Despre Internet şi versiunile sale

tamara_baleanuExistă, în fapt, această creatură numită ‘Internet’- un ‘Internet’ al tuturor, cu o serie de atribute care pot fi observate, analizate, cuantificate şi generalizate?  Este ‘Internet-ul’ unui om de PR acelaşi cu ‘Internet-ul’ unui blogger recunoscut, al unui student în sociologie sau al unei femei casnice? Sau este cumva posibil ca în încercarea de a ancora în noţiuni generale şi transferabile discutia despre fenomenul 2.0, ajungem să omogenizăm un fenomen ce în fapt reuneşte semnificaţii locale, contextuale şi specaculos de diverse?


De cele mai multe ori, când oamenii vorbesc despre ‘Internet’, ei vorbesc despre lucruri foarte diferite care înglobează practici şi semnificaţii distincte şi subsumate unor scopuri deseori arbitrare. Din această perspectivă, în interacţiunea dintre oamenii aflaţi în spatele ecranului şi platforma virtuală se nasc diferite versiuni ale Internet-ului, care ajung să se fixeze, în universul de semnificaţii al fiecăruia, ca singura versiune posibilă. Cu alte cuvinte, fiecare versiune a Internet-ului devine normativă: ea delimitează ceea ce Internetul este şi face şi, concomitent, ceea ce Internet-ul nu poate fi şi nu poate face. De exemplu, eu mă bucur zilnic de capacităţile extraordinare ale Twitter-ului de a disemina cunoaştere: ştiri, articole, link-uri, ultima mişcare revoluţionară din Thailanda, ultimele dezvăluiri ale WikiLeaks. Vocaţia Twitter-ului meu este aceea de a îmi permite să fiu persoana informată care cred că sunt. În acelaşi timp însă, mă regăsesc deseori aruncând epitete nu tocmai flatante celor care îmi aglomerează feed-ul cu ultimele lor noutăţi cotidiene: dimineaţa s-au trezit fericiţi, seara au adormit îngânduraţi şi între timp au savurat un ceai de mentă... De unde vine frustrarea? Din aceea că Twitter-ul pur şi simplu nu este acolo pentru aşa ceva.

În mod evident, nu există o autoritate obiectivă care poate decide ce este şi trebuie să facă Twitter-ul. Şi totuşi, deşi noţiunea că Twitter-ul meu este diferit de Twitter-ul altuia pare trivială, ea este de cele mai multe ori ignorată în practicile şi interacţiunile noastre curente. În momentul în care îl critic pe celălalt pentru tweet-urile sale nepotrivite, versiunea mea de Twitter încetează să mai fie o simplă versiune a unui fenomen divers şi se fixează ca standard absolut care face dificilă orice posibilitate de comunicare fructoasă între mine şi celălalt.

Dar ce înseamnă toate acestea pentru PR? Pe de-o parte, disciplina relaţiilor publice şi-a construit un discurs complex şi sofisticat despre Internet, despre oportunităţile (şi ameninţările) revoluţiei 2.0. Despre Internet se vorbeşte în general fie în termeni remarcabil de optimişti – spaţiu democratic, comunicare multilaterală, o nouă era a relaţiilor publice, fie cu o doză serioasă de scepticism cu privire la diferenţa dintre vechiul PR şi noua sa versiune online. Dar poate este necesar să ne întrebăm în ce măsură toate aceste discursuri, indiferent de poziţia asumată, sunt ancorate în şi răspund scopurilor şi necesităţilor oamenilor de PR dar mai puţin celor ale oamenilor pe care orice demers de PR încearcă sa-i atragă. Altfel spus, putem vorbi despre „Internet-ul” PR-ului ca despre una dintre multele versiuni ale „Internet-ului” vehiculate? Iar dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci cât de compatibil este acest Internet cu cel al celorlalţi actori?

Privind lucrurile din această perspectivă, ne putem opri la o caracteristică a lumii virtuale care se regăseşte în mai toate manualele de PR – democratizarea comunicării. Internet-ul este democratic, este un spaţiu care permite mai multor voci să se facă auzite, care încurajează interacţiunea directă cu grupul ţintă etc. Toate aceste atribute ale Internet-ul pot fi cu uşurinţă adevărate. Dar pot la fel de bine să spună doar o parte din poveste. În ce măsură consumatorul bombardat de brand-uri pe orice website respectabil ar intra vede Internet-ul în aceeaşi nuanţă luminoasă de democraţie? În ce măsură acelaşi consumator simte că vocea lui are vreun rol real în definirea agendei discuţiei propuse de brand-ul respectiv? Cât de multilaterală mai este atunci comunicarea din perspectiva acestuia? Este perfect posibil ca democraţia 2.0 descrisă de discursul PR să intre în unele cazuri în contradicţie directă cu democraţia internaută dorită de consumatori. Cu alte cuvinte, tocmai prezenţa brand-ului, în variile sale forme şi cu puterea sa de a crea agende publice, poate fi văzută de mulţi ca principalul motiv pentru care Internetul nu este un spaţiu democratic.

Toate acestea însă sunt obstacole care pot fi depăşite în momentul în care ne vom opri şi vom pune sub semnul întrebării modul în care vorbim despre şi ne gândim la Internet. Îm momentul în care vom începe să interiorizăm diversitatea remarcabilă a acestui fenomen şi modul în care oameni diferiţi folosesc, în fapt, Internet-uri diferite, vom reuşi să construim punţi de comunicare mult mai eficiente. Dar pe cât de facil acest lucru pare, pe atât de dificil este deoarece presupune interogarea constantă a tuturor premizelor pe baza cărora facem afirmaţii despre Internet.



Tamara Băleanu este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniu Culturii (CCCDC). Este absolventă a unui program de master în sociologie cu accent pe studii new media la London School of Economics and Political Science. 

Copyright PR Romania