14102019

Back Eşti aici:Home Articole ong-PR Cultura organizaţională şi motivarea voluntarilor. O analiză a Comunicării Interne în ONG-uri. Partea a II-a

Cultura organizaţională şi motivarea voluntarilor. O analiză a Comunicării Interne în ONG-uri. Partea a II-a

Pin It

com_internaPentru ca o organizaţie să aibă o cultură internă puternică, ea trebuie construită şi, mai presus de acest lucru, menţinută. Receptivitatea la nevoile voluntarilor este esenţială, la fel ca şi “stimularea” motivaţiei acestora prin informarea lor cu privire la aspectele importante din “viaţa” organizaţiei şi prin implicarea acestora în elaborarea proiectelor şi în procesul decizional.

Ce comunicăm


Accesul stakeholderilor în timp util la informaţie este vital; voluntarii, membrii Boardului, angajaţii, cu toţii trebuie ţinuţi la curent cu privire la activitatea, oportunităţile şi ameninţările cu care se confruntă organizaţia. "Nu poţi cere unui voluntar să înţeleagă de ce organizaţia alege să desfăşoare anumite proiecte, folosind o anumită abordare, dacă nu îi pui la îndemână instrumentele necesare" declară Irina Jarrett Thorpe, Director Executiv al Fundaţiei Chance for Life, iar un astfel de instrument este cel informaţional.

Vorbim aşadar despre trecutul organizaţiei, valorile acesteia, misiunea, programele şi serviciile oferite, precum şi despre strategia de dezvoltare a fiecărui proiect ca parte integrantă a structurii organizaţionale.

În unele ONG-uri, voluntarilor le sunt oferite detalii legate exclusiv de proiectele în care sunt implicaţi, anumite informaţii fiind rezervate doar membrilor cheie. Acesta este şi cazul Fundaţiei Aldea-Tudorache. "De obicei, persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de voluntariat sunt informate cu privire la detaliile evenimentului în cauză, nu asupra a tot ce se întâmplă în organizaţie" declară Larisa Ispas, Coordonator Programe al fundaţiei.

De ce comunicăm - informarea voluntarilor, avantaj pentru organizaţie


Comunicarea cu voluntarii şi informarea acestora este benefică atât pentru organizaţie cât şi pentru voluntari contribuind la motivarea acestora din urmă. Este vital sentimental că cineva se ocupă de voluntari şi că aceştia pot primi răspunsuri sau informaţii atunci când au nevoie de ele; "dacă cineva îşi face timp să îţi spună ce se întâmplă în organizaţia în care lucrezi, vei simţi că într-adevăr contezi" este de părere Irina Jarrett Thorpe.

Poate unul dintre cele mai importante avantaje ale furnizării de informaţii relevante voluntarilor este obţinerea unei viziuni de ansamblu asupra organizaţiei în care activează. Acest lucru nu poate avea decât efecte pozitive în eventualitatea în care aceştia vor fi puşi în situaţia de a juca rolul de reprezentanţi ai organizaţiei şi de a o promova în faţa unor potenţiali viitori membri. O bună cunoaştere a organizaţiei facilitează şi procesul de integrare, permiţându-le celor care fac voluntariat să aleagă proiecte care li se potrivesc şi în care îşi pot investi energia şi expertiza.

Un alt beneficiu al acestei comunicări este posibilitatea interacţiunii directe şi participarea la elaborarea proiectelor. În cazul Charity Gift, toate acţiunile desfăşurate până în prezent au ajuns în forma finală numai după ce au fost dezbătute în cadrul grupului de discuţii, "oferindu-le voluntarilor posibilitatea de a-şi aduce contribuţia" după cum afirmă Nicoleta Talpeş, iniţiatoarea proiectului Charity Gift.

Cum comunicăm - modalităţi de informare a voluntarilor


Un mijloc la îndemână prin care voluntarii pot fi informaţi cu privire la noutăţile legate de activitatea organizaţiei este poşta electronică. Acesta este şi cazul Fundaţiei Inimă de Copil ai cărei voluntari primesc periodic bulentinul informativ prin e-mail.

World Vision Romania merge mai departe şi oferă sesiuni speciale de orientare pentru voluntari înainte de începerea oricărui proiect, astfel încât cei care aleg să se implice în activităţile desfăşurate "să fie informaţi cu privire la organizaţia căreia i se alătură, cultura organizaţională şi elementele de identitate corporativă, precum şi cu privire la specificul proiectelor în care urmează să se implice" afirmă Magda Camanaru, Communications Manager World Vision România.

Nici informarea post-eveniment nu este pierdută din vedere. După finalizarea unui proiect, MaiMultVerde oferă informaţii privind "numărul de voluntari implicaţi, rezultatele, precum şi detalii despre continuarea proiectului dacă este cazul", după cum declară Anamaria Bogdan, Manager Comunicare al organizaţiei.

Avem nevoie de o strategie?


Cele mai multe ONG-uri sunt de părere că prezenţa unei strategii interne este importantă pentru o comunicare eficientă şi coerentă cu stakeholderii. Totuşi, în majoritatea ONG-urilor mici, o astfel de strategie este inexistentă. Motivele sunt variate. Numărul insuficient al membrilor este deseori invocat în acest sens, justificând absenţa unui plan de comunicare internă.

Dacă însă vorbim de organizaţiile de dimensiuni mai mari, o astfel de strategie este vitală "pentru ca toate filialele să fie informate regulat asupra proiectelor şi activităţilor, ele fiind cele care le implementează la nivel local", după cum declară Ana Dumitru, Specialist PR al organizaţiei Salvaţi Copiii România. Comunicarea în sens invers, dinspre filiale către Centru este, desigur, la fel de importantă pentru obţinerea unei viziuni de ansamblu asupra organizaţiei. Pe o interacţiune directă mizează şi Crucea Roşie Română, care de asemenea deţine o politică de comunicare internă.

Irina Jarrett Thorpe consideră că deşi organizaţia de care se ocupă este pe drumul cel bun, făcând eforturi pentru a menţine informate toate grupurile ţintă, aceasta nu are încă o strategie internă în adevăratul sens al cuvântului, nu are "o comunicare internă care să susţină managementul informaţiei şi al expertizei (knowledge management)".
Pentru organizaţia Inimă de Copil, această strategie de comunicare este concretizată pentru moment sub forma unor întâlniri şi şedinţe de lucru periodice, dar şi cu ajutorul comunicării online.

Strategia organizaţiei MaiMultVerde presupune la nivel extern comunicarea cu voluntarii prin intermediul platformei online special concepute în acest scop, iar la nivel intern, "de la şedinţe de staff, în care sunt consultaţi membrii organizaţiei în luarea deciziilor, până la organizarea de teambuilding-uri şi încurajarea muncii în echipă", după cum afirmă Anamaria Bogdan.

În ultima parte a acestui studiu vom vorbi despre elementele distinctive ale culturii interne în organizaţiile non-profit, precum şi despre beneficiile libertăţii de exprimare a voluntarilor într-o astfel de organizaţie.


Analiză realizată de Andreea Pană, Forum for International Communications, Decembrie 2009-ianuarie 2010.
Copyright 2010 PR Romania.


Vezi Partea I

Vezi Partea a III-a

Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black