13122017

Back Eşti aici:Home Articole PR cultural Cristian Mungiu, Comunicatorul Anului 2007

Cristian Mungiu, Comunicatorul Anului 2007

cristian_mungiuDacă ai ceva de spus, vei găsi oameni care abia aşteaptă să-ţi asculte povestea

Pentru a comunica bine, trebuie să ai cu adevărat ceva de spus. Dacă nu ai ceva de spus, o să se vadă întotdeauna că mesajul tău nu este decât formă fără fond. Nu este greu să comunici atâta vreme cât a comunica nu este un scop în sine.

Dincolo de poveştile pe care le spun, mesajul meu este că, pentru a te face înţeles, trebuie să înţelegi ce ţi se întâmplă. Trebuie să fii onest şi umil cu mijloacele pe care le ai la îndemână. În tot ce fac, încerc să fiu sincer şi direct, şi cred că aceasta este calea prin care se pot obţine rezultate consistente. Sinceritatea a ajuns ceva inacceptabil astăzi, astfel încât cel care este sincer surprinde foarte tare.

Pentru mine nu există decât un public. Cum aş putea să fac filme doar pentru festivaluri sau pentru critică? Acestea nu sunt decât mijloace prin care filmul meu ajunge la public. Uneori, este nevoie de un aparat critic care să vorbească şi să popularizeze ceea ce faci. Însă ţinta, destinaţia finală a mesajului meu nu poate fi decât grupul celor din jur. Nu pot rezista în meseria mea decât dacă reuşesc să îi ţin pe scaun pe cei cărora le povestesc ceea ce am de povestit.

Cristian Mungiu, 25 Octombrie 2007


"Deşi mi-am construit o carieră în comunicarea de relaţii publice, am urmat şi studii de regie de film. Este pentru mine, acum, o mare bucurie să ofer unui coleg un premiu precum Comunicatorul anului.

Filmul, ştim cu toţii, este un puternic instrument de comunicare. Bine folosit, el influenţează oameni de pretutindeni. Cristian Mungiu a demonstrat-o. Ca român căruia i s-a recunoscut o performanţă dincolo de graniţele ţării, el spune lumii ceva despre români. Cristian a urmat îndemnul celebrului Federico Fellini, care spunea: Nimeni nu ar trebui să uite locul de unde a plecat. Acesta este locul care ne dă viaţă.

Ca orice comunicator profesionist, Cristian Mungiu are un bun contact cu realitatea. Aceasta este una dintre calităţile care îl fac credibil. Aş spune că el este, în cuvintele lui Orson Welles, un regizor de film extrem de inteligent, însă nu un intelectual, pentru că intelectualul este duşmanul de moarte al artiştilor."


Thomas Achelis, Preşedinte Forum for International Communications, membru al Juriului Romanian PR Award


"Distincţia Comunicatorul Anului transmite liderilor de opinie un semnal constructiv: profesioniştii comunicării sunt cu ochii pe ei, adică îi monitorizează şi îi evaluează după două criterii esenţiale pentru ”societatea comunicaţională” în care am intrat: eficienţa comunicării şi valoarea etică a actelor de comunicare. Astăzi a devenit esenţială responsabilitatea comunicaţională. În absenţa acestei responsabilităţi, lumea noastră este ameninţată de haosul moral şi de confruntarea generalizată."


Conf. univ. dr. Dumitru Borţun, Preşedintele Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice, membru al Juriului Romanian PR Award.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site