20042024

Back Eşti aici:Home Articole Masurare si Evaluare in PR Cercetare pentru planificarea şi evaluarea campaniilor de relaţii publice

Cercetare pentru planificarea şi evaluarea campaniilor de relaţii publice - Cercetarea primara si secundara in PR

Index articole

Cercetare primară şi secundară în PR

Există două tipuri de cercetare în relaţii publice, primară şi secundară. Cercetarea primară presupune un studiu inedit, analiza unor informaţii noi, pe când cercetarea secundară constă în examinarea datelor deja existente. Cercetarea secundară trebuie să fie primul pas în cercetarea din PR. Nu e cazul să reinventăm ceea ce este deja inventat. Nu întotdeauna sunt necesare studii sau analize complet noi. Există mari şanse să existe studii similare ori analize care să fi pus laolaltă informaţiile care ne sunt necesare.

Aşadar, este recomandabil ca orice cercetare să pornească de la o trecere în revistă a literaturii de specialitate. Adesea, nu bănuim că avem la îndemână informaţii şi analiză utile propriilor noastre scopuri.

Dezvoltarea mediului online şi numărul crescând al periodicelor şi cărţilor de specialitate facilitează obţinerea de informaţii de bază. Publicaţiile academice, profesionale şi comerciale reprezintă o bună sursă de documentare. Agenţiile guvernamentale, ministerele şi departamentele economice, ale apărării, ale educaţiei, din domeniul muncii pun la îndemână bogate surse de informaţie.

Merită reţinute adresele online ale unor web-site-uri aparţinând unor instituţii care oferă informaţii necesare în faza de documentare: Biroul de Recensământ, www.census.gov; American Demographics, www.demographics.com; the Association for Education in Journalism and Mass Communication, www.aejmc.sc.edu; the National Opinion Research Center, University of Chicago, www.norc.echicago.edu; The Pew Research Center for the People & the Press, www.people-press.org; the Roper Center for Public Opinion Research, www.ropercenter.unconn.edu; the Survey Research Laboratory, University of Illinois, www.srl.uic.edu; Survey Sampling, Inc., www.worldopinion.com.

Nenumărate rapoarte şi analize anuale ne oferă informaţii pentru etapa de cercetare secundară. Sunt indispensabile “Statistical Abstract of United States”, elaborată de Departamentul pentru Comerţ, “Research Alert”, “The Polling Report”, periodice care reunesc cele mai recente sondaje de opinie, “Quirk’s Marketing Research Review”, revistă lunară editată de Quirk Entrerprises, şi „Survey Research”, un newsletter trimestrial care cuprinde studii privind opiniei publică realizate în mediul academic şi de către organizaţii din sectorul non-profit, prin intermediul the Survey Research Laboratory al Universităţii din Illinois.

Cercetarea primară poate fi calitativă sau cantitativă. Cercetarea calitativă presupune studii cu un anumit grad de subiectivitate, în adâncime, folosind formate de chestionare cu întrebări deschise, libere. Cercetarea cantitativă implică, îndeobşte, studii cu un grad ridicat de obiectivitate, bazate pe chestionare cu întrebări închise, fără opţiuni. Acest tip de cercetare apelează la statistici şi evaluări numerice.

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP