19082017

Back Eşti aici:Home Interviuri Experti internationali Etica şi profesionalismul – aliaţi în criza economică actuală. Un interviu cu Tony Meehan, fost preşedinte Chartered Institute of Public Relations Scoţia

Etica şi profesionalismul – aliaţi în criza economică actuală. Un interviu cu Tony Meehan, fost preşedinte Chartered Institute of Public Relations Scoţia


tony_meehanÎn aceste vremuri critice, se poate ca o companie să eludeze caracterul etic al acţiunilor pe care le întreprinde în favoarea acelor decizii care i-ar putea salva afacerea? Cum pot fi cele două tendinţe reconciliate?

Nu aş presupune că etica unei companii dispare în mod automat atunci când trebuie să facă faţă unei provocări. Dacă o companie îşi menţine sinceritatea şi comunică deschis cu stakeholderii săi, atunci nu există o schimbare în comportamentul său etic. O companie este alcatuită din oameni, iar atunci când aceştia se schimbă, acela e momentul în care încep şi problemele.

Consideraţi că interesul nou dobândit pentru Relaţiile Publice se datorează în principal situaţiei economice actuale? Poate fi aceasta o tendinţă de durată?

Nu există tendinţe de durată. Vorbim mai degrabă de trenduri şi cicluri care se manifestă în toate aspectele vieţii - modă, maşini, programe TV, filme etc. Toate sunt bazate pe opţiuni: livrare eficientă, atitudini legate de piaţă şi bugete. Dacă există o percepţie mai bună faţă de PR, în opozitie cu ATL sau BTL, acest lucru este benefic pentru profesia noastră, însă acest trend nu va fi de durată.

Practicienii de Relaţii Publice din toată lumea vorbesc de o schimbare de perspectivă în privinţa programelor de CSR. Care este parerea dumneavoastră în legatură cu acest subiect?


Schimbarea este pur şi simplu intervenţia realităţii. CSR-ul a fost perceput ca element central în activitatea de PR şi este considerat a fi un element diferenţiator. Există două abordări principale: una care aliniază CSR-ul cu strategia de business şi integrează acest concept în toate activităţile companiei, iar a doua se referă la programele sociale realizate în comunitate. Ambele abordări sunt la fel de necesare, însă diferite.

Din ce în ce mai mult, publicul solicită instituţiilor de stat să demonstreze un comportament similar cu cel al companiilor, să dea dovadă de trasparenţă şi deschidere. Credeţi ca aceste instituţii au neaparată nevoie de programe de comunicare?

Orice instituţie de stat, indiferent de ţară, este solicitată să-şi îmbunătăţească abilitatea de a comunică cu publicurile sale şi, bineînţeles, de a fi transparentă. Din păcate, însă, există mulţi politicieni şi multe oficialităţi incapabili de a-şi ţine promisiunile electorale. Aceste instituţii au nevoie mai mult ca oricând de programe de comunicare coerente, dar nu în mod necesar similare cu cele ale companiilor comerciale.

Când au la îndemână un buget redus, mulţi specialişti în comunicare îşi îndreapta atenţia către Internet. Din experienţa dvs., eficienţa comunicării online confirmă acest tip de opţiune?

Internetul este doar un instrument de comunicare. Nu are sens să fie utilizat dacă nu permite comunicarea cu principalele grupuri de public.

Consideraţi că lipsa de comunicare cu publicurile a contribuit la emergenţa problemelor economice contemporane?

Problemele economice existente au fost cauzate în principal de lăcomie şi înşelatorie. Oameni sinceri s-au lasat prinşi în mirajul banilor uşor de câştigat şi a averii excesive şi şi-au schimbat comportamentul. Această situaţie nu are de-a face neapărat cu lipsa de comunicare. De vină a fost incapacitatea organismelor de reglementare de a întelege situaţiile de risc şi, prin urmare, lipsa de acţiune a acestora.


Tony Meehan este pentru a cincea oară consecutiv membru în juriul Romanian PR Award. Şi-a început cariera în PR în 1971, după ce a activat şase ani în publicitate.

În ianuarie 1976 a infiinţiat la Glasgow TMA Communications, una dintre cele mai importante firme independente de consultanţă din Scoţia. În cei peste 35 de ani de activitate, campaniile sale de Relaţii Publice au fost premiate de IPRA (The International Public Relations Association), CIPR (Charted Institute of Public Relations) şi PRCA (The Public Relations Consultants Association).

În calitate de membru al Institutului Britanic de Relatii Publice (CIPR), din 1990 a fost preşedinte CIPR în Scoţia. Este membru fondator al Asociatiei Scoţiene a Consultantilor în Relaţii Publice şi membru al Asociaţiei Internationale de Relatii Publice IPRA, Membru al Societăţii Regale a Artelor şi fost guvernator al şcolii St Leonard, St Andrews, Scotland.
Este visiting professor al Glasgow Caledonian University. În 2004 a fost Directorul prestigioasei competiţii internaţionale Golden World Awards, organizată sub egida Asociaţiei Internaţionale de Relaţii Publice IPRA.

Interviu realizat în Aprilie 2009 de Andra Larisa Zaharia, Forum for International Communications
Copyright 2009 Forum for International Communications

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site