Raluca Papanicoglu: TIFF-ul a fost pentru mine adevărata școală de PR

Raluca Papanicoglu 2An de an, Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) reuşeşte să transforme Clujul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecţii, lansări, concerte, masterclass-uri şi dezbateri. Circa 1.000 de invitaţi - regizori, producători, actori, profesionişti din industrie - au participat la proiecţiile şi evenimentele celei de-a 13-a ediţie a festivalului. Cele 217 filme din 55 de ţări selecţionate la ediţia 2014 au avut parte de circa 400 de proiecţii şi au adus peste 63.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema. Lor li se adaugă spectatorii prezenţi la proiecţiile gratuite în aer liber, masterclass-uri, lansări, expoziţii, numărul lor depăşind 100.000 în cele 10 zile de TIFF.

Cum se face PR pentru un festival de film, ne spune Raluca Papanicoglu, Head of Communication TIFF, în seria de interviuri realizată de PR Romania împreună cu GMP PR. În portofoliul Ralucăi se regăsesc proiecte precum Festivalul de Film de Animatie Anim'est, Gala Premiilor Gopo, Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Cum ai ajuns să faci PR pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)?

M-am aflat la locul potrivit în momentul potrivit :)
În 2009 lucram (de doi ani) la o companie de  distribuție de filme europene și de artă (Transilvania Film). Descoperisem un domeniu care mă atrăgea foarte tare și vroiam să fiu conectată cu tot ce înseamnă film și evenimente cinematografice. Învățasem deja despre campaniile de lansare și promovare ale unui film, simțeam că e timpul să încerc și altceva. Oana Răsuceanu, directorul de comunicare al festivalului, își extindea departamentul de PR. TIFF-ul crescuse deja foarte mult și strategia de comunicare și relații publice trebuia să devină complexă, să țină pasul cu evoluția festivalului. Entuziasmul și dorința mea de a face parte din TIFF au convins-o pe Oana să mă accepte în echipă. Am fost recunoscătoare pentru șansa pe care am primit-o și vroiam să demonstrez că sunt un membru important al echipei. La început redactam ştiri şi comunicate, ţineam legătura cu oameni din presă, mă ocupam de acreditările jurnaliştilor. Cu timpul atribuțiile mele au crescut. A fost o evoluție firească.

Cum arată o zi obisnuită de lucru în viaţa ta?

Unul dintre avantajele de a fi freelancer este că de multe ori ai libertatea de a-ți planifica singur timpul și To Do List-ul. Am zile când sunt matinală și am un randament maxim dimineața, alteori mă simt în formă după ora 18:00. Pe măsură ce se apropie un eveniment, programul devine foarte alert, orice oră contează și trebuie fructificată. De regulă, înainte de TIFF, programul de somn se scurtează dramatic, primul lucru pe care îl fac dimineața este să-mi verific mailul și să văd dacă sunt urgențe de rezolvat. Apoi îmi stabilesc prioritățile din ziua respectivă.

Pentru a face PR la TIFF de ce anume ai nevoie?

Să iubești TIFF-ul, să-l înțelegi și să fii receptiv la nevoile și dorințele publicului tău. Să fii pasionat de PR, să nu te temi de schimbări, să-ți asculți intuiția dar să-ți dai seama când mergi într-o direcție greșită și să te reorientezi. Și evident să fii cinefil :)

Care a fost proiectul de care eşti cea mai mândră?

M-am implicat mereu numai în proiecte în care am crezut, în proiecte în care simțeam că pot să aduc o contribuție importantă. Sunt destul de pretențioasă și asta nu e neapărat bine pentru un freelancer. Fiecare proiect la care am lucrat mi-a adus satisfacție și m-a făcut să mă simt utilă.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat practicând această meserie?

Nu văd PR-ul ca pe un job, a devenit un mod de viață și am învățat foarte multe atât pe plan profesional cât și personal. Am învățat să am răbdare și că atenția la detalii este vitală. Pentru mine TIFF-ul a fost adevărata școală de PR.

Care sunt cel mai des folosite instrumente de PR în meseria ta?

TIFF-ul este extrem de complex. Nu vorbim de comunicarea unui singur eveniment, pentru că festivalul  înseamnă peste 200 de filme, proiecții speciale, concerte, lansări, expoziții, conferințe, dezbateri, workshop-uri. Uneori te adresezi unor publicuri diferite prin urmare trebuie să-ți adaptezi limbajul și strategia. În general folosim un mix de instrumente în strategia noastră dar punem accent pe online. Vorbim de un festival internațional, prin urmare ai nevoie de mijloace prin care informația ta să ajungă rapid și eficient.

Care este cea mai mare greşeală profesională pe care ai facut-o?

Sunt cel mai mare critic al meu. La început mă demoralizam foarte tare pentru orice greșeală făcută. Cu toții greșim la un moment dat, dar o eroare făcută de departamentul de comunicare al unei organizații devine uneori  foarte vizibilă și are un impact negativ mare pentru organizația respectivă. E important însă să-ți canalizezi energia pe remedierea greșelilor.

Ce sfaturi ai pentru tinerii aspiranţi ?

Singurul sfat pe care mi l-am dat și mie: Câștigă experiență.

Ce ai fi făcut dacă nu făceai PR?

Nu m-am gândit, momentan simt că asta mă reprezintă.



Copyright PR Romania. Toate drepturile rezervate