
M-am întrebat tot timpul dacă în domeniul PR e de ajuns să ai o educaţie în acest sens, să-ţi cunoşti bine jobul, sau e o condiţie ca şi cei cu care lucrezi in-house să aibă idee despre principiile de bază ale acestui tool? Sunt îndeajuns de educaţi cei care au în mâini o jucărie ca PR-ul sau e chiar treaba specialiştilor practicanţi să le explice cum trebuie întoarsă cheiţa şi cât de frumos va merge maşinăria, întocmai cum scrie în prospect?











