28032024

Back Eşti aici:Home Articole Digital PR Cronica unui deces anunţat în era 2.0. sau despre moartea multiculturalismului

Cronica unui deces anunţat în era 2.0. sau despre moartea multiculturalismului

Pin It

tamara_baleanuSe pare că multiculturalismul a murit. Angela Merkel a fost prima care a anunţat cu o notă evidentă de satisfacţie acest aparent deces politic şi social cu câteva luni în urmă, urmată de curând de David Cameron al Marii Britanii care a mers un pas mai departe, numind chiar un vrednic moştenitor – „liberalismul cu muşchi”. Olanda şi Danemarca au decis că societăţile lor sunt mai degrabă mono decât multiculturale iar Franţa nu a avut de fapt niciodată mari îndoieli în această privinţă. Prima şi cea mai evidentă întrebare care răsare în acest context mai degrabă funebru este exact care multiculturalism au îngropat liderii de guverne occidentali?

Multiculturalismul este o noţiune eminamente încâlcită. Pe de-o parte, denotă respectul pentru diversitatea culturală şi încrederea în beneficiile pluralismului, în contextul comunicării eficiente între diferiţii actori culturali. În acelaşi timp însă, în context politic, acest lucru s-a tradus prin sprijinirea statului egal al diferitelor grupuri religiose şi etnice în lipsa unui set de valori culturale dominante. Ultimul deceniu a fost martorul unei susţineri masive a acestei abordări sociale şi politice în multe state din vestul Europei precum şi la nivelul politicilor comunitare, Marea Britanie fiind principala purtătoare de steag. Acum însă, liderii britanici, la iniţiativa altor state europene, par să deplângă dispariţia Britishness-ului ca valoare centrală în jurul căreia toată populaţia, indiferent de alte loialităţi culturale, trebuie să se coalizeze. Altfel spus, sunt bune ele celelalte culturi dar parcă tot a noastră e mai bună.

Dar, evident, lucrurile sunt ceva mai complicate, atât la nivel teoretic dar mai ales practic. Iar Internet-ul are multe de spus pe această temă. După decenii de susţinere a diversităţii culturale ca motor al dezvoltării în contextul globalizării, totul însoţit şi de o critică acerbă a imperialismului cultural în special în statele cu o puternică istorie colonialistă, dorinţa de a reafirma valori culturale dominante pare să aibă puţine sorţi de izbândă. La o adică, toate grupurile cărora li s-a oferit o voce, mai mult sau mai puţin puternică în ultimii ani nu-şi vor arunca pur şi simplu peste bord drepurile câştigate. Cu alte cuvinte, în măsura în care multiculturalismul a ajuns în stradă, întoarcerea la vremurile purităţii culturale pare nu doar un proiect indefensibil dar şi unul eşuat.

Dar ce se intâmplă când strada (multiculturală) ajunge online? Cum mediază Internet-ul relaţia oamenilor nu doar cu alte culturi dar cu noţiunea de multiculturalism în sine? Pe de-o parte, răspunsul pare evident. Distanţele sunt mai mici, „celălalt” ne este mai aproape şi astfel mai puţin înfricoşător. Mai mult decât atât. Cina indiană şi remediile chinezeşti sunt la un click distanţă (pe Facebook mai exact), iar suferinţele fraţilor noştri din lumea întreagă sunt pe live feed. Pare de-a dreptul facil să tragem concluzia că Internet-ul ne apropie, ne ajută să înţelegem diferenţele mai bine şi să le folosim mai productiv. Şi nu ar fi neapărat o concluzie greşită. Dar ar fi una incompletă.

Mai mult decât să ne deschidă porţile cunoaşterii interculturale, Internet-ul mai face ceva. Ne ajută să găsim oameni ca noi. La fel de uşor cum ne aproprie de tot ceea ce este străin, Internet-ul ne permite să găsim şi ceea ce este asemănător. Astfel, în multe feluri, deschiderea oferită de spaţiul virtual poate fi gândită şi ca un soi de deschidere cu ochelari de cal. Putem să găsim şi să selectăm informaţia remarcabil de uşor dar foarte des, ajungem să o selectăm pe cea care ne este cea mai familiară. Politica identitară se face cel mai uşor pe Internet şi cel mai des pe forum – pentru bărbaţi, pentru femei, pentru pasionaţi de automobile, bombe sau fete asiatice.

Criticii liberali ai conceptului de multiculturalism nu au deplâns lipsa dominantei culturale sau moartea spiritului naţional. Au deplâns însă riscul ca tipul de politici care promovează diversitatea culturală sunt însoţite de riscul de a crea o societate de sfericole, de grupuri separate, tangenţiale doar, care se întâlnesc superficial şi de multe ori consumerist, la restaurantul indian de pe colţ sau la takeout-ul online. Tocmai această tendinţă, de separare şi nu de dialog autentică este deseori mediată de Internet. Internet-ul nu va ucide în sine multiculturalismul, la fel cum nu o vor face nici discursurile mai degrabă belicoase ale politicienilor. Dar poate oferi instrumentele de a îngropa potenţialul  acestei noţiuni.

Înseamnă oare ceva multiculturalismul sau lipsa acestuia pentru lumea de PR? Din punctul meu de vedere, aceasta este o dezbatere foarte relevantă pentru un domeniu care prin definiţie targetează. Targetează indivizi, grupuri, societăţi şi combinaţii ale acestora. Politica identitară stă la baza relaţiilor publice.  O lume multiculturală funcţională, în care sfericolele identitare fuzionează şi dau naştere la asamblaje noi şi hibride este de multe ori mult mai dificil de abordat decât oricare dintre alternative – fie omogenitatea, fie insularitatea absolută. Grupurile sunt mai greu de identificat, de descris şi de satisfăcut. În acelaşi timp însă, dacă relaţiile publice vor creativitate, atunci hibriditatea şi fluiditatea mai degrabă decât rigiditatea culturală şi identitară reprezintă mediile potrivite.


Tamara Băleanu este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniu Culturii (CCCDC). Este absolventă a unui program de master în sociologie cu accent pe studii new media la London School of Economics and Political Science.


Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP