Articole Reputatie si Incredere Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice
Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice - Cum se masoara increderea?
- 27 Ianuarie 2009 |
- Dr. Brad L. Rawlins
Index articole
Cum se măsoară încrederea?
După cum aţi putut citi şi în celelalte părţi ale acestui studiu, încrederea se măsoară prin diferite dimensiuni. Rotter (1967) a inventat scala intrpersonală a încrederii care măsoară dispoziţia unei persoane de a se încrede în cineva, capacitate care este cunoscută ca încredere generală. Scala lui Rotter a avut replici în multe studii. Majoritatea acestor replici au utilizat teoria jocului pentru a testa încrederea în relaţii şi situaţii specifice. Lazerlere & Huston (1980) au dezvoltat o scală diadică a încrederii care la rândul său utiliza o scală Likert de şapte unităţi în vederea testării unor percepţii precum: bunăvoinţă, onestitate, sinceritate, dependenţă şi corectitudine în relaţii.
Pentru a măsura relaţiile indivizi-grupuri şi grupuri organizaţionale, Cummings şi Bromily (1996) au dezvoltat Inventarul Organizaţional al încrederii (Organizational Trust Inventory - OTI). Acest instrument testează dacă indivizii se încred în entităţi mari precum organizaţiile. De asemenea, acest instrument îşi propune să identifice dacă reprezentanţii organizaţiei se comportă în concordanţă cu angajamentele lor, dacă sunt oneşti în cadrul negocierilor şi dacă nu încearcă să profite de ceilalţi în cazul în care ar avea această oportunitate. Tot ca instrument de măsurare a încrederii, Butler (1991) a elaborat Condiţiile Invetarului de încredere (Conditions of Trust Inventory - CTI) pentru a putea evalua condiţiile necesare creării şi menţinerii încrederii. Prin interviuri şi sondaje, Butler a reuşit să derive un instrument cu zece condiţii sigure şi valide: disponibilitatea, competenţa, consistenţa, corectitudinea, integritatea, loialitatea, deschiderea, încrederea generală, îndeplinirea promisiunilor şi receptivitatea.
În acest scop au fost întreprinse evaluări atât la nivel organizaţional (Shockley-Zalabak et al., 2000) cât şi la nivelul consumatorilor aflaţi în relaţii de schimb precum online shopping-ul (McKnight et al., 2002). Încrederea a fost evaluată ca fiind o componentă esenţială pentru dezvoltarea credibilităţii (Callister, 2002) dar şi pentru relaţii satisfăcătoare (Bruning & Leddingham. 2000; Hon & Grunig, 1999). Fiecare dintre aceste instrumente de măsurare poate fi utilizat sau modificat pentru a susţine o organizaţie în vederea evaluării încrederii în relaţia cu publicurile ţintă. Ca o detaliere, îl putem aminti pe Paine (2003) care a adaptat indicatorii de încredere la nivel de relaţie într-un instrument destinat aprecierii nivelului încrederii organizaţionale.
În fiecare an sunt efectuate studii cu privire la măsurarea gradului de încredere în societatea noastră. Sondajul Golin Harris despre încredere, realizat la fiecare câţiva ani, a arătat că există un deficit de încredere în societatea contemporană. Totodată sondajul a precizat că odată cu dezvoltarea cetăţeniei corporative se îmbunătăţeşte şi încrederea la nivel de angajaţi (GolinHarris 2002, 2005). Barometrul Edelman al încrederii, care din 2001 este desfăşurat anual, arată că oamenii nu manifestă încredere faţă de instituţiile mari. Gradul de încredere în media şi în afaceri a crescut în comparaţie cu 2006-2007, în timp ce încrederea în guverne a continuat să scadă. Cele mai de încredere instituţii sunt considerate ONG-urile. Îngrijorător este faptul că există dovezi care relevă că şi practicienii de relaţii publice beneficiază de o încredere scăzută din partea celorlalţi. Conform Indexului de încredere, executivii în PR se situează undeva sub 30% pe scala credibilităţii, dar totuşi reuşind să îi depăşească pe pe cei din industria divertismentului (26%) şi pe bloggeri (16%).
