09042020

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Cum să ai jurnaliştii de partea ta?

Cum să ai jurnaliştii de partea ta?

Pin It

octav_stefanCa tactică de relaţii publice, interacţiunea directă cu jurnaliştii prin întâniri de briefing sau chiar informale este un instrument profesional foarte eficient cu avantaje care nu se rezumă numai la descoperirea sau dezvoltarea unor subiecte de comunicare. Chiar dacă nu este la fel de evident, interacţiunea faţă în faţă are implicaţii şi asupra modului în care sunt percepuţi comunicatorii ca profesionişti.


Una dintre provocările profesionale cu care se confruntă practicienii în relaţii publice în interacţiunea cu jurnaliştii este crearea şi recunoaşterea statului de specialist în domeniul pentru care comunică. Eronat, consultanţii în relaţii publice pot fi priviţi de jurnalişti ca simpli intermediari, verigă de legătură între ei şi sursele pe care vor să le acceseze. Dar, specialiştii în comunicare pot influenţa această percepţie, o pot preveni şi chiar schimba, în avantajul ambelor părţi, prin cultivarea unei bune relaţii cu presa. 

Chiar dacă este o metodă tot mai puţin utilizată în ultimul timp, pe de o parte din cauza constrângerilor de timp cu care se confruntă atât jurnaliştii, cât şi comunicatorii, iar pe de altă parte ca urmare a dezvoltării social media, una dintre cele mai eficiente tactici prin care poate fi menţinută o relaţie deschisă cu partenerii din presă rămâne interacţiunea directă. În primul rând, o relaţie deschisă este benefică pentru toate părţile implicate: jurnalistul poate extrage din discuţie o serie de idei de plecare pentru articolele sale, atât informaţii referitoare la o anumită companie cât şi insight-uri generale referitoare la industrie, iar specialistul în comunicare înţelege astfel mai bine nevoile şi aşteptările jurnalistului. Specialistul în comunicare îşi poate afirma astfel disponibilitatea de a deveni o sursă de informaţii şi poate pune bazele unei relaţii de încredere cu jurnalistul. Fără să se substituie reprezentanţilor din managementul unei companii, comunicatorul poate deveni o sursă pentru jurnalişti printr-o ofertă mai bogată de informaţii complementare, un purtător de cuvânt al companiei pe care o reprezintă. Ca specialist, comunicatorul poate îndruma sau poate ghida jurnalistul în subiectul pe care îl dezvoltă, oferindu-i rute alternative sau direcţii noi, argumente pro şi contra în privinţa unei anumite teme sau alte informaţii referitoare la companie sau piaţă accesibile specialistului în comunicare.    

Ca recomandare, un comunicator trebuie să fie întotdeauna pregătit atunci când merge la o întâlnire cu jurnalistul, chiar dacă merge pentru o discuţie informală. În acest sens, subiectele curente abordate de acesta şi articolele pe care le-a publicat în ultima săptămână sunt o lectură obligatorie. Cu alte cuvinte, recunoaşterea specialistului în comunicare ca autoritate, mai mult decât un intermediar/facilitator pentru jurnalişti este un lucru care ţine de abordare şi profesionalism, întâlnirile directe fiind numai o cale prin care poate fi realizată. Iar un profesionist va fi întodeauna recunoscut ca atare!



Octav Ştefan este PR Executive în cadrul SmartPoint, companie independentă de consultanţă în comunicare la nivel regional cu operaţiuni în Bulgaria, Croaţia, Serbia şi Slovenia. SmartPoint gestionează conturi precum Ascendis, Asesoft Net, BenQ, eMAG, Epson, Kingston Technology, Mio Technology, NVIDIA, Sony, Sony PlayStation, Sony VAIO.



Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate

Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black