Hârtia are răbdare, cititorul nu



peter-littger_lukas-kircherBineînţeles că este greşit să discredităm jurnalismul în mod pauşal ca model pe moarte. Jurnalismul nu împarte soarta vaselor pentru spălat, discurilor telefoanelor sau a magazinelor. Jurnalismul nu este ca şi casetele VHS-, beta digital sau DAD. Jurnalismul este la fel de elementar ca şi aerul - şi nici acesta nu este întotdeauna pur şi nealterat. Câteodată miroase, câteodată este înmiresmat şi vindecător. Nimeni nu ar întreba: La ce ne mai trebuie aer? Numai pentru că undeva este alterat sau pentru că cineva rămâne fără suflu.

În principiu, jurnalismul este gândit pentru a arăta o oglindă societăţii. Şi în viitor va avea aceeaşi funcţie, nu ne îndoim de asta. Însă o oglindă care nu reflectă este fără valoare. O oglindă arată şi adâncimea spaţiului. Jurnalismul, care trebuie să fie ca o oglindă, nu trebuie deci să fie mat şi trebuie să scoată la lumină multe adâncimi. Jurnalismul de astăzi pare însă de multe ori mat şi foarte puţin adânc. Aceasta conduce la forme identice, adaptare şi în cele din urmă la plictiseală.

Nu vrem însă să intrăm în tonalitatea criticilor social media şi să acuzăm pauşal munca redacţiilor şi a editurilor. La documentarea lor harnică şi multele poveşti bune nu sunt chiar atât de multe lucruri de criticat. Noi criticăm alegerea instrumentelor. Jurnalismul ar putea fi mai variat, mai interesant şi mai provocator, dacă nu ar fi atât de bidimensional.

O cauză importantă pentru problemă este hârtia. Jurnalismul, care vrea să funcţioneze şi pe viitor ca o oglindă, ar trebui să se despartă rapid şi durabil de hârtie. Cu un nou tablet-computer ca iPad-ul există şansa ca acest proces de separare să fie rapid - spre marea bucurie a tuturor celor implicaţi.

Mult text pe pagini mari de hârtie


Hârtia este răbdătoare, spune un vechi proverb. În acelaşi timp, cititorii devin tot mai nerăbdători şi nu mai au dispoziţie să citească multe pagini de jurnalism pe hârtie. Şi au şi mai puţin chef să cumpere jurnalism scris pe munţi de hârtie, să nu le citească, după care să să le arunce (iar după să aibă şi conştiinţa încărcată că nici nu au citit, nici nu au făcut ceva bun pentru mediu). Şi cine mai are destul chef, a împăturit şi scos din geantă paginile de ziar de atâtea ori între metrou şi birou, birou şi metrou, metrou şi casă, încât acestea devin ilizibile. La ce ne mai trebuie jurnalism? În nici un caz pentru a fi împăturiţi până la stricare ...

Să poţi citi cu adevărat mult text pe pagini mari de hârtie, înseamnă să ai timp şi spaţiu. Să te poţi concentra. Pentru a fi în stare să urmăreşti un subiect argumentat de-a lungul mai multor paragrafe de către autor. Înainte ca acest lucru să reuşească, multor oameni li se închid ochii. Nu este o descoperire nouă că există un mare deficit de atenţie. Este adevărat că nu ştim câte texte jurnalistice rămân necitite, însă ştim că jurnalismul este perceput ca fiind foarte obositor.

Tendinţă către fragmente de informaţie


O altă problemă care este încurajată de deficitul de atenţie este tendinţe către fragmente de informaţie. Abstracturile şi executive summaries sunt de aceea foarte iubite. Aşa-numitele elite informaţionale abonează servicii de clipping, care sortează toate informaţiile nedorite. Şi la sfârşit domină fragmentele şi bucăţele de informaţie. Pentru această tendinţă există multe nume peiorative: jurnalism pe bucăţele, newsbites sau (numai) soundbites şi care pentru mulţi redactori de ziar aproape apocalipticul nume de de-responsabilizare. Noi numim această evoluţie pur şi simplu cultura clipping.

Pe de altă parte, oamenii îşi doresc să aprofundeze cunoştinţele specifice - sociologii vorbesc despre tendinţa knowledge enhancement. În acelaşi timp prea multe cunoştinţe sunt percepute - mai ales de către semidocţi notorii - drept nenecesare. Timpul investit pentru citit este măsurat în funcţie de rentabilitate. A fi informat în general, un fel de bază de date generală la purtător, deci a avea o cultură generală în sensul burghez pozitiv, poate renta pentru smalltalk, este însă mai mult decât depăşit acest concept în timpurile smartphone-ului. Totul poate fi imediat verificat şi catalogat pe iPhone.

Graniţele bidimensionalităţii


Cu deficitul de atenţie, cultura clipping şi în acelaşi timp nevoia de adâncire a cunoştinţelor redacţiile trebuie să ştie să opereze, da, am putea spune chiar să se joace. Jurnalismul nu trebuie să dispere cu aceste tendinţe aparent contradictorii, el ar trebui să încerce cu încredere în sine să îi prindă pe oameni în plasa lui. Jurnaliştii nu ar trebui să condamne fragmentele şi bucăţele, ci ar trebui să le facă al naibii de atrăgătoare. Astfel munca lor ar deveni mai accesibilă. Oamenii îşi doresc un acces mai bun la subiecte şi mai multă incisivitate.

În apărarea hârtiei, care poate servi şi în continuare scopuri jurnalistice, trebuie spus că graniţele bidimensionalităţii au devenit clare de abia prin evoluţia digitală ale ultimilor zece până la cincisprezece ani. Să compari un ziar tipărit cu o versiune excelentă a aceleiaşi mărci pe iPad, este mult mai extrem decât să compari un cazan vechi pentru spălat cu o maşină de spălat total automată controlată prin internet.

PC-ul este un model pe moarte


De fapt noi nu suntem martori la tendinţa de detaşare de hârtie a jurnalismului, ci de detaşare de o bidimensionalitate specifică, dezvoltată în secole de existenţă, în care un articol se afla întotdeauna lângă altul. Această arhitectură bidimensională a jurnalismului pe hârtie a făcut imposibilă conectarea între texte.

Şi chiar şi jurnalismul pe PC (pe paginile browser-elor) se confruntă încă cu această problemă. Acolo link-urile sunt posibile, însă înmagazinarea conţinuturilor mai complexe de multe ori nu. Computerul personal, pe care toţi îl cunoaştem atât de bine, nu va face de aceea jurnalismul să evolueze în mod hotărâtor. Trebuie să admitem că sună încă foarte ciudat, dar PC-ul, indiferent dacă DOS sau Mac, indiferent dacă se află pe masă sau în braţe sub formă de laptop, este un model pe moarte. Toate aceste aparate, oricât de moderne par, aşteaptă să fie înlocuite. Acest lucru are de a face cu asemănarea lor cu nişte proteze. Monitoare, mouse-uri, trackpads, trackballs, taste-săgeată şi taste de funcţie - această armată de ajutoare de utilizare complexe nu ne trimite direct către conţinut, ci ne ţine în realitate întotdeauna un pic la distanţă.

Static şi destul de dezordonat


Este de aceea o prezumţie falsă, că tocmai acest computer pe moarte va înlocui ziarele finanţate din publicitate (sau programele TV). Cât de mulţi experţi ne-au explicat deja că Internetul împreună cu computerul va anihila mediile clasice, prin faptul că poţi deschide URL-ul oricărei mărci de media în fereastra browser-ului tău, pentru a savura pe ecran jurnalismul tocmai acestei mărci media?

În acelaşi timp foarte mulţi oameni sunt sceptici când sunt întrebaţi, dacă le place acest lucru. Ei descriu atunci sentimentele lor pozitive pentru mediile tipărite: îmi place hârtia. Sau: Am nevoie duminica de negru de tipar pe mâini. Mai lipseşte numai să spună: Mi se pare superb când îi dau vecinului meu de la business class din greşeală un uppercut, când deschid FAZ-ul. Nu ne miră că jurnalismul pe computerul tradiţional nu provoacă plăcere. Paginile de Internet sunt statice şi destul de dezordonate.

Ce s-a trecut cu vederea: nu jurnalismul este modelul pe moarte - ci conceptul de afaceri din spatele lui, deci modul în care jurnalismul este generat şi diseminat şi modul în care mediile tipărite şi chiar şi TV-ul îşi câştigă banii. Din cauza panicii - în absolut toate sferele - editurile au făcut greşeala (de posturi TV nici nu mai vorbim) să facă economii acolo unde cheltuie cei mai mulţi bani: în redacţii.

Prost înţeles drept produs care poate fi scalat la nesfârşit


Jurnalismul este foarte chinuit în ultimii ani, a fost castrat şi sacrificat, în favoarea optimizării pentru motoarele de căutare, în favoarea celor mai trăsnite teorii de monetarizare şi a aşa numitei refolosiri de conţinut. Jurnalismul a fost prost interpretat ca produs care poate fi scalat la nesfârşit şi a fost maltratat în engleza managerială pe post de content. În cazuri de urgenţă se poate înţelege acest comportament, dar la sfârşit este fatal. Dacă ziarele mor şi publicitatea nu se mai difuzează, este corect şi adecvat să îţi faci griji pentru jurnalism. Nu este însă corect, să îl pui sub semnul întrebării.

Jurnalismul devine din ce în ce mai necesar, cu cât mai multe medii se pot concentra asupra lui, pentru că au rezolvat problemele care le puneau în pericol modelele lor de afaceri şi în parte chiar le-au distrus: hârtia scumpă, tiparul scump, distribuţia scumpă şi complicată, publicitatea din ce în ce mai puţin atractivă şi mai ieftină, şi nu în ultimul rând Internetul care nu a prins viaţă plus computerul personal ca alternative la toate cele de mai sus.

Prezentarea temelor la niveluri diferite


Noi suntem ferm convinşi că se vor schimba multe în bine odată cu noua generaţie de aparate cu comenzi intuitive. În propria noastră muncă la KircherBurkhardt încercăm să creăm un adevărat hibrid între ziarul tipărit şi computerul pentru Internet. Fiecare zi pe care o petrecem cu dezvoltarea de aplicaţii pentru iPad, ne întăreşte convingerile, că jurnalismul va provoca din nou plăcere. Câteodată ni se pare că proiectele de dezvoltare pentru edituri din ultimii ani au avut rolul de a ne pregăti pentru ceea ce facem astăzi: un amestec de televiziune, print şi joc pe computer. Astfel jurnalismul câştigă putere de reflexie şi adâncime.

Noile tehnologii cer un nou jurnalism premium. În viitor se va pune din ce în ce mai mult accentul în prezentare pe adâncime. Prin aceasta nu ne referim doar la fundamentul jurnalistic în sensul general recunoscut, ci mai mult la o prezentare amplă, cu multe faţete şi pe diferite niveluri ale subiectelor: text, informaţii suplimentare, grafice şi animaţii, fotografii, filme. Se poate simţi o speranţă, că informaţiile documentate serios, formulate fascinant şi prezentate interesant ar putea trăi din nou o conjunctură favorabilă.

Braţul iPad ar fi un pericol


iPad-ul pune punct clicurilor pseudo-eficiente prin submeniurile computerelor noastre personale. Ne facilitează din nou cotrobăitul explorator în conţinuturi cu mâinile şi degetele noastre - la fel cum făceam când eram copii în lada cu jucării şi ne plăcea. Cât de des s-a întâmplat ca copiii noştri să atingă disperaţi ecranele computerelor şi laptopurilor şi să se mire că nu se întâmplă nimic acolo. Numai acest fapt le asigură acestor noi computere un loc sigur în istoria comunicării.

Noile aparate multitouch ar putea face deci jurnalismul dintr-o dată - pe lângă mulţi alţi stimuli - un lucru mare. Poate un lucru mai mare decât a fost jurnalismul vreodată. Cine a văzut deja o ediţie a revistelor ca Time pentru iPad, va fi pur şi simplu fascinat. E adevărat ca aparatul are încă o problemă gravă care nu poate fi ignorată. În timp ce iPhone-ul era ca o bucată de săpun, care îţi mai aluneca din mână, iPad-ul generează prin ţinutul în mână timp îndelungat o crampă, care ar putea conduce la o nouă formă a braţului de tenismen: braţul de iPad ar fi un pericol pentru produs.

Jurnalismul ca singur factor de diferenţiere al editurilor


Din punct de vedere al conţinutului aparatul oferă noi posibilităţi gigantice pentru fotografi, graficieni, jurnalişti, publicitari - ca şi pentru public. Este comanda intuitivă, odată prin atingerea cu degetul, odată prin tastare, prin învârtire, prin scuturare, care va naşte o nouă arhitectură a jurnalismului. Ea face conţinuturile mai senzuale, mai directe. Editurile vor putea, în sfârşit, să ceară mai mulţi bani cu acest nou tip de jurnalism oferind multe servicii noi. Iar oamenii vor fi dispuşi să plătească bani pentru acestea.

Este foarte uşor să îţi închipui, cum în zece până la cincisprezece ani, acesta devine singurul factor de diferenţiere între edituri. Atunci nu va mai fi vorba despre hârtie, despre tipar, despre distribuţie. Atunci va fi vorba despre care conţinuturi reflectă cel mai bine şi sunt destul de adânci. Concurenţa ar putea deveni acerbă între cei care au economisit până la moarte sau se sufocă în plictiseala redacţiei lor şi aceia care sunt creativi, rapizi şi plini de conţinut. Sau simplu formulat: care ne prind cu jurnalismul lor.


Lukas Kircher este fondator şi administrator-acţionar al agenţiei media KircherBurkhardt din Berlin. El a dezvoltat ca designer de ziare look-ul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. Momentan se concentrează împreună cu echipa sa pe aplicaţii pentru iPad pentru edituri şi concerne industriale. Peter Littger director editorial la agenţia media KircherBurkhardt din Berlin. Anterior a lucrat ca redactor de media la săptămânalul Die Zeit ca şi ca redactor fondator al revistelor Cicero şi Park Avenue.
În original Wozu noch Journalismus? Papier ist geduldig, der Leser ungeduldig, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 27 Mai 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri. Copyright 2010 PR Romania pentru versiunea în limba română.