PR pentru cuvinte. Cuvinte scrise.

Oana Boca StanescuOana Boca Stănescu, cu o experiență de 11 ani în comunicarea editorială și promovarea cărții, spune că, probabil, e normal să ucizi proiectele romantice, după ce treci de 35 de ani. În locul lor iau naștere proiecte actuale, cosmopolite, mișto până la lacrimi așa cum promite să fie ediția de săptămâna viitoare a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), brand pe care l-a fondat și de care s-a ocupat din 2008 încoace. Dar cum promovăm cartea, literatura, cultura scrisă? Hai să vedem ce zice Oana în episodul de azi al rubricii realizate de PR Romania în colaborare cu GMP PR.

Cum ai ajuns să faci PR pentru Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB)?

Ca să mă alint, aș putea spune că am ajuns să fac PR pentru FILB forțată de împrejurări :)

Am inițiat FILB în 2008, alături de scriitorii Vasile Ernu și Bogdan-Alexandru Stănescu, ca o alternativă la singurul festival internațional de literatură „de stat” din România, „Zile și Nopți de Literatură”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun, un proiect care, între timp, a dispărut.

Și, deși sînt singura din echipă care are o diplomă și experiență în zona relațiilor publice / comunicării, construcția brandului FILB nu am gîndit-o eu în mod solitar: brandul FILB s-a născut datorită viziunii noastre și a rezistat datorită coerenței cu care am ales să gestionăm fiecare ediție a Festivalului: ferindu-ne de „nepotisme”, de susținători dubioși, de implicarea banului politic șamd. Nu ne-a fost ușor: în general, nu e foarte simplu să construiești comunități în București, un oraș supra-populat de evenimente. Apoi, nu ne-a fost ușor, la nici o ediție, cu finanțarea, mai ales cu susținerea care putea veni din sfera privată, a multinaționalelor, de exemplu, o zonă pe care o simt pur și simplu dezinteresată de carte/scriitori, dacă aceștia nu vin „ambalați” într-un proiect social-caritabil sau într-o poveste care să vorbească despre tehnologii.

Desigur, există și excepții: vezi Dacia, care are stand la Tîrgul de Carte Gaudeamus, de cînd eram eu mică, vezi companii mai mici, cum sînt Țucă Zbîrcea și Asociații, primul susținător al FILB ever, începînd de la ediția a VI-a – fără să ne fi introdus cineva, doar datorită unui e-mail sincer transmis pe office@...

Cum arată o zi obișnuită de lucru în viața ta?

Trebuie să mărturisesc faptul că, din 2012, de cînd am decis să pun bazele primei agenții de comunicare din România special dedicată proiectelor de promovare a lecturii, sînt propriul meu diavol(-care-nici-măcar-nu-se-îmbracă-de-la-Prada…).

Alături de colega mea, scriu și schițe pentru viitoarele proiecte, fac și fundraising, și PR, și contabilitate.

Ziua începe, de regulă, la 6 dimineața, cu un ceai de mușețel pentru stomac și o cafea neagră pentru spirit, și se termină tîrziu în noapte – cu un vin roșu, în zilele bune. Pare un program aproape inuman, dacă omit să amintesc faptul că iau și pauze, dedicate celor doi copii ai mei, Marc și Sara-Iudit.

Oricum, chiar și după ce scad timpul rezervat acestor pauze, tot rămîne enorm de mult timp dedicat proiectelor în care sînt implicată, iar asta se întîmplă din cauza maniei mele de a controla absolut totul.

Pentru a face PR pentru literatură de ce anume ai nevoie?

Există diverse formule de supraviețuire. Mie mi-au fost de ajutor specializarea și lecturile din timpul facultății (cred în continuare că Departamentul de Jurnalism și Științele Comunicării de la Iași, de la Univeristatea „Al.I. Cuza”, e unul dintre cele mai competitive din țară!), mi-au folosit enorm cei 7 ani de-acasă și, bineînțeles, setul de informații acumulate în ani, cele pe care le numim generic „cultură generală”. Și, aș mai adăuga, o anumită disponibilitate/empatie față de creatorii de valoare culturală.

Care a fost proiectul de care ești cea mai mîndră?

Absolut toate proiectele pe care le-am dezvoltat în zona culturii scrise îmi sînt la fel de dragi, fie că a fost vorba despre turneul lui Salman Rushdie, din 2009, un eveniment de care a fost interesată toată România livrescă, fie că ea fost vorba despre lansarea primului volum publicat de Bogdan Alexandru Stănescu, soțul meu, pe care s-a întîmplat să îl promovez și de care au fost interesați doar cîțiva prieteni.

Dar dacă simt o explozie de mulțumire legată de un proiect recent, aceea este legată de un eveniment din vara aceasta, cînd am acceptat să ies din zona mea de confort (cultura scrisă) și m-am implicat în lansarea Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” la Sibiu (30 august – 4 septembrie), un gest de reverență în fața uneia dintre cele mai mari pianiste ale lumii, de origine română, nedrept de puțin cunoscută în România.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat practicând această meserie?

Faptul că am reușit să descopăr o formulă de echilibru care implică, înainte de toate, respect în coabitarea cu creatorii din zona culturii scrise.

Care sînt cel mai des folosite instrumente de PR în meseria ta?

Încerc să înțeleg și să profit de toată deschiderea pe care ne-a adus-o online-ul, dar fără a supralicita puterea mediilor sociale de a susține un proiect. Dacă vom socoti, vom realiza că, totuși, online-ul românesc a livrat destul de puține proiecte din zona de carte care să fi devenit virale. Apoi, aș mai remarca un lucru: cifrele legate de dispariția ziarelor tipărite sînt mai puțin dramatice în zona revistelor culturale așezate, care și-au cam păstrat publicul. Iar ascultărorii de Radio România Cultural apar de unde nu te aștepți. Acestea sînt doar trei dintre observațiile de care țin cont atunci cînd îmi aleg „instrumentele” de lucru.

Care este cea mai mare greșeală (profesională) pe care ai făcut-o?

Nu aș vrea să încarc cuvîntul greșeală cu prea multe semnificații negative sau să fug de el, însă eu consider că nu prea am făcut greșeli. Sigur, în cei 12 ani de experiență, pot depista tot soiul de nepotriviri: de la mici gafe la lucruri care puteau fi făcute mai bine, dar greșeli fatale nu pot contabiliza. Asta pentru că – fără să-mi fi murit lăudătorii – sînt un om fanatic de riguros.

Apropo de lucruri care puteau fi făcute mai bine: în cei 9 ani de zile cît am făcut PR pentru Polirom și Cartea Românească, mi-ar fi plăcut să fi reușit să fi pus în valoare mai bine munca unor oameni. Mi-ar fi plăcut să fi făcut să se vorbească, măcar o dată, cu poză într-o revistă, despre Mădălina Ghiu, cea cu care se confundă imaginea Editurii Cartea Românească în ultimii ani – un redactor excepțional și un om de o generozitate infinită, care știe toate poveștile celui mai vechi brand de carte din România și care a supraviețuit exemplar întîlnirii cu sute de orgolii care au vizitat-o / bîntuit-o în sediul editurii de pe Calea Victoriei.

Ce sfaturi ai pentru tinerii aspiranți?

Nu cred în sfaturi, cred mai curînd în reguli. Iar regulile meseriei de comunicator le înveți în școală. Sau, dacă nu ai absolvit o facultate de profil, ar fi sănătos să le recuperezi prin lecturi. Sigur, uneori se poate dovedi că lecturile funcționează precum în proverbul „socoteala de acasă…”, dar eu tot recomand bibliografia, cu rigurozitate. O dată echipat cu setul acesta de repere, cred că orice tînăr ambițios, empatic și cu nervii tari poate începe să își descopere singur regulile de supraviețuire/de succes în practică.

Mi-e teamă de sfaturi, pentru că, în cei 25 de liberate a pieței de carte, contextul s-a schimbat dramatic la fiecare cîțiva ani, astfel încît sfaturile pe care le-aș fi putut formula pentru un om de comunicare în 2008, anul de mare răsfăț finaciar în domeniul pieței de carte, nu s-ar potrivi cu sfaturile pe care le-aș putea da pentru anul 2011, anul în care criza economică s-a instalat dramatic.

Ce ai fi făcut dacă nu făceai PR?

Mi-ar fi plăcut să pun pe picioare, chiar la mine în cartier, librăria aceea clișeu din filmele americane romantice cu editori și librari. Știți voi: atmosfera aceea caldă, cu cărți, ceai, pensionari speciali care vin să citească gratuit ziarul și tineri frumoși care se îndrăgostesc în jurul tău. Iar, cît oamenii se hotărăsc ce cărți vor să cumpere, eu să croșetez. Ador să croșetez haine!