, respectiv membru al EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), vicepreşedinte al secţiei de Comunicare strategică şi organizaţională în cadrul ECREA (European Communication Research and Education Association), membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research), membru al IABC (International Association for Business Communication).
Este autor al studiului “Challenges of Revived Democracies: The Rise of Public Relations in Romania”, care tratează evoluţia relaţiilor publice în România postcomunistă, studiu apărut în 2009 în volumul de studii internaţionale The Global Public Relations Handbook, coordonat de profesorii Krishnamurthy Sriramesh şi Dejan Verčič.

Deţine autoratul sau coordonarea următoarelor volume de specialitate:
Current Trends in International Public Relations, 2009; Comunicare şi cultură organisatională: idei si practici în actualitate, 2009; Fondements de la communication des organisations: confrontations et dynamiques internationales, 2008; Identitate, relaţii publice, globalizare, 2007 ; Relaţii publice şi publicitate. Tendinţe şi provocări, 2006; Comunicare şi cultură, 2006; Relaţii publice - Fundamente interdisciplinare, 2005.
Interviu realizat in noiembrie 2009 de Rebeca Pop, Forum for International Communications


Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP