17102019

Back Eşti aici:Home Articole Digital PR Dragos Stanca: "Exista doar iluzia ca poti controla online-ul". Un interviu despre noul jurnalism si mediul online

Dragos Stanca: "Exista doar iluzia ca poti controla online-ul". Un interviu despre noul jurnalism si mediul online

Pin It
dragos_stancaOnline-ul funcţionează pe bază de recomandări şi pe încrederea în egali. Unde se plasează publicitatea şi PR-ul în această ecuaţie?

În primul rând, publicitatea e combustibilul care face, într-un fel sau altul, să existe orice ţine de media, indiferent de suport. Online-ul, din nefericire, nu este ocolit de această regulă. PR-ul vine, după părerea mea, să susţină orice înseamnă demers de comunicare şi în ceea ce priveşte partea online. Atâta vreme cât orice entitate acordă atenţie PR-ului, care poate fi un PR voluntar sau involuntar, o face pentru a-şi mări, într-un fel sau altul, beneficiile de business. Sigur că există şi o componentă socială mai departe, însă PR-ul este, în principiu şi în fapt, o metodă foarte simplă şi eficientă, dacă este făcut inteligent, prin care mesajele comerciale, at the end of the day, ajung la potenţialul utilizator. Cred că finalitatea oricărui demers care apelează la PR are în substrat sau în final o raţiune comercială. Putem vorbi despre acest lucru într-o accepţiune mai largă, dacă e vorba de un caz umanitar, de exemplu. Tot despre adunare de fonduri este vorba şi, privind sarcastic lucrurile, poate fi considerată o operaţiune economică cu un scop nobil.

În rest, cred că PR-ul se plasează în această ecuaţie, apropo de întrebare, aşa cum se plasează în orice ecuaţie care ţine de o rigoare comercială. Orice business, fie că e vorba de online, fie că e vorba de fabrica de conserve, comunică, într-un fel sau altul, faptul că face ceva. Fabrica de conserve probabil că are un PR direct cu distribuitorii, cu magazinele, cu aprovizionarea etc. Tot comunică într-o măsură sau alta. Sigur că de aici poate rezulta o discuţie infinită despre PR-ul "ştiinţific" şi despre comunicarea clasică.  

În new media, liniile sunt fine, dinamice şi maleabile în ceea ce priveşte publicitatea şi promovarea, care nu întotdeauna este marcată ca atare. Unde ţinteşte PR-ul în această poveste: în zona personală a utilizatorilor sau în cea obiectivă?


Da, ţinteşte în zona personală. Blogurile sunt într-o perioadă în care îşi caută propria identitate. Încă nu e clar: blogul este sau nu media, e jurnal personal, e opinie, e altceva. Cred că depinde foarte mult de natura blogului. Pe un blog al unui ziar, al unei televiziuni sau al unei instituţii nu se poate considera că este opinie personală. Este o opinie care, într-un fel sau altul, implică instituţia. De aceea eu, de exemplu, îmi ţin blogul pe firma mea, pe serverele mele şi pe banii mei. Nu este un blog al companiei F5, pentru că în acel moment n-aş mai putea să-mi exprim liber opiniile vizavi de multe lucruri, fiindcă aş implica, într-un fel sau altul, compania şi nu este etic. Din acest punct de vedere, orice fel de discuţie constructivă trebuie luată de la caz la caz. Dacă este blogul unui om, Nea Caisă de la parter, poate omul să spună că i se pare că televizorul X este nasol sau că e foarte frumos sau că e foarte ok. El reprezintă sau poate fi asimilat unei forme de publicitate, dar nu e încadrabil. Dacă este un blog asumat, instituţional, al unei organizaţii media sau de orice altă natură, care este făcut poate tocmai pentru a promova produsul unei companii, atunci da, ţinteşte în zona obiectivă. Depinde foarte mult de natura blogului, dacă e declarat un blog obiectiv, jurnalistic. Dacă e un blog jurnalistic şi prezintă produse în mod nemarcat sau neatrăgând atenţia oamenilor că e vorba despre publicitate, nu este etic. Discuţia se duce deja în latura morală: nu există nicio lege care să fie încălcată de această practică. Poate există în legea publicităţii, care, cu siguranţă, nu cuprinde latura de bloguri. Cred că şi în ceea ce priveşte blogosfera şi în ceea ce priveşte PR-ul, funcţionează, dincolo de regulile instituţionale, regula de bază în orice societate: bunul simţ. Dacă eşti nesimţit şi faci reclamă unui produs pe bani şi pretinzi că nu este reclamă, e un gest de mitocănie; nu se face. Se face din păcate, dar e un lucru care nu se încadrează în limitele morale acceptate de mine.     

PR-ul nu se mai teme de bloguri sau aşa se pare. Ce schimbări aţi observat în atitudinea comunicatorilor faţă de online?

Aici iar este o chestiune care poate să penduleze dintr-o extremă în alta. În primul rând, orice blog care contează a ajuns să conteze pentru faptul că a avut o politică de comunicare şi o politică editorială care au fost pe placul unui anumit grup ţintă. Dacă nu contează, există zeci de mii de bloguri care fac un trafic de sub 20-30-40 de vizitatori pe zi, care nu pot fi considerate instrumente media. Dacă ies în faţa Casei Presei cu o portavoce, probabil că voi atinge mai multe ţinte decât un blog care are 30-50 de vizitatori pe zi, unii dintre ei ajungând din întâmplare acolo sau căutând altceva.

Schimbările sunt de ambele părţi. Pe de o parte, cred că oamenii de PR profesionişti au învăţat să lucreze inteligent cu bloggerii, în sensul în care unele mesaje sunt transmise în aşa fel încât ele să fie de interes şi pentru bloggeri şi pentru cititorii blogului. Pe de altă parte, există şi latura mai puţin fericită, în care se fac pur şi simplu nişte liste de e-mailing şi toţi bloggerii sunt informaţi vizavi de anumite chestiuni. Evident că acest mass-email în cazul blogurilor nu are cum să funcţioneze decât dacă e o informaţie atât de importantă încât nu poate fi ignorată, de tipul "Intact a cumpărat Media PRO". Atunci probabil că toată lumea preia informaţia, o analizează, însă atunci e puţin probabil ca informaţia să fie direcţionată doar către bloguri. Probabil că informaţia se diseminează pe toate canalele posibile, inclusiv pe bloguri. În rest, mesajele inteligent plasate pe bloguri trebuie să fie mesaje cu adevărat de interes pentru blogul respectiv. Nu cred că e neapărat un scop în sine să fii prezent cu un mesaj pe blog, fiindcă s-ar putea să-ţi facă rău. Poate e un blog care vorbeşte despre industria porno şi nu e foarte bine să apară acolo că s-a lansat un soft de iPhone. Cred că aici există o graniţă destul de fină, pe care unii oameni au înţeles-o şi păstrează, prin urmare, o relaţie de bună-cuviinţă şi de cordialitate cu bloggerii,  în timp ce alţii trimit mesaje şi spun că "nu mi-a publicat fiindcă ştiu eu că au alte interese". Nu e adevărat. Dincolo de asta, totuşi blogosfera e un pic overrated în momentul acesta în România, după părerea mea, în sensul că are o oarecare influenţă interesantă pe anumite zone, însă în zona mesajelor comerciale influenţa nu e atât de mare. Dacă scriu toate blogurile că s-a lansat un nou model de telefon mobil, nu se va cumpăra ca pâinea caldă din magazine pentru că a apărut pe blog. Se va cumpăra dacă e bun şi dacă are un pachet de comunicare eficient făcut, care poate sau nu să cuprindă blogurile care îl fac să fie un produs dezirabil.      

Consideraţi că mesajele PR-istice sunt pregătite să devină "open-source", să fie preluate şi dezvoltate chiar de către utilizatorii unui produs/serviciu?

Asta e valabil pentru orice mesaj, nu doar PR-istic. Orice informaţie, odată pusă pe piaţă, voit sau neintenţionat, este o informaţie supusă regulilor comunicării interumane. Ea este interpretată, analizată, interpretată greşit uneori, împănată cu alte informaţii nu întotdeauna corecte şi aşa mai departe. Acest lucru depinde de buna credinţă sau reaua credinţă şi buna ştiinţă sau prostia celor care preiau şi prelucrează acea informaţie. O ştire de tipul celei de azi – Microsoft a făcut un acord cu Yahoo să folosească Bing ca motor de căutare în Yahoo – este o informaţie care poate fi anunţată şi care poate fi interpretată şi greşit de mulţi receptori. Diferenţa dintre un blog de cartier şi Financial Times o face interpretarea corectă, coerentă, promptă şi inteligentă a unui jurnalist. 

Social media dau naştere unui nou flux de ştiri, care îl precedă pe cel din bloguri şi pe cel din media tradiţionale. Cum poate fi gestionat acest flux spre beneficiul publicurilor, dar şi al agenţiilor de comunicare?

Un blog este o sursă ca oricare alta. Jurnalismul se face folosind surse, coroborând surse şi verificând informaţia furnizată de acele surse. Nu există, practic, diferenţe între informaţii primite prin sms, scrise pe blog, spuse de baba de la parter sau auzită întâmplător la o terasă, la o cafea, de la altă masă. În momentul în care a auzit-o, datoria jurnalistului este de a verifica acea informaţie şi de a o publica sau nu, în funcţie de ce află.

Un exemplu de cras amatorism în comunicare a fost dat chiar astăzi de către doamna Ministru Elena Udrea: într-o emisiune TV a afirmat foarte ferm că are informaţii certe că domnul Cătălin Tolontan are alte interese decât cel profesional în scandalul respectiv, ulterior afirmând astăzi că, de fapt, auzise acest lucru în emisiunea lui Mircea Badea. Este revoltător de stupid că un ministru poate să aibă zero capacităţi de PR şi comunicare, zero consiliere pe zona de PR, încât să facă o gafă monumentală. După ce afirmi ferm într-o emisiune că ai informaţii şi că vei veni cu dovezi şi aşa mai departe, să spui după două zile că, în fapt, ai auzit de la Mircea Badea, nu la o cafea, nu de la o sursă, ci uitându-te la emisiunea lui. Mi se pare absolut caraghios. Nici amuzant, nici trist, e caraghios. Punct. Nu se face şi denotă o lipsă crasă de profesionalism. Acesta e un exemplu foarte clar de cum poate fi o informaţie primară folosită în beneficiul sau în dezavantajul, în cazul exemplului dat, celui care o preia şi o propagă mai departe.   

Blogurile, ca o comunitate, au devenit una dintre media relevante, pentru anumite categorii de public. Cum integraţi posibilitatea promovării pe bloguri în activitatea dumneavoastră?


În primul rând depinde foarte mult de mesajul pe care vrem să-l transmitem. Nu ne facem un scop în sine din a-i face pe bloggeri să publice orice informaţie pe care noi o considerăm interesantă pentru piaţă sau pentru publicul nostru, pentru că avem alte canale care uneori pot fi mai eficiente decât acesta. Însă există cazuri care, de regulă, ţin de realitatea tristă care dovedeşte că uneori atitudinea concurenţială nu este cea mai etică. În momentul în care se aruncă pe piaţă o informaţie de genul "Realitatea.net face spam", pe care nu o verifică nimeni şi tocmai de aceea sună atât de sexy încât toată lumea o preia, trebuie să existe o reacţie, fiindcă această informaţie a fost gustată de bloggeri foarte mult. De aceea trebuie să fie contracarată printr-un mesaj foarte clar, foarte ferm şi foarte rapid prin care să se anuleze efectele negative. Sigur că o astfel de prostioară aduce oarecare deservicii, fiindcă se cheltuie timp şi energie pentru a se anula efectele ei şi rămâne, din păcate, ideea că "ceva a fost" dacă s-a discutat despre asta. Sunt cazuri foarte clare: poate oricine să pună un comentariu obscen pe un site de calitate, filtrele pot da rateuri, apare acel mesaj, faci o captură de ecran şi apoi afirmi că "iată cum face trafic nu ştiu cine". Oricine are creierul la el îşi dă seama că un site n-are cum, în câteva minute sau ore, să facă explozie de trafic de la acel comentariu, dar această informaţie e preluată şi, din când în când, se revine asupra ei. Mulţi spun "lasă că ştiu cum faceţi voi". În acel moment trebuie să ai o poziţie foarte clară pe care să o repeţi constant, asta dacă apare pe o zonă care chiar contează. Dacă apare pe un blog necunoscut, nu e bine să ai o reacţie, fiindcă te discreditezi tu, ca instituţie, reacţionând la o identitate neasumată. În cazul în care sunt nişte figuri mai mult sau mai puţin cunoscute, care au o oarecare relevanţă pentru segmentul tău de public, e civilizat şi normal să spui cum stau lucrurile de fapt. Se poate proceda inteligent.

Sigur, nu e un scop în sine să stăm toată ziua să monitorizăm toate prostiile care apar pe bloguri şi să reacţionăm la ele. Ar trebui să angajăm o echipă numai pentru asta. Nu rentează şi nu are sens. Avem alte direcţii în care să ne consumăm energia în mod util decât să stăm să facem poliţie politică şi să răspundem tuturor celor care au ceva de comentat.    

Organizaţiile încep să se preocupe de social media şi as vrea să vă întreb dacă aţi întâlnit cazuri de companii care au pus accent asupra menţionării în cadrul reţelelor sociale, ca element important al istoriei corporative.

Eu am o oarecare rezervă faţă de acest lucru, fiindcă acum e trendy, sexy, fancy-cool, dacă eşti companie, să ai un cont pe Twitter şi unul pe Facebook, iar la capitolul activităţi să spui că "am bifat-o şi pe asta, am făcut şi social media". Social media nu se face creând un cont al companiei pe Facebook, pentru că probabil n-o să te adauge nimeni. Însă da, reţelele sociale pot fi folosite inteligent de companii dacă există o strategie coerentă şi logică în acest sens. Există probabil foarte multe conturi pe reţelele sociale sau alte platforme făcute fie în numele unor companii, fie de persoane din cadrul departamentelor de PR care consideră că aşa e bine. Pe scurt, tot persoana face diferenţa. Dacă noi am avea pe Twitter contul F5, în care am spune lucrurile pe care le facem tot timpul, probabil că ar fi foarte puţini care ar afla despre el. De aceea, noi suntem prezenţi pe Twitter ca persoane şi ne creştem reţelele atât profesional, cât şi personal. Jurnaliştii au conturi pe Twitter prin care transmit informaţii relevante pentru cei care au ales să-i urmărească. Eu, de exemplu, nu dau niciodată follow pe Twitter celor care vin şi spun că sunt, de exemplu, Marketeer.ro. Ok, so what? Ce mă interesează pe mine: eşti o companie, eu vreau să fii un om care are ceva de spus relevant pentru mine. Dacă vor să mă urmărească, nu-i nicio problemă. Dacă eşti o companie care apare din start cu logo etc. şi-mi spui din start că vrei să-mi livrezi nişte mesaje publicitare, mulţumesc, dă-le în altă parte.      

Social media pentru companii este o meserie care în agenţiile de media şi de PR se face inteligent. Dacă în reţelele sociale apar anumiţi politicieni sau anumite companii sau aşa mai departe, care au o prezenţă coerentă, gestionată de anumite firme şi de oameni care au habar, contra cost, atunci e ok. Doar nu o să cred că stă Mircea Geoană pe Twitter, să fim serioşi. 

În opinia dumneavoastră, credeţi că online-ul manifestă un grad mai ridicat de indepedenţă faţă de politic decât media tradiţionale?

Cu siguranţă. Oricum, gradul de independenţă al media în general este atât de mare pe cât şi-l permite fiecare ţară şi fiecare instituţie media. Nu există, după părerea mea, nicăieri în lume, cu excepţia ziarelor sau instituţiilor care sunt finanţate de partidele politice direct şi care sunt foarte ferm explicate (ziarul Partidului Laburist etc.), media care să-şi dorească, din start, să facă unele compromisuri, de o natură sau alta. Aceste compromisuri apar, mai ales în zonele în care piaţa de publicitate nu poate susţine investiţiile care există în media, când ai de ales între a da salarii şi a-i închide telefonul în nas unui politician care solicită un serviciu contra cost. Te gândeşti de două ori, probabil, în unele situaţii şi mai ales în cele de tipul celei în care ne aflăm. Însă, există media serioase, printre care îmi place să cred că ne numărăm şi noi, care nu îşi permit să-şi rişte principalul atu, şi anume credibilitatea, în faţa tentaţiei de a lua nişte mii de euro de la un partid sau altul pentru a transmite nişte mesaje. Da, se poate face, frumos, asumat, publicitar, spre exemplu canalul din Realitatea.net sponsorizat de Partidul Naţional Liberal, de ce nu? E din start, oamenii ştiu că este, îl branduiesc, le explic că este un canal publicitar şi gata.

Online-ul, prin definiţie, e la fel de liber în faţa presiunilor politice cum este orice om de pe stradă, pentru că online-ul este o interfaţă de comunicare aşa cum este şi telefonia. Particularitatea majoră a online-ului faţă de toate celelalte media este interactivitatea. Online-ul nu este doar o media, ci este şi un mediu electronic de comunicare, în care oamenii comunică prin sunete, poze şamd. În aceste condiţii, să speri că poţi controla internetul este o prostie. E ca şi cum ai crede că poţi controla ce vorbesc oamenii între ei la telefon. Nu poţi face asta, fiindcă sunt nişte opinii care folosesc un mediu de comunicare şi care se schimbă: prin comentarii, prin bloguri, prin mesaje, prin videocomentarii, prin tot ce oferă internetul ca platformă tehnică. Deci da, online-ul are un grad mai ridicat de independenţă şi nu cred că se pune problema dependenţei online-ului. Da, se poate în alt sens: se poate întâmpla pe teritorii largi, ca politică guvernamentală. De exemplu, guvernul chinez a decis să nu lase clipurile cu piaţa Tiananmen în Youtube şi le-a banat. Ok, da, e cenzură, însă, cu siguranţă, cei din China care vor cu adevărat să le vadă vor găsi soluţii tehnice prin care să facă asta, dacă e chiar atât de important. Există doar iluzia că poţi să controlezi online-ul, nu cred că există control asupra online-ului.

Cine credeţi că exercită cea mai mare influenţă asupra fluxului de ştiri din online şi de ce?

Dacă vorbim de ştirile produse de grupuri media, e clar cine exercită influenţa. Influenţă presupune din start o doză de rea credinţă, ceea ce nu cred că e cazul. Nu cred că există, în momentul ăsta, o instituţie media care să propage doar mesaje cu rea-credinţă şi care să vrea să exercite o influenţă oarecare. Există producătorii mari de conţinut care sunt în România în momentul ăsta care sunt trei: Intact, Media PRO şi Realitatea-Caţavencu, care produc ştiri şi informaţii. Cred că viaţa exercită cea mai mare influenţă asupra fluxului de ştiri. Din nou, cred că există doar iluzia că ai putea. Sigur că un anumit mesaj, dacă este inteligent construit, poate fi diseminat într-un fel sau altul. Nu cred în reţete de tipul dezinformare constantă şi pe termen lung a tuturor media, pentru că ar presupune că serveşte unui singur interes şi ca toată lumea să nu-şi dea seama niciodată că serveşte un interes. La un moment dat cineva te prinde. Jurnalismul şi tot ce înseamnă producerea de conţinut se bazează, în mare măsură, pe jurnalismul produs de sursă (în afară de situaţiile de tip eveniment, care nu sunt influenţate decât de Dumnezeu sau de inamicul lui). Există surse active, care vin şi-ţi livrează un pont, sau surse „zgândărite” de jurnalişti, care produc informaţie, indiferent că vorbim de monden, sport etc. Pull şi push cum ar veni. Ori, în acest sistem care nu e nici nou şi nici inventat de cineva din România, apar o multitudine de informaţii. Nu cred că poate fi spus că le influenţează cineva. Sigur, există anumite zone de influenţă mai mult sau mai puţin vizibile, dar cred în influenţa punctuală şi pe termen scurt, nu în influenţa pe termen lung, programatică. Nu cred în masonerie, când se întâlnesc Vântu cu Voiculescu şi Sârbu şi decid "bă, luna asta zicem că, de fapt, criza nu e aşa nasoală şi face bine pentru România". Astea sunt doar în cărţile conspiraţioniste.    

Ce tip de principii etice se adoptă în promovarea new-media? Nu au nevoie normele deontologice tradiţionale de un make-over, pentru a se adapta realităţii online?

Chestiunea cu normele deontologice este destul de inefabilă. Nici măcar Biblia nu e document acceptat de întreaga planetă. Există, după părerea mea, un singur principiu etic şi deontologic, care guvernează viaţa în general: bunul simţ. Normele deontologice tradiţionale sunt un concept al cărui înţeles eu nu îl stăpânesc. Da, nu minţi, nu dezinforma, nu lua şpagă, ok. Sunt nişte principii mari care practic şi teoretic se aplică şi asupra online-ului. Sunt principiile care sunt de bune practici de business, de jurnalism, de comunicare şamd. Nu cred că dincolo de asta poate fi sau va fi vreodată posibil să vină cineva să spună "de azi înainte nu se mai foloseşte cuvântul x pe internet, nu se mai publică imagini cu copii" sau altceva. E imposibil. Repet, e un mediu de comunicare aproape incontrolabil. Nu se poate face un CNA al internetului sau un reglementator. Există reguli, dar se merge mai mult pe autoreglementare.

Autoreglementarea chiar funcţionează bine în mediul online. Există locuri din care oamenii se simt excluşi, nu se simt bine şi nu participă. Eu am un exemplu clar, pe propria piele, propriul meu blog, pe care l-am lansat acum câteva luni şi pe care, spun cu mâna pe inimă, n-am avut niciun mesaj obscen sau în care să mă demonteze cineva fără argumente. Oamenii au observat că e un limbaj relativ civilizat, nişte teme serioase şi au reacţionat ca atare. Cei care probabil au vrut să reacţioneze altfel nu au venit. Sigur, au fost discuţii mai aprinse, au fost şi ironii, dar nu a fost nimic care să depăşească regulile unei conversaţii la o bere, la o conferinţă sau la birou. A fost, în general, folosit un limbaj care se foloseşte zilnic şi nu au fost niciun fel de abuzuri. Asta îmi dovedeşte că există o anumită autoreglementare. Aşa cum există autoreglementare pe canale de tipul Youtube. Nimeni nu împiedică un criminal să-şi filmeze victima în timp ce îi taie gâtul şi să pună clipul pe Youtube, dar acel clip va sta pe Youtube câteva minute, până în clipa în care comunitatea îl va observa, îl va reclama şi va fi scos din circuit. Nu îşi închipuie nimeni, cred, în condiţiile în care se uploadează mii de clipuri pe minut, că există o echipă care avizează fiecare clip pe un site de tip Youtube. Există autoreglementare, există comunitatea care vede instantaneu că s-a uploadat ceva şi reacţionează. Dar reguli deontologice, un cod etic, dezbaterea codului etic pentru jurnalismul online – aceste documente se produc, mai degrabă, de către instituţiile media pentru proprii angajaţi şi pot fi făcute publice şi pe site-urile lor, dar să pretinzi că poţi stabili un set de reguli la care să se supună întreaga blogosferă şi întreaga sferă online e uşor idealist. Da, poate fi foarte uşor şi să aibă zece rânduri: fii corect etc. Eu cred că nici măcar nu se poate interzice să scrii obscen. Dacă eu vreau să scriu obscen şi asta mă caracterizează pe mine, vreau să fiu însumi şi pe blog. Mă acuză publicul, nu mă acuză, îmi găsesc sau nu un public. E decizia mea.       

Cât de uşor de reperat sunt materialele plătite din media online?

Pentru un profesionist în media sunt foarte uşor de reperat, dar pentru public, din păcate, nu sunt uşor de reperat. Profesionistul media îşi dă seama care este deschiderea de ziar care a fost pe bani, care sunt articolele care au fost plătite şamd. Pe de altă parte, există şi niste reguli relativ simple. Poţi şti fiindcă respectivul a încercat să intre şi la tine şi a doua zi apare în altă parte şi ştii că ţi-a oferit o sumă, dar eşti sigur că această sumă a fost luată de altcineva. Însă pentru cititorii neavizaţi sau care nu sunt întotdeauna dispuşi să intre în iţele poveştii, probabil că nu. Chiar dacă, de exemplu, o companie auto decide să se asocieze cu bloggerul x sau y şi să îi umple blogul de reclame la maşina x: el în maşină, el ieşind din maşină şi aşa mai departe, şi anunţă acest lucru public şi transparent şi corect, după o vreme, dacă acel contract se întinde pe mai multe luni, unei părţi din publicul care intră pe acel blog chiar îi va plăcea respectiva maşină. O să i se pară o maşină mişto şi gata. Dar e o chestie asumată, clară, corectă, nu e nicio problemă. Ţine de etică, de morală, de se face, nu se face, de cât de înfometat eşti, în ce media lucrezi, dacă eşti disperat după easy money etc.  

Există presiuni asupra online-ului din partea vreunei entităţi, fie ea politică sau organizaţională?

Cu siguranţă există presiuni asupra media online, aşa cum există asupra media în general. Există presiuni, există încercări, dar este firesc, ţine de procesul tehnologic normal. Da, există oameni care te sună şi îţi spun "nu vreau să apară chestia aia". Bine, presiunile pot fi justificate în unele cazuri, fiindcă poate să apară o prostie. Poţi să verifici, să revii, să dai o erată, să ştergi, să-ţi ceri scuze şi aşa mai departe. Sau pot exista şi presiuni de tipul "dau un telefon, dacă iese bine, bine, dacă nu, nu". Există presiuni, ele se fac şi probabil că în unele cazuri au o anumită rată de succes, dar ţine de viaţă. Dacă un ministru sau un şef de companie nu este mulţumit de modul în care este zugrăvit în media, fie că este online, scrisă sau TV, are dreptul să se exprime, să sune, să încerce să obţină, prin orice mijloc, dacă el consideră că îi este afectată afacerea sau imaginea, scoaterea acelei informaţii, însă, după părerea mea, este oricum o luptă prostească pe care unii au înţeles că nu mai e cazul să o poarte. În momentul în care o informaţie e pusă pe piaţă şi să spunem că nu e adevărată, tot ce poţi să faci e să dai un punct de vedere prompt, corect şi onest şi atât, nu să încerci să scoţi acea informaţie. E o nebunie. Ea, odată pusă pe piaţă, oricum rămâne undeva, e preluată instantaneu de N entităţi şi nu mai are nici un rost să faci eforturi inutile să scoţi acea informaţie. Poate fi o satisfacţie personală, oarecum, dar prostească.    

Au jurnaliştii new-media la fel de multă legitimitate în ochii cititorilor/utilizatorilor ca cei din presa tradiţională?

Din păcate nu, nu atât cât ar merita, însă lucrurile tind să se normalizeze şi în această direcţie. La urma urmelor, ţine de profesionalismul, de amatorismul sau de maturizarea acestei zone. De fapt, dacă ne uităm acum pe ce înseamnă principalele produse media online sau declinări online ale unor produse offline, de fapt oamenii care contează acolo se exprimă nu doar în online, sunt şi jurnalişti de presă scrisă, sunt şi oameni de televiziune. Există, sigur, o nouă categorie care sunt cei care nu sunt şi oameni de presă şi oameni de televiziune, dar ar putea foarte bine să fie. În ceea ce priveşte producţia de conţinut jurnalistic, eu nu prea cred în aceste segmentări. Ori eşti jurnalist ori nu eşti jurnalist. Sunt unii care sunt emotivi sau au o voce piţigăiată sau sunt bâlbâiţi şi nu pot să apară la televizor sau la radio sau sunt talentaţi doar la scris. Dar, în principiu, un om normal, care arată normal, care vorbeşte normal, scrie normal etc., se poate exprima şi pe radio şi pe TV şi pe online şi aşa mai departe.

Jurnalismul digital e o nouă specializare a jurnalismului, care ţine de publicarea în format online/digital al informaţiei, însă împărţirea va începe, la un moment dat, să devină inutilă şi oamenii vor fi jurnalişti punct şi vor folosi toate platformele pe care le au la dispoziţie pentru a disemina informaţia în care ei cred sau opinia pe care o susţin.

Din ce domenii provin investitorii în proiectele online?


Nu cred că există neapărat un top al celor care sunt mai activi în domeniul digital. Din punct de vedere al advertisingului există spender-ii tradiţionali – financiar-bancar, IT-telecom şi auto – dar care consumă media în general şi au în mixul de media şi online. În rest ţine de intuiţia sau oportunităţile de business pe care le are fiecare investitor. Aşa cum decizi să-ţi faci o fabrică de mobilă, poţi să decizi să-ţi deschizi un portal de e-commerce. Nu trebuie să ai neapărat anumite caracteristici. Ca regulă generală, e puţin mai greu de înţeles acest mediu pentru cei care nu au luat contact cu el cel puţin între 20 şi 30 de ani, însă o investiţie e o investiţie: te uiţi pe nişte prognoze, pe nişte predicţii şi crezi sau nu într-o idee şi investeşti în ea.


Dragoş Stanca este managing director F5 şi membru al board-ului care conduce grupul Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presă din 1995. În 2004 a devenit general manager Publimedia, unde, doar pe segmentul de business, s-a ocupat de redesignul Ziarului Financiar şi relansarea Zf.ro, lansarea Mobil.zf.ro, a revistei Business Magazin şi a website-ului Businessmagazin.ro. În 2007 s-a alaturat grupului Realitatea-Caţavencu şi apus bazele diviziei business media, în cadrul careia a lansat Money Express şi Business Standard şi a coordonat timp de 6 luni The Money Channel.  La acestea se adaugă lansarile website-urilor de business care acum sunt parte din MONEY.ro (Antreprenor.NET, MoneyExpress.ro, Tmctv.ro, Standard.ro şi altele). Din octombrie 2008 s-a dedicat exclusiv managementului operaţiunilor new media şi a fondat F5, un proiect de consultanţă şi investiţii online. În prezent, Dragoş Stanca se află la conducerea F5, după ce în ianuarie 2009 a transferat în cadrul acestei companii toate operaţiunile new media ale trustului Realitatea-Catavencu, atât pe zona de web development, cât şi online publishing, servicii web şi e-commerce.


Interviu realizat pe 29 Iulie 2009 de Andra-Larisa Zaharia, Forum for International Communications
Copyright 2009 Forum for International Communications


Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black