29062017

Back Eşti aici:Home Articole Lobby Guy Burrow : Atunci cand practicile de lobby sunt profesioniste, distinctia PR-lobby se dilueaza

Guy Burrow : Atunci cand practicile de lobby sunt profesioniste, distinctia PR-lobby se dilueaza

guw_burrow2Credeţi că lobby-ul ar trebui să fie o noţiune de bază pentru practicienii de Relaţii Publice?

Cred că, aşa cum se întâmplă în orice disciplină din sfera comunicării şi ca în orice domeniu de consiliere profesională, în care aş putea spune că ne aflăm cu toţii, ar trebui să fim profesionişti în ceea ce facem. Cât despre cine poate fi un practician de lobby într-o manieră "planificată", cred că pot fi practicienii de Relaţii Publice, dar nu doar ei. Atâta timp cât exerciţiul de lobby este planificat şi implementat într-o manieră profesională, nu contează ce trecut profesional au oamenii care îl practică.

Luând în considerare experienţa ţările est-europene, ce ne puteţi spune despre tendinţele PR-ului guvernamental în ţara noastră ?

Cred că răspunsul este o politică de comunicare mai bine planificată din partea Guvernului despre rolul României în Europa, care nu trebuie privită doar ca destinaţie a directivelor şi a fondurilor, sau ca furnizor al fondurilor, ci mai ales ca un contribuitor la procesul de decizie. Nu trebuie să uităm că România are mulţi oficiali la Bruxelles, în diferite directorate ale Comisiei Europene, care îşi fac treaba şi care ar trebui să comunice mai mult despre acest lucru şi despre contribuţia lor la conceperea de politici, lucru care afectează România.

Există încă puţine resurse pentru practicienii de Relaţii Publice care ar dori să-şi aprofundeze cunoştinţele de lobby. Cum se poate depăşi acest neajuns?

Ca profesie, lobby-ul e o industrie tânără, care se va maturiza şi se va consolida odată cu acumularea de experienţă şi, fără îndoială, cu greşelile făcute. Chiar dacă nu există o mare cantitate de informaţii în biblioteci sau pe internet, acest fond se măreşte în fiecare zi, chiar prin evenimente ca Romanian PR Week, unde se dezbat probleme legate de modul în care ar trebui practicat, dacă este sau nu un lucru bun, dacă ar trebui practicat doar de companii de lobby, sau şi de practicienii PR deopotrivă. Toate aceste lucruri se adaugă experienţei, care va creşte. De aceea cred că materialul destinat învăţării este conceput chiar acum şi este important pentru practicieni să fie mereu atenţi şi la ce se întâmplă în alte părţi, mai ales în alte ţări sau în alte parlamente, cum este cel de la Bruxelles, pentru a vedea cum ar trebui practicat lobby-ul.

Din experienţa dumneavoastră, au interiorizat experţii în comunicare din România noţiunea de lobby?

Din păcate nu ştiu dacă au interiorizat sau nu această noţiune. Nu ştiu suficiente despre ei pentru a putea comenta pe baza acestui lucru. Dar observaţia mea ar fi, aşa cum am menţionat mai devreme, că orice tip de comunicare, la nivel de expert sau de practician, ar trebui să gestioneze o problemă de lobby aşa cum fac cu toate celelalte probleme: făcând o cercetare  potrivită, concepând un plan şi un calendar, adunând înformaţii de background ş.a.m.d. Cred că pregătirea este elementul-cheie pentru oricine practică lobby-ul.

Ce relaţie există între relaţiile guvernamentale cu practicile de lobby?


Am descoperit că viaţa, în multe aspecte, nu este niciodată albă sau neagră. La fel se întâmplă şi în acest domeniu. Relaţiile guvernamentale şi lobby-ul pot face parte din aceeaşi disciplină. Nu există niciun motiv pentru care nu se poate întâmpla astfel. Dar, în aceeaşi măsură, cineva cu o companie de consultanţă sau cineva care conduce un business ce are legătură cu relaţiile guvernamentale poate face doar acest lucru. Aşa se întâmplă în compania noastră, unde ajutăm oamenii să înţeleagă politicile şi să analizeze deciziile care le reglementează activitatea. Apoi îi sfătuim cum să îşi gestioneze relaţia cu autorităţile, cine sunt oamenii potriviţi şi aşa mai departe. Nu neapărat făcând un efort pentru că este vorba de o campanie de lobby. Aşa că, în mod evident, relaţiile guvernamentale şi lobby-ul sunt legate între ele, dar nu în mod necesar.


Guy Burrow este partener la Candole Partners, o companie de consultanţă independentă ce oferă servicii de public affairs şi lobby de la începutul anilor '90. Compania are sediul la Praga şi dispune de o reţea de birouri în Europa Centrală şi de Sud-Est, în special în Balcani. Guy a deţinut timp de 4 ani postul de managing director la Shell Romania şi este unul dintre fondatorii Asociaţiei Române de Investiţii Străine. A fost preşedinte al comisiei de consultanţă a Camerei de Comerţ Britanico-române. Locuieşte în Bucureşti din 1991.

Interviu realizat in cadrul Romanian PR Week 2009 de Andra Larisa Zaharia, Forum for International Communications
Copyright 2009 Forum for International Communications


Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site