22102017

Back Eşti aici:Home Articole PR cultural Oana Ioniţă Năsui: Cultura şi arta nu ar trebui scrise cu literă mare

Oana Ioniţă Năsui: Cultura şi arta nu ar trebui scrise cu literă mare

oana_ionita_nasuiAşa cum se consideră normal să faci duş, să mănânci - baza piramidei, când zici "nu am mai fost şi noi la un film / hai la un film", dar dacă zici "nu am mai fost şi noi la un muzeu", sună aşa, high-level. Nici cultura, nici arta nu ar trebui să fie scrise cu literă mare, încă se mai face asta în România... tocmai datorită acestei ridicări pe soclu. Există şi problema aceasta a valorificării financiare, dacă vorbeşti de industrie sau bani în artă, zici că e blasfemie, sau vânzare culturală, pentru că artiştii sunt boemi etc. Nu văd de ce ar trebui să fie boemi. Sunt boemi pentru că nu au avut la şcoală cursul de „Economia artei”. (Oana Năsui)

Dragă Oana, care este traseul tău profesional?


Am început fără un background academic formalizat în zona comunicării, am la bază studiile de la Facultatea de Litere - Studii Culturale Europene. Am avut, într-un singur semestru, un curs pe managementul de proiect... În rest, Utopie, literatură contemporană, chiar biblioteconomie; asta pe lângă clasicele Comunicare, Istorie, Geografie. În anii facultăţii am avut joburi mici, studenţeşti şi m-am angajat în primul an de master. Nici masterul nu are legătură, directă cel puţin, cu zona de comunicare: Antropologia Spaţiului Sacru, la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu. Mă interesa ideea de spaţiu, antropologia spaţiului, sunt domenii care sunt de interes şi acum -  antropologie urbană, comunităţi, public, audience. Dar mă pasionează şi sistemele socio-politice, economia socială, etica în business, arhitectura în spaţiile urbane...

Practic, un job formalizat l-am avut în 2003 când am început să lucrez la o agenţie de publicitate, până în 2006. Atunci am început să fac comunicare şi continui să fac asta. În 2006 a fost prima mea încercare să mă fac freelancer, mi-am dat demisia de la agenţie şi am lucrat pe nişte proiecte ale asociaţiei la care eram membru fondator din 2005, asociaţie care nu mai există în formula de atunci. Era o asociaţie culturală, mai mult pe dans contemporan, proiecte destul de nişate.

În 2007 am lucrat în programul Sibiu Capitala Culturală Europeană, apoi am mai avut multe şi mici proiecte, voluntariat am făcut tot timpul. În 2009-2010 am lucrat şi într-o agenţie de PR (finally ;) ) şi apoi într- fundaţie până în 2011. Practic, din martie 2011 am devenit freelancer adevărat, continuând cu proiecte pe contracte fixe; dar nu m-am mai angajat. Din 2010 începusem deja proiectul de galerie cu partenerul meu, reprezentare şi vânzare de artişti români contemporani (www.cosminnasui.com) şi mă alăturasem proiectului www.modernism.ro, platformă de promovare a artei şi culturii contemporane româneşti - ajunsă acum, după 4 ani, la 80.000 de unici lunari, foarte bine, după noi Smile, pentru o nişă.

Din 2011 mi-am luat atestatul de formator şi atunci am început tot mai serios să „exersez” meseria de trainer, ajungând în proiecte cum ar fi „Promovarea antreprenoriatului în industriile creative” (derulat de Asociaţia Oricum, http://www.crestetalente.ro/ ) sau „Management cultural în artele vizuale contemporane” (derulat în cadrul Asociaţiei Maia, www.asociatia-maia.ro ). De fapt tot timpul am avut ideea de a împărtăşi din experienţa de lucru. Eu încerc să formalizez experienţa profesională pe care am avut-o, dar într-un mod evident neacademic (asta neînsemnând într-un mod simplificat), într-un demers de „exorcizare” a termenilor mari, pompoşi, inaccesibili, foarte profesionali şi aparţinând strict breslelor profesionale, care pînă la urmă încurcă munca propriu-zisă.

Care este povestea implicării tale în proiectul Sibiu Capitală Europeană?


În 2006 am primit o ofertă de job - coordonator de presă în programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Eu am ajuns destul de târziu în desfăşurarea proiectului. Candidatura Sibiului la titulatura de capitală culturală a fost una specială - noi nu eram în UE şi nu puteam participa. Luxemburg-ul a propus să facă acest tandem special cu Sibiul, fiind un oraş cu importante comunităţi de saşi. Sibiul era în relaţii diplomatice şi istorice cu Luxemburg-ul şi atunci au decis să depună candidatura împreună. Intrând în 2007 în UE, am fost capitale culturale în acelaşi timp. Se lucra din 2004 pe proiecte de capitală culturală, dar de abia din 2006 au început să fie angajaţi oamenii, eu am venit din toamnă.

S-a creat o asociaţie numită Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, care ulterior s-a şi dizolvat, a fost special creată pentru eveniment; primarul Klaus Iohannis era şi preşedintele asociaţiei. Această asociaţie a derulat inclusiv fondurile care au venit înspre Sibiu înainte de 2007. Pe parcursul anului, am lucrat îndeaproape cu primăria, aveam nevoie pentru desfăşurarea proiectelor culturale de aceşti directori de servicii, cum se numesc în primărie. GAV Scholz&Friends au câştigat pitch-ul pentru brand, s-a făcut logo-ul, s-a făcut toată zona de branding şi s-au ocupat şi de comunicare până în martie 2007. Din 2007 practic am rămas singuri (adică doar Biroul de Coordonare se ocupa, prin departamentul de comunicare) pe tot, de la outdoor şi la comunicarea internaţională. A fost o experienţă profesională incredibilă... În ianuarie 2007 a avut loc evenimentul de deschidere al capitalei culturale. Mai apoi însă, chiar la începutul anului, colega mea, coordonatoare de comunicare la Biroul de Coordonare, a ales să plece la studii în la Londra şi am rămas doar eu. Echipa era foarte mică la Sibiu, pînă la urmă cu unul din colegii de la Primărie, Sergiu Olteanu, cu el am lucrat, ne-am împărţit  munca şi am reuşit .

A fost foarte intens, am lucrat mult, intens, non-stop, dar am scos-o la capăt, a fost o experienţă profesională deosebită, un volum imens de muncă. Atunci am învăţat practice as you go, nici nu erau nişte sisteme de lucru puse la punct, noi puneam sistemele la punct, centralizam toate evenimentele care se întâmplau în cadrul acestui program. După încheierea proiectului, mi-am numărat folderele cu evenimente, erau 243, nu am comunicat chiar pe toate, însă a fost un proiect foarte complex.

Există o zonă profesionalizată a PR-ului cultural?


Da, sigur că da. Dar uite ce am remarcat, în zona de comunicare există o confuzie asupra parteneriatelor de comunicare şi asupra instrumentelor de comunicare pe care trebuie să le foloseşti într-un proiect sau altul. De exemplu, un lucru care mi se pare neplăcut este faptul că agenţiile de PR au început să facă parteneriate media pe proiecte culturale. Ajungi într-o situaţie nefirească în care cineva care de obicei plăteşte mass-media, nu o mai plăteşte. Și banii se blochează, nu se mai plătesc furnizorii de servicii, şi iar nu mai vedem bani în cultură, totul e pe bartere, roşii pe brânză...

PR-ul cultural a apărut dintr-o necesitate de nişare, a pornit tot de la agenţiile de publicitate sau PR, cărora clienţii le cereau să desfăşoare aceste proiecte artistice şi culturale, de obicei în parteneriat cu organizaţii non-profit (care aveau deja expertiză), pentru a ajunge la un alt public. Atunci agenţiile au trebuit să-şi facă research-ul care sunt instrumentele de comunicare şi mediile respective, pentru zona de cultură şi artă. Sunt organizaţii non-profit care derulează în mare parte, ei sunt iniţiatorii proiectelor culturale şi au ca un coordonator de comunicare ori un student ori chiar un specialist pe comunicare, care îşi face cercetarea, îşi face baza de date, pregăteşte lucrurile, îşi face treaba. Cel mai slab la acest capitol de comunicare culturală stau instituţiile publice, care sunt operatori culturali: muzeele, casele de cultură, instituţiile culturale comunică foarte prost. Este uşor de neînţeles pentru că au şi bani pentru asta, au buget de la bun început alocat pe asta (nu contează cât, este oricum mai mult decât nimic – de la cât pornesc organizaţiile non-profit), ar putea să facă o treabă mult mai bună decât fac, probabil este vorba şi de oamenii pe care îi angajează, probabil rămân blocaţi cu anumiţi oameni, rămân într-o neprofesionalizare a personalului.

Un exemplu de bună practică la instituţii publice?


Trebuie sa menţionez că eu leg comunicarea şi de proiectele propriu-zise, pentru mine o comunicare bună este o comunicare bună făcut la un proiect bun. Mi s-a întâmplat să lucrez pe un proiect bun, cu campanie de comunicare bună, vizibilă, dar care nu şi-a îndeplinit obiectivele... atunci am zis că trebuie să am mare grijă în a pastra echilibrul între ceea ce spun că este şi ceea ce este. Știm cu toţii că după ce trece evenimentul rămân doar „urmele” pe mass-media, iar dacă acestea sunt ok, asta înseamnă că proiectul e ok. Lucru neadevărat în multe cazuri.

De exemplu, dintre instituţiile publice din Bucureşti, se mişcă ok în ultima vreme ArCuB, au găsit bani să-şi renoveze şi sala de spectacol, şi clădirea propriu-zisă, încearcă să fie cât mai diverşi în evenimentele găzduite, dar stau foarte prost la zona de finanţare – cea pe care o oferă. Cred că instituţiile de artă stau pe o mină de diamante. Muzeul Naţional de Artă al României are 70.000 de vizitatori anual, iar Luvru-ul are 75.000 pe zi. Știu că nu ar trebui să compar, dar vorbeam cu directorul unui centru cultural-administrativ (St. George’s Hall) din centrul Liverpool-ui şi spunea că strâng 380.0000 de vizitatori pe an, fără nicio comunicare specială. E clar că la noi este vorba de o proastă comunicare culturală, pentru că ai avea ce să faci la muzeu. Mai întâi trebuie să schimbi conceptul de muzeu, să nu fie plictisitor, apoi să îţi cauţi audienţa. Când eşti instituţie publică şi primeşti 90% din fonduri şi 10% trebuie să le atragi, ştii că va trebui să depui un efort suplimentar, în a nu le extrage doar din bilete, care oricum sunt prea ieftine, ci şi din alte activităţi.

De asta mi se pare firesc că eu am ajuns dinspre zona de comunicare spre zona de proiect, pentru că lucrând am înţeles că e important ca un proiect să fie multifaţetat, să aibă şi social, şi cultural şi mediu. Bineînţeles există şi un avantaj de comunicare aici, ajungi la mai multe publicuri decât ajungi în mod normal într-un proiect dedicat, nişat. Până la urmă asta îţi doreşti, când eşti nişă - să nu mai fii. Dacă tot e nişă, să ştie toată lumea Smile, asta e un tip de cucerire pe care trebuie să o duci, ce dacă este ştiinţă sau economie sau cine ştie ce domeniu rezervat doar celor happy few? Tocmai de aceea, cele mai impresionante muzee pe care le-am văzut au fost cele de ştiinţă şi tehnologie, cum este cel din Londra.

By the way, britanicii au reuşit să facă atât de firească această apropiere de cultură şi printr-o zonă economică, printr-o zonă de integrare a culturii într-o viaţă normală. Aşa cum se consideră normal să faci duş, să mănânci - baza piramidei, când zici „nu am mai fost şi noi la un film / hai la un film”, dar dacă zici „nu am mai fost şi noi la un muzeu”, sună aşa, high-level. Nici cultura, nici arta nu ar trebui să fie scrise cu literă mare, încă se mai face asta în România... tocmai datorită acestei ridicări pe soclu. Există şi problema aceasta a valorificării financiare, dacă vorbeşti de industrie sau bani în artă, zici că e blasfemie, sau vânzare culturală, pentru că artiştii sunt boemi etc. Nu văd de ce ar trebui să fie boemi. Sunt boemi pentru că nu au avut la şcoală cursul de „Economia artei”...

Ce înseamnă să fii un bun manager cultural?


Sunt profesionişti care au devenit managerii culturali dintr-o nevoie reală, ori sunt artiştii, dansatorii, pictorii, ori au venit din zona literelor, au venit din zona comunicării, pentru mine a fost un pas firesc. Nu ştiu câţi au venit din zona managementului, dar cu siguranţă trebuie găsită o punte comună, dacă faci ASE-ul asta nu înseamnă că te faci contabil. Am avut şi cursuri anul trecut cu studenţii la istoria artei şi artă, pe artele vizuale contemporane, unde am întâlnit studenţi cu profesionişti care lucrează în domeniu. Eşti un bun manager cultural când ştii despre ce e vorba, când eşti în breasla ta. Unul care a făcut istoria artei sau artă va şti cu atât mai mult să organizeze un eveniment cultural mai bine decât ceilalţi, pentru că el e interfaţa cea mai potrivită. Dar acest lucru nu este limitativ. Totul se învaţă făcând. Dar te ajută să ai o atracţie naturală, spontană spre un domeniu sau un altul.

Cum sunt percepute industriile creative în România?


Unele industrii creative o duc foarte bine. Arhitectura, designul (interior, vestimentar), filmul - merg bine, faţă de altele, cum ar fi artele vizuale şi performative. Umbrela aceasta de industrii creative este destul de nouă în România. Cred că educaţia, cultura, sănătatea sunt zone care dacă ar fi „îngrijite” mai mult, ar fi un plus extraordinar. După baza piramidei (de obicei proiectele sociale), educaţia şi cultura sunt cele mai importante din viaţa cotidiană. Cred că proiectele culturale de acum, aparţinând acestui divertisment cultural general – toată lumea se bate pe atenţia tuturor , sunt pe trepte diferite ale calităţii. Deci depinde de tine să te poziţionezi. Sunt disfuncţionalităţi, de la cele de comunicare până la cele financiare - industriile creative ar trebuie să fie extrem de bogate...pentru că produci, eşti business, eşti industrie (doar că altele sunt uneltele şi produsele). Unele sunt, pe care le-am şi menţionat, mai e şi software-ul, gaming-ul (despre care se ştie mai puţin că sunt sub umbrela industriilor creative).

Care crezi că este cea mai bună atitudine pentru un om de PR – low/high profile?


E foarte bună întrebarea Smile. De curând am făcut o mică strategie de comunicare pentru o artistă, a vrut să mă invite la vernisaj şi mi-a spus ca m-a căutat pe internet şi nu a găsit nicio pagină a mea. I-am spus că pe mine nu mă interesează să fac un branding personal prin mine însămi, eu deja mi-am creat brand personal prin proiectele la care am lucrat. Aş putea oricând să-mi fac un site cu numele meu punct com şi să listez mai mult sau mai puţin proiectele la care am lucrat. Eu am detalii despre mine pe LinkedIn şi Facebook. Unii folosesc Facebook-ul ca entertaiment, eu îl folosesc ca pe un instrument de promovare indirectă a mea Smile : what you post is what you are...

Pe de altă parte, un PR bun nu este neapărat unul care vorbeşte cu toată lumea, un PR bun este un PR care crede în proiectele în care se implică. De fiecare dată ieşeam din proiectele în care nu mă simţeam bine, nu pot să vorbesc despre lucruri în care nu cred, chiar dacă proiectul în sine e mişto, sau e mişto ăla care m-a contractat. Dacă tu vorbeşti despre democraţie, egalitate, implicare socială dar nu-ţi plăteşti oamenii... nu se poate să ne prefacem că suntem cool sau responsabili iar pe ai noştri să îi călcăm în picioare. Cred că un bun PR e un om care crede în proiecte şi un om care este curios, care se informează, care se implică. Trebuie să ştii cum să te orientezi, ca să poţi să incluzi pe harta ta mentală cât mai multe detalii şi informaţii; dacă tu trebuie să organizezi un eveniment sau să faci o recomandare, trebuie să ştii cum sunt spaţiile respective, trebuie să ştii şi din interior, ca operator cultural. Trebuie să şi umbli şi să fii mobil, nu doar în oraşul tău, să circuli mult în ţară şi în străinătate, de preferat să ai proiecte internaţionale, în domeniul acesta este foarte important să te mişti, să înţelegi zona în care lucrezi.



Oana Ioniţă Năsui, formator şi manager de proiect acreditat, specialist comunicare, manager cultural, professional profile: http://ro.linkedin.com/in/oananasui



Interviu realizat de Simona Barbu, Editor PR Romania. Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site