Relaţia client-agenţie, o relaţie personală?


Mai mult de jumatate dintre cei aproximativ 100 de respondenţi ai unui chestionar pe tema relaţiei client-agenţie, implementat în aprilie 2013 în rândul profesioniştilor de marcom din România*, au spus că “înţelegerea obiectivelor de business ale clientului” ar fi lucrul care ar face cu adevarat diferenţa în valoarea pe care o poate aduce agenţia. Peste 90% dintre aceeaşi respondenţi la acelaşi chestionar cred că stabilirea clară şi timpurie a aşteptărilor în relaţia client-agenţie este un “musai” pentru creşterea valorii obţinute din relaţia de lucru. Un bun început statistic de articol pentru a ilustra tema dezbaterii PR România “Tandemul agenţie-client, un tablou cu multe faţete”, nu-i aşa? 

Aş vrea să vă propun totuşi un alt început. Este ora 4 dimineaţa a unei zile de toamnă, undeva într-un oraş din România. Trei femei tinere, cu ochii amorţiţi de nesomnul ultimelor zile stau în sala de conferinţa a unui hotel şi scriu, rescriu, regândesc, se frământă asupra cuvintelor şi înţelesurilor materialelor de presă care trebuie să fie gata până la 8 dimineaţa. Şi nu le-a prins acea oră a dimineţii pentru că s-au apucat târziu de muncă, ci pentru că sunt într-o plină criză de comunicare, iar crizele nu se uită la ceas. Doar aşteaptă răspunsuri, ce trebuie date tirului necruţător, tras de ziarişti la conferinţa de presă. La câteva ore după conferinţa de presă cele trei femei citesc titlurile şi articolele apărute, discută despre ce a mers bine şi ce a fost prost. Şi întorc pe toate părţile întrebarea “ce am fi putut face mai bine?” pentru a surprinde şi cuprinde încă un vârf de experienţă, de folosit mai târziu, în alte crize pe care viitorul le întrevede.

Sau ce ziceţi de acest început? Valul de lumină şi confetti strălucitoare a inundat scena pentru a încheia evenimentul monden al sezonului, pe melodia de final cântată de vedetele momentului. În culise sau în sală, întreaga echipă, care lucrează de săptamani bune la întreaga campanie de comunicare, ce a culminat cu evenimentul din acestă seară, răsuflă uşurată: “a fost bine!” Unii membri ai echipei se îndreaptă rapid spre locaţia after-party, cu mina surâzătoare a gazdelor, pregătite să îşi întâmpine oaspeţii cu pretenţii. Alţii aleargă să aleagă cele mai bune dintre sutele de fotografii de la eveniment şi să apese apoi pe butonul “send” al mailului cu comunicatul de presă. E aproape 11 seara? Ce contează, faţă de celelalte seri, în care sedinţele de “brainstorming” sau întâlnirile de periere a detaliilor mergeau dincolo de miezul nopţii?

Aş putea să vă propun multe începuturi alternative cu multe astfel de poveşti, mai vesele sau mai triste, mai triumfatoare sau mai pline de greşeli şi învăţaminte. Cred că orice om de comunicare cu ceva experienţă, fie din agenţie, fie de la client se poate regăsi în momente ca cele descrise mai sus. Şi cred că astfel de momente sunt mai importante şi valorează mai mult decât statisticile relaţiei client-agenţie. Astfel de momente, care dau o formă, o culoare, un sentiment relaţiei client-agenţie şi o fixează în memoria noastră emoţională.

Dar să revenim la subiectul acestui articol pe care am încercat să îl expun provocator în titlu. Până la urmă ce face diferenţa între o relaţie “ok” între client şi agenţie şi o relaţie care chiar merge acea “extra mile” (am vrut să zic “milă în plus”, dar sună ciudat în context), pe care orice profesionist în comunicare şi-o doreşte? Nu, nu cred că este acea tentă “personală”, că suntem prieteni şi atunci facem business împreună; dimpotrivă cred că asta este reţeta clasică de dezastru, mai devreme sau mai târziu.

Cred că este tenta personală care vine din amprenta oamenilor care lucrează fie la agenţie, fie la client. Şi pe aceasta dimensiune de “personal” aş vrea să îmi construiesc argumentaţia. Pentru că ce am vazut eu în cei aproape 20 de ani (o cifră pe care nu ştiu dacă să o spun cu teamă sau cu mândrie Smile) de experienţă în comunicare e că persoana, omul face diferenţa. Cu siguranţă sistemele, practicile de management, experienţa, etc. au un cuvânt de spus şi ajută. Dar dacă e să ne oprim o clipă şi să ne gândim la “cele mai super, tari, incredibile, mishto momente” sau invers la “cele mai grele, aiurea, nashpa, tensionate” dintr-o relaţie de lucru ne dăm seama că ele se reduc la persoana sau persoanele cu care lucram atunci. La pasiunea, curiozitatea, creativitatea, dorinţa lor de a învaăţa şi a reuşi, dorinţa de a se auto-depaşi, plăcerea lucrului bine făcut şi a lucrului în echipă, în cele din urmă la atitudinea lor. Atât de multe “soft skills”, dar atât de importante şi cele care până la urmă ne rămân în memorie la nivel de poveşti frumoase sau horror.

Şi asta e provocarea pe care o avem cu toţii, indiferent dacă suntem la client sau agenţie: ce fel de persoană sunt eu până la urmă, cât de mult îmi pasă, cât de mult îmi doresc să inspir şi să am un impact (pozitiv, de preferat Smile) sau cât de mult văd ce se întâmplă (sau, si mai rău, ca mi se întâmplă) ca “o altă zi la birou”?

Şi putem duce provocarea un pas mai departe, mai ales dacă începem să creştem în senioritate şi ne dăm seama că degeaba încercăm să ne mişcăm noi pe noi înşine, dacă nu reuşim să îi mobilizăm şi pe cei care vin după noi. Pentru că oricât de buni, frumoşi şi devreme acasă am fi noi, nu ne putem multiplica la infinit şi implica în toate proiectele. Şi atunci cât de mult ne concentrăm pe a găsi, creşte şi motiva generaţia de mâine, cei care ar trebui să multiplice şi să ducă mai departe acea tuşă personală care face diferenţa în orice relaţie?

Comunicarea nu este o muncă facilă, pentru că este o muncă între, cu şi despre oameni. Dar cred că acest lucru ne scapă de cele mai multe ori din vedere şi începem să ne frământăm şi să căutăm soluţii în procese, metode, definiţii, în timp ce soluţia este în faţa noastră, oamenii cu care lucrăm. Experienţa mi-a mai arătat că în relaţiile de muncă orice se poate învăţa, mai puţin atitudinea pozitivă. Pe asta o ai sau nu, ţine de tine şi nimic nu te va schimba sau motiva dacă tu nu îţi doreşti acest lucru. De asta spuneam că lucrurile sunt personale. Închei rememorând “Catrenul” lui Blaga, care mi-a venit în minte în această dimineaţă, când îmi căutam atitudinea pozitivă pentru a scrie acest material: “Uşor nu e nici cântecul./ Zi şi noapte nimic nu-i uşor pe pământ;/ căci roua e sudoarea privighetorilor/ ce s-au ostenit toata noaptea cântând”. Zi şi noapte nimic nu-i uşor pe pământ; cu atât mai mult cu cât totul ne e personal.

* Pentru a satisface dorinţa celor care aşteptau de la un astfel de articol mai degrabă date şi lucruri de făcut/nefăcut în loc de poveşti şi versuri, găsiţi aici prezentarea tezei mele la Şcoala IAA pe subiectul “ce anume creează valoare în relaţia agenţie-client” si datele extrase din chestionarul menţionat.



Diana Klusch este Corporate Affairs Director la Ursus Breweries. Anterior acestei poziţii a ocupat funcţia de director de comunicare al grupului A&D Pharma. Diana are o experienţă de peste 13 ani în comunicare, marketing şi management dobandită la Procter&Gamble, unde s-a ocupat atât de comunicarea pentru mărcile P&G, cât şi de comunicarea corporate. Diana este de profesie economist şi deţine o diplomă de studii superioare cu specializarea  Comerţ Internaţional la Şcoala Superioară de Afaceri din Grenoble, Franţa.


Link Dezbatere PR România: Tandemul agenţie-client. Tablou cu multe faţete. Aşteptăm cu interes opiniile voastre.


Copyright PR Romania. Toate drepturile rezervate.