20072019

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Pentru ce mai avem nevoie de jurnalism? Şanse în ciuda crizei

Pentru ce mai avem nevoie de jurnalism? Şanse în ciuda crizei

Pin It

Cum ar arăta o lume fără jurnalism? Această întrebare şi-o pune cunoscutul publicist german Hajo Schumacher. Dacă jurnalismul vrea să aibă un viitor, atunci trebuie să se privească pe sine la fel de critic cum face cu restul societăţii. Criza oferă posibilitatea sincerităţii într-o profesie, ai cărei reprezentaţi pun la zid cu o aroganţă morală moravurile decăzute şi încasează pentru asta bani de la o bancă federală toxică. Înainte ca viitorul jurnalismului să poată începe, trebuie mai întâi notat tristul status quo. O observaţie în douăsprezece puncte.


hajo_schumacherLa ce ne mai trebuie jurnalism? Etica omului de media este în pericol: jurnaliştii devin instrumentele politicienilor, au bloguri părtinitoare şi sunt înlocuiţi de amatori. Cum poate fi salvat jurnalismul - şi de ce am face-o? În această serie - editată de Stephan Weichert şi Leif Kramp - publicişti renumiţi răspund dezbaterii lansate de Süddeutsche Zeitung.

Într-un etaj cochet dintr-o clădire de cărămidă din Berlin câteva zeci de jurnalişti bine plătiţi lucrează la comandă: scriu despre miniştri care plănuiesc reforme geniale sau despre pilule noi şi binecuvântate, bineînţeles bazându-se pe studii. Materialele sunt livrate pe bandă rulantă, cu fotografii, grafice elegante, la cerere însoţite de interviuri cu personalităţi. Pentru aceste texte plătesc politica, companiile, asociaţiile.

"Pe vremuri redactorii erau încă sceptici şi mai şi verificau informaţiile", spune unul dintre scribii la comandă, "azi totul e preluat fără verificare." Chiar dacă e vorba despre ziare regionale, de anunţuri, tabloide sau publicaţii online - marfa este cerută cu nerăbdare. "Este de necrezut cum ne iau textele din mână", se confesează autorul. Nu este de mirare: Pentru că între timp textele generate prin activităţi de PR au o calitate mai bună decât ceea ce livrează câte un corespondent suprasolicitat şi prost plătit în grabă de la vreo conferinţă de presă. Şi mai sunt şi gratuite.

Jurnaliştii fac PR


Criza economică şi mediatică dublate de revoluţia digitală a schimbat fundamental rolul jurnalistului. Cuprinsurile mediatice sunt mult mai uşor de cumpărat decât înainte, pentru că multe edituri şi posturi tolerează orice formă mixtă, cât de promiscuă ar fi ea. Conferinţa de presă sau comunicatul de presă devin obsolete, dacă mesajele pot fi poziţionate fără redacţii incomode direct pe Internet sau în ziar.

Funcţia de control a jurnalistului independent se minimizează la o mărime teoretic-democratică, care nu mai are mare lucru în comun cu realitatea jurnalistică. Din ce în ce mai mult creşte o zonă gri, în care se cere curăţenie şi se diseminează chestii pline de îngrăşământ. "Jurnaliştii nu fac Relaţii publice" - această pretenţie a forumurilor jurnalistice sună nobil, este însă departe de realitate. Jurnaliştii fac încontinuu relaţii publice.

Zgomotul drept scop în sine


Dacă jurnalismul vrea să aibă un viitor, atunci trebuie să se privească pe sine la fel de critic cum face cu restul societăţii. Criza oferă posibilitatea sincerităţii într-o meserie, ai cărei reprezentaţi pun la zid cu o aroganţă morală moravurile decăzute şi încasează pentru asta bani de la o bancă federală toxică. Înainte ca viitorul jurnalismului să poată începe, trebuie mai întâi notat tristul status quo.

Trebuie să ne luăm la revedere de la exagerări, dar şi de la falsa modestie. Din păcate cel mult la bere se mai discută despre întrebările centrale: Există vreun consens între oamenii de media despre propriul rol? Se dezbat cinstit încâlcelile de zi cu zi? S-a pierdut branşa în propriul mit despre puterea independentă de control? Doar când propria percepţie este adaptată, încrederea în sine şi din partea celorlalţi poate fi generată din nou. Douăsprezece observaţii despre o meserie, care crede despre sine că este periculos de onestă:
hajo_schumacher2

1. Minciuna distanţei

Fiecare generaţie de jurnalişti a învăţat de la maeştri idealul libertăţii. Jurnalistul trebuie să fie independent şi obiectiv, numai adevărul să îl preocupe, controlul puterii să fie unicul său ţel. Protecţia surselor şi statutul redacţiei îl apără - El este apărătorul distanţat al democraţiei şi omenirii. Răul sunt toţi ceilalţi, care trebuie puşi la zid: persoanele lacome de bani, de putere, de glorie. Acest tablou despre sine este o fata morgana. Cine se declară într-o lume a interdependenţelor pe sine drept singurul distanţat, manevrează înspre lipsa de credibilitate.

2. Mitul independenţei

Jurnaliştii urmăresc interese. Fiecare persoană din media este prinsă într-o serie de loialităţi şi roluri. Jurnaliştii îndeplinesc sarcini, aşteptări şi urmăresc scopuri. Indiferent dacă pe post de freelanceri sau angajaţi, în economia liberă sau instituţiile publice - jurnaliştii reprezintă de exemplu interesele angajatorilor lor. Jurnaliştii mai sunt în afară de asta plătitori de impozite, fani ai lui Schalke, membri de partid, membri Greenpeace, le este frică să îşi piardă jobul, vor să câştige bani, vor cea mai bună şcoală pentru copiii lor, vor să ajungă celebri sau să primească cel puţin un mobil gratis. Cine este însă îndatorat unei multitudini de aşteptări şi scopuri, nu poate fi independent. Individul şi obiectivitatea sunt antonime.

3. Zgomotul drept scop în sine

Sistemul de recompensare din media şi opinia publică nu favorizează pe cel deştept, ci pe cel zgomotos. Captarea atenţiei în sine, vulgo zgomotul, trece drept cea mai mare realizare. Unde creşte nevoia de zgomot, scade puterea de control, ritualuri de indignare înlocuiesc dezbaterile deschise. Şi toţi participă.

Tot mai mult jurnalism-reclamă


4. Stresul schimbării

Imaginea meseriei de jurnalist se schimbă dramatic: din ce în ce mai multe inovaţii tehnologice, lucrări orientate strict pe profit, reduceri de personal. Nu mai domină calitatea jurnalistică, ci supravieţuirea economică. La această schimbare se mai adaugă remunerarea din ce în ce mai proastă. Multe persoane care activează în domeniul media sunt obligaţi să accepte joburi în publicitate, marketing, relaţii publice. Modelul de câştig patchwork nu este o excepţie, ci normalitate, contractul cu asigurare de pensie şi participare la profit un model pe cale de dispariţie. Jurnalismul şi antrenamentele de supravieţuire devin una.

5. Apropiere înceţoşată

Întrebările de interviu sunt discutate dinainte, informaţiile ţinute la loc călduţ, articolele lansate sau cenzurate contra acţiuni în judecată, informaţii schimbate pe atribute măgulitoare, exclusivitatea pe lipsa de critică, penibilităţile sunt ascunse sub covor. Majoritatea articolelor sunt rezultatul unei negocieri apropiate. Acest jurnalism de bazar nu se mai regăseşte doar pe paginile de călătorie sau auto, ci şi în foiletoane sau în pagina economică. Presiunea concurenţială externă şi internă favorizează continuu jurnalismul de reclamă.

6. Conflicte de roluri

Jurnalistul se găseşte în faţa unei dileme: spre exterior avem faţada valabilă de generaţii a controlorului independent, spre interior avem un dealer în serviciul multor pieţe. Întrepătrunderea morală continuă a realităţii mediale este în conflict cu transparenţa necesară a intenţiilor şi scopurilor, care se bazează pe reguli clare şi drepte.

7. Intenţii ascunse

Ameninţarea generală se naşte mai puţin prin comunicarea cumpărată decât prin practica intenţiei ascunse. Un funcţionar de relaţii publice în slujba unei companii, unui partid sau a unei organizaţii este mai transparent şi mai sincer decât un jurnalist, care îşi îndeplineşte sarcina "politică" de luptă în spatele unei faţade etice. De ce nu îşi recunosc public convingerile jurnaliştii în loc să ducă un război de partizani mediatici, indiferent dacă împotriva neoliberalilor sau ai locuitorilor hamacului social?

Scopuri? Lipsă


8. Scârba prefăcută fată de Relaţiile Publice

Nimic nu este mai mincinos decât scârba prefăcută faţă de "comunicarea cumpărată". De mult imaginile breslelor jurnaliştilor şi a oamenilor de Relaţii publice s-au apropiat. Revistele de firmă oferă jurnalism interesant, ziarele locale în schimb sunt numai un vehicul pentru suplimente colorate. Diferenţa între jurnalişti care scriu la comanda unui investitor preocupat de profit advertoriale şi oameni de relaţii publice care ridică în slăvi o companie este marginală, sarcina lor identică: îi ajută pe alţii să se însceneze sau se înscenează chiar ei. Această realitate nu trebuie gustată de toată lumea, trebuie însă luată la cunoştinţă.

9. Mitul monopolului asupra opiniei publice

Jurnalismul clasic mai reprezintă în lumea medială modernă în cel mai fericit caz numai părţi ale realităţii. Publicitatea, relaţiile publice, comentariile clienţilor sau cititorilor au cel puţin acelaşi efect ca şi articolele de fond cizelate. Pretenţia informării cuprinzătoare nu poate fi satisfăcută doar prin mass-media.

10. Verificatori obosiţi

Boala de serviciu numărul unu este oboseala. Un jurnalism obosit este însă depăşit de sarcinile sale cuprinzătoare de verificare. Este timpul să ne asumăm status quo-ul: mari părţi din ţară rămân neafectate de controlul medial.

11. Scopuri comune?

Nicio altă meserie nu este atât de prost reprezentată de propriile sindicate ca cei care lucrează în media. Scopuri? Lipsă. De ce asociaţiile de jurnalişti nu cer obligativitatea informaţiilor instituţiilor publice după modelul din SUA? Dacă adâncimea documentării are de suferit trebuie create condiţii ca cel puţin controlul teoretic să crească.

12. Curaj spre transparenţă


Cine le cere parlamentarilor să aibă buzunare transparente, trebuie să le arate în schimb pe ale lui. Transparenţa în jurnalism are trei niveluri: nivelul articolelor, nivelul individual şi nivelul public.

La nivelul articolului trebuie să ne asigurăm că autorul şi expeditorul articolului, sursele şi conţinuturile trebuie făcute publice. Advertorialele trebuie marcate ca atare. La nivel individual jurnalistul trebuie să facă public pentru cine lucrează, cine îl plăteşte.

La nivel public este nevoie de o documentaţie cuprinzătoare a muncii jurnalistice, un soi de memorie electronică. Modelele anglo-saxone ca de exemplu www.journalisted.com ajută jurnaliştii să identifice colegii de breaslă cu toate articolele şi angajatorii aferenţi, dar şi cu joburi secundare. Această transparenţă pe trei nivele ar împăca breasla cu sine însăşi şi ar face din jurnalist ceea ce vrea să fie de atâtea generaţii: feciorul model al burgheziei onorabile.


Hajo Schumacher, născut în 1964, lucrează ca jurnalist şi autor de cărţi şi scrie pentru Berliner Morgenpost.


În original Chancen trotz Krise, Serie: Wozu noch Journalismus?, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 28 Februarie 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri, adaptare Dana Oancea, Forum for International Communications.





Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black