18112019

Back Eşti aici:Home Articole Reputatie si Incredere Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice

Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice

Index articole

Încrederea şi relaţiile publice

Nevoia de încredere în practica relaţiilor publice este imperativă din două motive. În primul rând, în calitatea lor de mesageri ai organizaţiilor, practicienii de relaţii publice trebuie să fie credibili. În al doilea rând, importanţa încrederii rezidă tocmai în misiunea principală a relaţiilor publice şi anume stabilirea şi menţinerea unor relaţii statornice cu grupurile cointeresate ale organizaţiei.

Încrederea şi credibilitatea

După cum se ştie, practica relaţiilor publice îşi are rădăcinile în jurnalism, avându-l ca promotor pe Ivy Lee (fost jurnalist), care a stabilit principiile de bază ale acestei profesii. Acest prim model al relaţiilor publice, numit de James Grunig modelul informării publice (public information stage / publicity), presupune transmiterea unui mesaj către audienţă prin intermediul mass media. Modelul are ca scop plasarea mesajului şi stabilirea unor bune relaţii cu media. În lumina acestui model, activitatea practicianului de relaţii publice presupune expunerea poveştii clientului, de cele mai multe ori într-o lumină pozitivă. Încrederea devine esenţială pentru pentru a câştiga credibilitatea mass media şi în cele din urmă a publicului larg.

În acest sens, a fi credibil înseamnă a convinge audienţa de acurateţea şi corectitudinea mesajului. În opinia lui John Budd (2000), a fi credibil înseamnă a fi crezut. Callison (2001) întăreşte această idee: "credibilitatea se referă la judecăţile receptorului mesajului cu privire la onestitatea sursei" (p.220). Credibilitatea nu trebuie confundată, însă, cu încrederea, chiar dacă înţelesul celor doi termeni este apropiat. Pentru Stacks şi Watson (2007) "credibilitatea depinde de încrederea dintre o organizaţie şi publicul său, fiind strâns corelată atât cu reputaţia cât şi cu relaţia dintre cele două părţi (p.69)".

Cu toate acestea, credibilitatea practicienilor de relaţii publice nu a fost îndeajuns cercetată. Indexul Naţional al Credibilităţii, editat de Fundaţia PRSA, sprijinit financiar de Fundaţia Rockefeller şi publicat în 1999 - după cinci ani de muncă în care s-au intervievat mai mult de 2500 de persoane - arată că profesioniştii de relaţii publice se situează printre cei mai puţini credibili practicieni. Rezultatele acestor studii indică necesitatea realizării unor cercetări mai aprofundate cu privire la importanţa credibilităţii şi a încrederii în practica relaţiilor publice.

Asemănătoare încrederii, credibilitatea este un fenomen complex care depinde de o multitudine de factori. Aristotel a identificat trei calităţi pentru credibilitatea unei surse: ethosul (caracter şi integritate), logosul (expertiză şi competenţă) şi pathosul (asemănare sau carismă). Cercetările moderne au găsit un suport empiric acestor dimensiuni. Acestea pun un accent mai mare pe competenţa sursei. Anderson (1971) a identificat trei condiţii de bază pentru dezvoltarea credibilităţii: statusul, statornicia şi expertiza. Studiile unor alţi autori din aceeaşi perioadă  adaugă acestor dimensiuni şi încrederea în expertiză ca şi calitate de bază a surselor (Hovland şi Weiss 1951; Dholakia şi Sternthal 1977; şi Ohanian 1990). După Ohanian (1990), literatura de specialitate actuală identifică practic aceleaşi dimensiuni semnalate de Aristotel cu secole în urmă: expertiza, statornicia şi atractivitatea.

Alte cercetări au scos în evidenţă faptul că a fi demn de încredere şi competent reprezintă de fapt cele mai importante caracteristici ale credibilităţii (O’Keefe, 1990).  Într-o abordare mai amplă, Priester şi Petty (1995) au descoperit că a fi demn de încredere şi onest sunt caracteristici care reprezintă mai bine acurateţea mesajului, fiind mai importante decât baza de cunoştinţe a sursei, expertiza, experienţa, sinceritatea, imparţialitatea, asemănarea şi motivarea. Aşa cum a explicat Callison (2001), studiile cu privire la impactul încrederii asupra credibilităţii, s-au concetrat în special să identifice în ce măsură comunicatorii spun adevărul sau sunt oneşti. În contextul credibilităţii, caracteristica de a fi demn de încredere a fost limitată la dimensiuni precum competenţa şi integritatea. Callison consideră că ar trebui realizate mai multe cercetări pentru a identifica impactul pe care şi alţi factori de încredere, precum binevoinţa, deschiderea şi statornicia îl au asupra credibilităţii.

Dacă credibilitatea este precedată de încredere, eforturile de a creşte nivelul încrederii se vor reflecta în mod evident şi asupra credibilităţii practicienilor PR şi asupra organizaţiilor pe care aceştia le deservesc. Cu toate acestea, încrederea a fost strâns legată de construirea relaţiilor, proces în care comunicarea şi credibilitatea joacă de asemenea un rol esenţial.

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black