26052017

Back Eşti aici:Home Articole Lobby Liviu Mihăileanu: Echilibrul activităţilor de lobby

Liviu Mihăileanu: Echilibrul activităţilor de lobby

liviu_mihaileanuDacă ar fi să reprezint vizual situaţia actuală privind activitatea de lobby în România, aş recurge la imaginea unei balanţe. Fundamentarea lobby-ului este un balans a două talere pe care se află, de o parte, dreptul de petiţionare şi libertatea de exprimare iar pe de alta, dreptul la informaţie. Pentru că cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi (1).

În cele ce urmează, vă propun să analizăm mai atent conţinutul celor două talere ale balanţei activităţilor de lobby în căutarea acelei stări de echilibru necesară respectării drepturilor fundamentale ale tuturor actorilor implicaţi.

Primul taler: libertatea de exprimare şi dreptul de petiţionare

Lobby-ul are ca fundament dreptul de a petiţiona (drept garanţie în baza căreia orice persoană îşi poate asigura înfăptuirea celorlalte drepturi ale sale, atunci când îi sunt încălcate sau nu i se asigură condiţiile realizării acestora) şi libertatea de exprimare (care, potrivit  articolului 30 din Constituţie, reprezintă posibilitatea individului de a-şi exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel). Astfel, activitatea de lobby nu poate fi restricţionată în niciun fel, deoarece astfel s-ar încălca sau îngrădi un drept sau o libertate constituţională. De acest lucru ar trebui să ţină cont legiuitorul pentru o eventuală reglementare a activităţii şi pentru a nu o restrânge prin limite privind pregătirea profesională sau apartenenţa la diverse organizaţii, cum s-a întâmplat, de altfel, în iniţiativele legislative de până în prezent.

Astfel, orice cetăţean, persoană juridică sau organizaţie care se simte lezată sau ameninţată de o anumită lege are dreptul să ceară modificarea ei, fie reactiv, fie preventiv. Desigur, oricine se poate folosi de intermediari în exercitarea acestui drept pentru maximizarea succesului, însă aceasta nu îi anulează dreptul în sine, putându-se folosi de el în continuare, în mod individual sau în colaborare cu alte persoane sau organizaţii.

Deciziile Guvernului, Parlamentului şi ale autorităţilor publice centrale şi locale influenţează oameni şi organizaţii, de aceea este necesar să fie consultate în elaborarea unor decizii ce le pot afecta interesele, activitatea de lobby constituind astfel un mecanism prin care se menţine legătura dintre alegători şi aleşi. Deşi pot avea multiple valenţe, decidenţii au totuşi limitele lor şi nu pot lua întotdeauna deciziile corecte, bazându-se doar pe cunoştinţele lor, fără a-i consulta mai întâi pe cei care vor resimţi sau resimt deja consecinţele unor decizii.

Pentru că adesea se vorbeşte peiorativ la adresa grupurilor de interese, menţionez faptul că, prin Legea nr. 161/2003, art. 118, Parlamentul României recunoaşte şi defineşte grupurile de interes economic ca persoană juridică cu scop patrimonial, reprezentând o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice (maxim 20), constituită pentru o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

Pe lângă definirea acestui tip specific de grup de interes prevăzută de lege, termenul cuprinde şi alte semnificaţii. Literatura de specialitate (2) surprinde multiple definiri ale grupurilor de interes, mai mult sau mai puţin diferite unele de altele. Majoritatea, însă, desemnează un ansamblu organizat de indivizi care, în vederea apărării şi susţinerii unor interese comune, încearcă să influenţeze procesul decizional, respectiv formularea politicilor publice. Cele mai multe dintre acestea reprezintă interese ocupaţionale sau profesionale, remarcându-se cele din sectorul economic privat, dar şi asociaţiile din sectorul public, asociaţii ce reprezintă un anumit tip de organisme administrative sau de organizaţii non-profit, alături de grupuri ce reunesc membri din ambele sectoare.

Lobby-ul este, aşadar, un instrument legal de informare pe care îl pot folosi atât cetăţenii individuali cât şi organizaţii, asociaţii sau grupuri de interes legal constituite, atât în nume propriu cât şi pentru şi în numele altor persoane, organizaţii sau grupuri de interes.

Şi atunci… unde este problema?

Al doilea taler: dreptul la informaţie

Dreptul la informaţie este considerat un drept fundamental, fiind prevăzut în art. 31 din Constituţia României: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal."

Acest drept conţine răspunsul la dilema noastră: fără a fi făcute transparente, activităţile de lobby exercitate de o persoană, organizaţie, asociaţie sau altă formă de organizare îngrădesc dreptul la informaţie al celorlalţi actori sociali care ar putea să aibă un interes în reglementările pe care încearcă să le influenţeze şi au dreptul de a cunoaşte argumentele pe care le aduc, pentru a le putea susţine sau combate, în funcţie de interesul pe care îl poartă.

Tot Constituţia României, prin articolul 48, garantează posibilitatea fiecărei persoane de a-şi apăra dreptul la informaţie, pe calea prevăzută de acest articol, precum şi de Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, dreptul la informaţie nu poate fi respectat tocmai din lipsa informaţiilor privind interesele şi acţiunile de lobby exercitate de diverşi actori sociali, economici sau politici. Astfel, în momentul de faţă, nimeni nu poate solicita informaţii privind activităţile de lobby desfăşurate în România, intenţiile şi modalităţile de influenţare a legislaţiei rămânând necunoscute iar dreptul la informaţie nerespectat.

Şi atunci… care este soluţia?

Echilibrarea talerelor: legea lobby-ului

Atât timp cât activitatea de lobby nu este reglementată, niciun cetăţean al României nu poate verifica cine face lobby la nivelul factorilor de decizie, care sunt scopurile declarate ale acestora şi cum îşi desfăşoară activitatea. Întrucât legile emise de autorităţile publice influenţează în mod direct populaţia, orice tentativă de a le influenţa, într-un mod sau altul, este informaţie de interes public (3).

Deşi există diferenţe ideologice între sistemul juridic francez, specific sistemului juridic românesc, şi sistemul anglo-saxon, mult mai familiarizat cu activităţile de lobby, acest tip de activităţi poate conduce la echilibrarea celor două sisteme de interese principial contrare care se manifestă în mod inerent la nivelul oricărei societăţi: sistemul intereselor generale susţinute, cel puţin teoretic, de reprezentanţii aleşi sau numiţi în funcţii de demnitate publică şi sistemul intereselor individuale sau de grup. În condiţiile în care nu se realizează echilibrarea dorită, se poate genera cel puţin creşterea gradului de acceptabilitate economică sau socială a unui proiect prin cunoaşterea şi însuşirea motivaţiilor declarate care au stat la baza iniţierii lui.

Sunt voci care în momentul de faţă susţin o autoreglementare a lobby-ului şi doresc evitarea unei legi cu obligativitatea inerentă a declarării intereselor şi a activităţilor derulate. Aici aş dori să subliniez câteva aspecte. Începând cu 23 iunie 2008, Comisia Europeană i-a invitat pe toţi reprezentanţii grupurilor de interese care doresc să influenţeze elaborarea politicilor şi a proceselor decizionale la nivelul instituţiilor europene să se înscrie într-un Registru online în mod voluntar. Cu ocazia înscrierii, acestora li s-a cerut să indice cine sunt, să-şi precizeze obiectivele, precum şi principalele activităţi de reprezentare a intereselor şi a eforturilor pe care le depun pentru influenţarea legislaţiei europene.

Potrivit primului raport anual realizat pe marginea Registrului reprezentanţilor grupurilor de interese, Comisarul Siim Kallas a anunţat ca pe o mare victorie faptul că 2.100 de lobbyişti s-au înscris, în mod voluntar în registru. Ceea ce a trecut neobservat este faptul că 88% dintre cei care fac lobby la nivelul Comisiei Europene nu au dorit să se înscrie în această formă de reglementare voluntară deşi, anterior înfiinţării acestui registru voluntar, declarau extrem de convingător că doresc să fie transparenţi şi că autoreglementarea este cea mai buna soluţie pentru toţi factorii implicaţi.

Nu cred că în România situaţia ar fi diferită şi nu cred că în lipsa unei legi lobbyiştii individuali sau companiile care desfăşoară activităţi de lobby se vor întrece în a-şi declara transparent tentativele de influenţare a legislaţiei. Desigur, în ceea ce priveşte declaraţiile de conformare voluntară, acestea vor fi numeroase pentru ca, odată trecut pericolul impunerii transparenţei prin lege, să rămânem cu declaraţiile şi cu doar câţiva lobbyişti transparenţi.

Rămâne de văzut când se va echilibra balanţa. În momentul de faţă talerele sunt în dezechilibru, al doilea neavând nimic în contragreutatea primului.



(1) Conform articolului 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, prevăzut în Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003
(2) Berry, Jeffrey M., „The Interest Group Society”, Boston, Brown and Company, Toronto, 1984; Ornstein, Norman, Elder, Shirley, „Interest Groups, Lobbying, Policymaking”, Congressional Quarterly Press, 1978; Truman, David B., „The Governamental Process – Political Interest and Public Opinion”, Greenwood Press, Connecticut, 1951.
(3) Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei [art. 2 litera b), Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public].



Liviu Mihăileanu are peste 10 ani de experienţă ca manager de proiect, director executiv şi consultant senior în companii private şi firme multinaţionale de consultanţă. A oferit asistenţă pentru conformarea instituţiilor publice cu reglementările Uniunii Europene şi a fost implicat în proiecte majore de consultanţă în optimizarea proceselor, managementul riscului şi conformitate pentru companii din sectorul energetic, telecomunicaţii, sectorul bancar şi tehnologia informaţiei.
Absolvent al Open University Business School (Marea Britanie), este autorul a numeroase articole publicate în reviste de specialitate cu profil economic şi juridic şi coautor al cărţii „Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei”.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site