Mizeria din staţia de autobuz. Un dialog socratic la Oficiul Forţelor de Muncă între un jurnalist şomer, Socrate şi Platon

socrate

Doi consilieri de muncă, Socrate şi Platon, împart un birou.

Socrate: "La ce ne mai trebuie jurnalişti?" este tema de azi. Platon, uite-te te rog în "Marea întrebare" (Die große Frage) a lui Erlbruch. "La ce ne mai trebuie jurnalişti?"

Platon citeşte: "Ca să asculte", răspunde soldatul. "Pentru a naviga pe mări", spune marinarul. "Pentru a iubi viaţa", moartea. Platon răsfoieşte. Jurnalistul nu apare.

Socrate: Deci gândeşte pentru tine. Ce ar răspunde jurnalistul?

Platon: Probabil că există pe lume pentru a descrie lumea.

Socrate bate la tastatură: Şi de ce nu mai are lumea nevoie de asta?

Platon: Oamenii fac asta singuri acum.

Socrate bate la tastatură, murmură: La ce ne mai trebuie atunci jurnalişti?

Platon
: Încă ne aflăm într-o stare intermediară, ştiu din studiu.

Socrate: Nu sunt aici pentru a face pe deşteptul. Brânza se face în timp. La studiu, Platon, afli la sfârşit doar că nu ştii nimic. Ai încredere în tehnica moaşelor. Toţi oamenii poartă ceea ce doresc să ştie dintotdeauna în ei - ca o gravidă copilul. Trebuie numai să scoatem la iveală această cunoaştere.

Platon: Păi atunci, la ce ne mai trebuie jurnalişti?

Socrate: Hm, ... această întrebare "la ce ne mai trebuie…?" permite drept răspuns numai laude. Uşa se deschide, un jurnalist intră şi se plânge: Întotdeauna am servit loial şi acum domnii vor să mă măcelărească.

Socrate: Păi fac bine domnii. De ce ar trebui să existaţi?

Jurnalistul trage aer în piept.

Platon: Nu o lua personal. Mulţi sunt în situaţia asta. Profesiile mor. Mai întâi zeţarul, după aia jurnalistul. Mulţi au ajuns la capăt.

Jurnalistul: Deci, nu ştiu.

Platon: Atunci îţi zic ce ştiu eu - din Wikipedia.

Socrate: Tu şi nebunia ta de a şti tot.

Platon: pre-jurnalism, jurnalism înalt, jurnalism tardiv. Tranziţia către post-jurnalism e marcată de google-ism şi bloggosferă. Totul conform prognozei.

Socrate: Platon, te rog! Gândeşte-te la moaşă. Către jurnalist: Nu-ţi fie frică. Primul pas a fost făcut: te afli la Oficiul Forţelor de Muncă. Contracţiile au început. Acum poate să vină şi copilul.

Jurnalistul: Care copil? Sunt single şi stau pe net pe paginile pentru singles.

Socrate: Fără glumă. La ce ne mai trebuie jurnalişti? Ce poate să facă un jurnalist?

Jurnalistul: Poate să ia parte, dar nu să facă parte.

Platon: Asta nu e o caracteristică, ci un sentiment de viaţă al unei întregi generaţii.

Socrate: Altceva?

Jurnalistul: Să strângă şi să pregătească informaţii.

Platon: Copy – paste? Doar nu vrei să zici că asta ar fi ceva deosebit?

Jurnalistul: Poate să observe.

Platon: Mda. Asta poate ar fi ceva. Dar trebuie să îţi spun, că Agora-TV nu se remarcă neapărat prin observaţie. Ideologia şi interpretarea first este principiul acolo. Să observi şi să descrii ceea ce vezi, asta e prea puţin.

Socrate: Eu nu mă uit la televizor. E prea mult pentru mine. Animalele pierd de multe ori în traficul rutier nu numai viaţa, ci şi simţul pentru a treia dimensiune. Aşa...

Platon: Socrate. Credeam că vrei să fii moaşă. Acum faci singur copii.

Socrate chicoteşte: De ce nu lucraţi pe cont propriu, Domnule Jurnalist?

Jurnalistul: Tocmai mi-am rupt gâtul din punct de vedere financiar… am avut o afacere cu maşini la mâna a doua.

Socrate: Maşini?

Jurnalistul: Da, am pariat pe comerţul intelectual cu maşini la mâna a doua în loc de maşini noi. Văd ceva, ce vezi şi tu - asemenea produse ale lenei intelectuale am oferit. Pentru asta nu mai plăteşte nimeni.

Platon: Pe bună dreptate. Jurnaliştii care devin celebri, pentru că laudă celebrităţile, nu au în portofoliul lor un produs cu adevărat interesant.

Socrate: Ce bine că vă putem oferi o primă de casare intelectuală. Deci s-a rezolvat. Concentraţi-vă acum asupra punctelor Dumeavoastră forte, domnule Jurnalist.

Jurnalistul: Punctele mele forte? Cititorii rămân departe. Deci puncte forte, habar n-am…

Platon: Înainte călătorul din fotoliu era prototipul cititorului, azi toată lumea citeşte.

Socrate: Atunci fotoliul este liber. Să îl reorientăm profesional pe jurnalist ca cititor. Alte măsuri?

Platon: Interdicţie de name-dropping, stop de celebrităţi.

Socrate tastează: Ce ..le ..bri - tăţi. Domnule Jurnalist, ce caracteristici au toţi jurnaliştii?

Jurnalistul: Fiecare vrea să îşi facă un nume.

Platon: Oh. Asta e bună. Cine e vanitos, nu se omoară.

Socrate: Nu e adevărat, Platon! Ulise ar fi putut, după ce i-a învins pe Ciclopi, să navigheze mai departe. Dar nu a vrut să rămână un nimeni şi şi-a dezvăluit numele. Prin asta şi-a periclitat viaţa.

Platon: Să te afirmi cu orice preţ nu dovedeşte spirit de echipă.

Socrate tastează: Un team-training îi trebuie Jurnalistului. E bărbat?

Jurnalistul ridică sprâncenele. Hmmm?..

Platon: Morbus Masculinus - un dezavantaj pentru plasare. Un bărbat gândeşte cu organul sexual, vrea tot timpul la putere ca şi câinele la os. Conform Anuarului Jurnalismului 09, jurnalismul este în continuare masculin. Piaţa vrea însă femei.

Jurnalistul: Să îmi fac schimbare de sex?

Platon: Poţi mai întâi să digeri informaţiile. Lucrul cu informaţiile e domeniul tău de specialitate.

Jurnalistul: Corect. Întotdeauna le spun voluntarilor: Noi lucrăm ca profesorii de improvizaţie. Ca Lee Strasberg, care exersa cu actorii scena „aşteptând în staţia de autobuz“. Spectatorilor Strasberg le spunea, că scena are loc într-un lagăr de concentrare, în antecamera unei staţii de gazare. Cam aşa ceva face şi Jurnalistul: dă informaţiilor un context. Publicul lui Strasberg era atunci foarte emoţionat. Mulţi plângeau. Chiar dacă actorii reprezentau ceva total nevinovat, fiecare văzuse groaza ultimă - cu proprii ochi. Şi un jurnalist defineşte contextul şi însemnătatea.

Socrate: Aşa ceva poate Jurnalistul? Păi atunci, eu spun foarte clar, aşa ceva nu ar trebui să poată. Asta distruge încrederea.

Platon: Socrate, asta nu mi se pare tocmai în spiritul moaşei.

Socrate: Bine, bine ... Îţi mai aminteşti idealurile jurnalistice pe care le-ai avut?

Jurnalistul se ridică (asemenea unui condamnat la moarte într-un thriller): Înainte ... vroiam să umplu zilele liniştite din clişeu cu zgomot. Vroiam să părăsesc nivelul sigur al deştepţilor de pe hârtie.

Socrate: Da, da, foarte bine, continuă. Şi azi? Pot jurnaliştii ceva, ce numai ei pot?

Jurnalistul: Asta e vorba aia cu frizerii…?

Platon: Agenţia de ştiri Bărbierul. Să radem bărbile vechi, să bem ceai, facem schimb de ştiri, formăm conexiuni. În Orient… şi în le Figaro ..

Socrate: Platon!

Platon: Ce? Avem nevoie de jurnalişti drept covoare zburătoare. Avem nevoie de el, pentru a trece ca în poveşti prin ziduri şi face pereţii transparenţi. Avem nevoie de el, pentru că vrem să trăim în marea familie a lumii şi din cauza asta trebuie să o şi înţelegem un pic.

Socrate: Îl suprasoliciţi.

Jurnalistul: Nu, nu ... Platon e de părere că lumea e o Masă Rotundă.

Socrate şi Platon ridică sprâncenele: Asta am spus noi?

Jurnalistul: Nu, dar un jurnalist mai poate şi altceva: să extrapoleze. Şi: el poate da truth to the power. Ăsta este şi rămâne un test de turnesol al jurnalismului de calitate. A avea curajul de a pune sub semnul întrebării pe cei puternici şi adevărurile lor exprimate.

Socrate: Acum are dintr-o dată nevoie de răspunsuri. Astea sunt contracţiile! Mai departe!

Jurnalistul: Avem nevoie de jurnalist, pentru că poate lupta împotriva lenei intelectuale şi aduce dinamică în raporturi închistate.

Platon: Da! Acum iese.

Socrate: Şi face tot ce poate?

Jurnalistul: Trebuie, altfel nu are de ce să…

Socrate: Acum a ieşit copilul. Bravo! Felicitări! Ai fost foarte curajos!

Platon: E o fetiţă.


În original Wozu noch Journalismus? Elend an der Bushaltestelle publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 5 Noiembrie 2009. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri, adaptare din germană Dana Oancea, Forum for International Communications. Copyright 2010 PR Romania pentru versiunea în limba română.


Acest dialog fictiv semnat de jurnalista freelancer Maria Bernarde Benning a câştigat unul din premiile oferite de Academia de Publicistică din Hamburg.