29032024

Back Eşti aici:Home Articole Din istoria Relatiilor Publice Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi.

Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi. - Relatiile Publice in antichitate

Index articole

Prefaţă: Către colegii mei din PR

Profesiei noastre îi lipseşte o istorie bine scrisă şi documentată. Dacă ne gândim la forţa şi importanţa comunicării, la impactul pe care îl au activităţile de relaţii publice pentru o companie, este oarecum paradoxal faptul că nu avem până acum o carte fundamentală despre originile şi dezvoltarea relaţiilor publice. Avem, într-adevăr, contribuţii valoroase la fundamentarea ştiinţifică a domeniului, lucrările lui Bernays, Cutlip sau Newsom fiind esenţiale pentru orice viitor specialist.

În aşteptarea cărţii de căpătâi a profesiei noastre, voi încerca să schiţez câteva momente importante pentru relaţiile publice de la primele forme de influenţare prin comunicare, pentru care avem documente, şi până în zilele noastre.

Ce înţelegem, de fapt, prin "relaţii publice"?

Adesea, relaţiile publice sunt considerate a fi acea funcţie a managementului prin care se stabilesc şi menţin relaţii bidirecţionale între o organizaţie, comercială sau necomercială, şi audienţa ori publicul de care depinde succesul ei. Când ne referim la public, avem în vedere consumatorii, investitorii, angajaţii, furnizorii, legiuitorul, competitorii, membrii guvernului şi celelalte grupuri de care depindem.

Rolul profesionistului de PR este ca, într-un context dat de opinia publică, legile şi normele societăţii în care trăieşte, să conceapă campanii de comunicare şi mesaje care să susţină interesele organizaţiei pe care o reprezintă. Obiectivul său principal este acela de a obţine, atât în presa tipărită cât şi în audio-vizual, o acoperire media semnificativă şi cu opinii pozitive.

Spre deosebire de publicitate şi marketing, cu care sunt confundate deseori, relaţiile publice presupun o modalitate de vânzare mai degrabă subtilă, decât evidentă, izbitoare. Relaţiile publice dau mai mare importanţă informaţiei şi persuadării decât ambalajului, de care uzează marketingul, sau spaţiului media plătit, la care apelează publicitatea. PR înseamnă diplomaţie, nu forţă în comunicare. Date fiind instrumentele rafinate la care apelează, relaţiile publice sunt considerate uneori drept “propagandă”, amăgire sau, în argou, “vrăjeală”, manipulare intenţionată a opiniei publice fără a se mai ţine seama de acurateţe sau adevăr.

Deşi uneori relaţiile publice au fost utilizate nu cu cele mai bune intenţii, istoria ne arată că întotdeauna s-a dat importanţa cuvenită transparenţei şi onestităţii în comunicare. Deşi profesia de PR a fost recunoscută ca atare în secolul 20, mai întâi în Statele Unite ale Americii, domeniul îşi regăseşte rădăcinile filosofice şi aplicaţiile practice de-a lungul întregii istorii a omenirii.

Relaţiile publice în antichitate

Edward Bernays, întemeietorul relaţiilor publice moderne scria: "Cele trei elemente fundamentale ale relaţiilor publice sunt practic la fel de vechi ca şi societatea umană: informarea indivizilor, persuadarea lor şi crearea de relaţii între aceştia. Desigur, mijloacele şi metodele s-au schimbat de-a lungul timpului, aşa cum s-a schimbat şi societatea". Pentru Bernays, relaţiile publice au fost dintotdeauna legate de civilizaţia umană. Evoluţia societăţii este în mare măsură rezultatul schimbărilor practicilor de comunicare şi metodelor folosite de afacerile publice.

Pentru a-şi promova o imagine de faimoşi regi sau războinici, marile personalităţi ale civilizaţiilor antice - sumerienii, babilonienii, asirienii şi perşii - foloseau poeme care vorbeau despre vitejia în luptă şi succesele lor politice. În Egiptul antic, arta şi arhitectura - statui, temple, morminte - erau adevărate instrumente de comunicare. Grandoarea  acestora se transfera asupra preoţilor, nobililor şi scribilor în scopul de a impresiona publicul. În Israelul antic, Biblia şi celelalte texte religioase au devenit mijloace de formare a opiniei publice. Pieţele ateniene erau centre de dezbatere publică în care se discuta despre viaţa cetăţii şi politică. Odată cu răspândirea oratoriei, captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului a devenit o tehnică de discurs tot mai mult speculată de către filosofi.

Expresii precum "Vox populi, vox Dei" (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu) şi "res publicae" (problemele publice) exprimă forţa pe care o aveau relaţiile publice în Roma antică. Romanii acordau o atenţie deosebită opiniei publice şi mijloacelor de influenţare a acesteia, tocmai pentru că erau conştienţi de nevoia de a avea un public favorabil. Caesar, de exemplu, şi-a pregătit din timp trecerea Rubiconului din 49 î.Hr. Încă din 52 î.Hr., el a trimis în Imperiu "Războaiele Galice", scrieri inspirate de experienţa sa de Guvernator al Galiei. La rându-i, Cezar, cunoscând impactul ştirilor asupra opiniei publice, publica un jurnal numit "Acta Diurna". Efectul acestuia a fost atât de mare încât "Acta Diurna" a continuat să apară timp de 400 de ani.

Instrumentele şi mijloacele publice de  comunicare au continuat să fie folosite în timpul răspândirii creştinismului în Roma. Viaţa lui Isus şi faptele apostolilor Săi ofereau modele care influenţau opinia publică. După consolidarea Bisericii Creştine, discursurile publice, predicile în biserică şi scrisorile, precum "Epistola Sfântului Pavel către romani", erau tot mai adesea folosite pentru a câştiga adepţi.


Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.

 

Originile relaţiilor publice moderne

În Evul Mediu, relaţiile publice au continuat să se dezvolte folosind noile mijloace de comunicare ale vremii. Un faimos exemplu este cel al Tapiseriei din Bayeaux, care preamăreşte cucerirea Angliei de către normanzi din 1066. Forma modernă a relaţiilor publice, înţelese ca element vital pentru managementul instituţiilor publice şi private, se întrezărea abia în timpul Renaşterii şi Reformei. Marile documente despre libertate din acele vremi, foarte influente în epocă, dau seama de puterea pe care o căpăta deja comunicarea publică. Magna Carta, de pildă, Carta Englezească a drepturilor şi libertăţilor din secolul al XIII-lea, a inspirat ulterior Constituţia Statelor Unite ale Americii.

Relaţiile publice nu sunt străine nici de istoria Bisericilor creştine. Termenul “propagandă” îşi află originea într-un demers al Bisericii Catolice, întemeierea, în secolul XVII, a “Congregaţiei pentru propagarea credinţei”, Congregatio de Propaganda Fide. Prin asta se  recunoaşte explicit nevoia existenţei unei a treia părţi care să intermedieze comunicarea dintre guvernatori şi popor. Traducerile Bibliei din latină în limbile populare, începute în secolul al XV-lea, apoi tipărirea în ediţii de masă a cărţilor, apariţia ziarelor au generat o explozie fără precedent a comunicării în spaţiul public.

În momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze, se putea vorbi cu adevărat de comunicare publică. În Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, din 1789, liderii revoluţionari proclamau dreptul cetăţenilor la liberă exprimare şi comunicare. În 1792, Adunarea Naţională a Franţei a creat  primul minister al propagandei, ca parte a Ministerului de Interne, având denumirea de Bureau d’Esprit. Acesta subvenţiona editori şi trimitea în ţară agenţi propagandişti pentru a câştiga sprijinul publicului în favoarea Revoluţiei.

Calea americană

În coloniile rebele americane au apărut adevăraţi experţi în relaţii publice. Apelând la retorică, ziare, reuniuni, comitete, pamflete şi corespondenţă, ei au câştigat numeroşi adepţi pentru cauza lor Paul Revere, Benjamin Franklin, John Peter Zenger, Samuel Adams, Alexander Hamilton, James Madison şi John Jay sunt câţiva dintre ei. Abilitatea politice ale lui Adams l-au promovat drept marele agent de presă al Revoluţiei Americane. Prin publicarea corespondenţei lor dintre anii 1787-1788, scrisori ce aveau să fie cunoscute sub ulterior sub de numirea de Documentele Federaliste, Hamilton, Madison şi Jay au adus o contribuţie esenţială la ratificarea Constituţiei.

Documente precum Declaraţia de independenţă, Constituţia, the Bill of Rights, realizate de fondatorii Statelor Unite, pot fi considerate lucrări reprezentative ale relaţiilor publice.
Aceste documentele, esenţiale pentru ideea de a lucra “în slujba interesului public", au creat în Statele Unite un mediu prielnic pentru dezvoltarea relaţiilor publice ca profesie specifică unei societăţi democratice şi libere.

Multe din legendele americane sunt rezultatul campaniilor de relaţii publice din secolele XVIII-XIX. De exemplu, povestea lui Daniel Boone a fost lansată de către un proprietar de terenuri pentru a-i încuraja pe oameni să se stabilească în Kentucky. Isprăvile lui Davy Crockett au fost în mare parte inventate de către agentul său de presă, Matthew St. Clair, pentru a lua din voturile Preşedintelui Andrew Jackson. Însă maestrul tuturor agenţilor de presă din secolul al XIX-lea a fost Phineas T. Barnum. Om al scenei, Barnum a creat o serie de evenimente care au atras atenţia publicului şi presei, făcând din spectacolul lui, "The Greatest Show on Earth", o atracţie irezistibilă în fiecare oraş vizitat după lansarea din 1871. Funcţia de agent de presă s-a bucurat de un atât de mare succes, încât a devenit absolut necesară pentru companiile care depindeau de susţinerea publicului. Succesul lui Barnum şi al colegilor lui în manipularea presei a fost atât de mare încât şi astăzi media manifestă scepticim faţă de tot ce pare a fi publicitate comercială.

Anii haiduciei

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului XX s-au dezvoltat relaţiile publice profesioniste. Era epoca dezvoltării sălbatice a Americii ca  centru al capitalismului, odată cu explozia fără precedent a industriei, a căilor ferate şi domeniului utilităţilor publice.

Lipsa de preocupare a oamenilor de afaceri faţă de public a devenit izbitoare în 1892, prin încercarea lui Henry Clay Frick de a reprima manifestările sindicatului muncitorilor de la fabrica de oţel Carnegie-Frick Steel Companies din Homestead, Pennsylvania. Greva angajaţilor a fost stopată cu ajutorul Poliţiei din statul Pennsylvania. Pe moment, forţa brută a câştigat bătălia, însă opinia publică, făcută atentă asupra luptei muncitorilor, a câştigat războiul. O mare parte din istoria relaţiilor publice este legată de luptele nesfârşite dintre patroni şi angajaţi, astăzi, din fericire, aceste conflicte desfăşurându-se sub forma discuţiilor şi negocierilor.

Corporaţiile au înţeles rapid avantajele eliminării ostilităţilor şi importanţa obţinerii sprijinului public prin intermediul relaţiilor publice profesioniste. Companiile au conştientizat, de asemenea, importanţa publicităţii şi a promovării pentru atragerea clienţilor şi investitorilor. Companiile din America şi-au înfiinţat birouri de presă pentru a difuza ştiri favorabile lor şi nefavorabile competitorilor. Aşa-numita "Bătălie a producătorilor de electricitate", dintre Westinghouse, susţinător al curentului alternativ, şi General Electric, aparţinând lui Thomas A. Edison, susţinător al curentului continuu, este unul din primele exemple de mari campanii de relaţii publice dezvoltate în SUA în interese economice. Angajând foşti ziarişti, companiile s-au luptat cu toate forţele pentru atenţia mass-media, pentru a câştiga influenţă politică şi a obţine avantaje pe piaţă. Către sfârşitul anilor 1800, asociaţiile profesionale au fost şi ele seduse de forţa comunicării publice. Asociaţia Muncitorilor din Industria Căilor Ferate (Association of American Railroads) pretinde a fi fost cea dintâi organizaţie care a utilizat termenul de relaţii publice în Almanahul Literar al său, Year Book of Railway Literature, din anul 1897.


Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, "Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization", 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP